Am terminat, in sfarsit, de citit Papillon, de Henri Charriere.

Trebuie sa recunosc ca initial nu prea m-a prins cartea. Este povestea unui electrician de 25 de ani care este condamnat pe nedrept de tribunalul francez la inchisoare pe viata, in Guiana Franceza. Cartea arata stradaniile omului de a evada, felul in care lupta in fiecare zi pentru scopul de a fi liber. Lupta e castigata abia peste 13 ani.

Mi-au placut monoloagele lui interioare, felul cum se lupta cu fiecare greutate, cu urmarile fiecarei evadari esuate. La fiecare noua ocna in care ajunge, este chemat de seful inchisorii, acesta spunandu-i ca este incadrat ca “deosebit de periculos”, pentru ca incerca mereu sa evadeze. Papillon recunoaste senin ca e dreptul lui sa evadeze si ca va incerca in continuare.

Pe la volumul al doilea abia, am reusit sa citesc pe nerasuflate. Poate si pentru ca pur si simplu oboseam sa vad ca tot evadeaza si tot se lupta si tot e prins, de fiecare data – in primul volum. Si cu fiecare evadare esuata, dorinta lui de a fi liber este tot mai clar conturata si mai puternica. Mi se par extraordinare puterea, ambitia si determinarea cu care un om poate sa isi urmareasca telul: acela de a fi om liber, de a fi fericit. Si, mai ales, finalul, in care, ca raspuns la o replica a procurorului cum ca el a intrat pe calea putreziciunii, pentru ca a omorat un om, eroul conchide in sine:

Da, ma voi stradui din rasputeri sa fiu si sa raman cinstit….Ai pierdut partida, procurorule: m-am abatut pentru totdeauna din calea spre putreziciune….(care) n-a lasat urme degradante in mine. Cred ca asta tine mai ales de faptul ca nu i-am apartinut niciodata cu adevarat.

Tags: carti, interesant