Aseara a luat monsieur filmul asta. Parerea mea: cel mai tare film EVER. Este povestea vietii unor ingineri intr-o companie americana tipica.

Lucrat de dimineata pana seara, overtime la greu, munca plictisitoare, lipsa de motivare, un sef idiot si profitor care ii cheama pe angajati la munca in week-end. Gary Cole joaca minunat rolul sefului incapabil de a-si motiva angajati. Stie sa ceara, nu-si cunoaste subalternii, nu incearca sa-i motiveze, doar apare inopinat cu cateva minute inainte de sfarsitul programului si ii cere lui Peter, un tip destept, dar nemotivat si satul de job-ul lui de rahat, sa vina in week-end. Din felul in care i se cere acest lucru, nu prea e loc sa spuna “nu”.

In seara aceea, Peter merge la psiholog. Un accident face ca el sa ramana hipnotizat, si, ca urmare, foarte relaxat. Nu se duce, deci, la munca, a doua zi, ba chiar se simte bine si face si o cucerire.

Compania la care lucra incepe sa faca restructurari, aducand un “consultant” sa intervieveze angajatii, cu pretextul eficientizarii muncii lor. Doi dintre prietenii  lui Peter urmeaza sa fie dati afara.

Cea mai tare faza a filmului mi s-a parut cea in care, in ultima zi de lucru a celor doi,  Peter sustrage imprimanta de serviciu din birou si ii duce pe acestia pe camp, cu bate de baseball, spre a se razbuna pe masinaria care le facea viata un cosmar: “PC LOAD LETTER”. Eliberarea lor de furia si frustrarile adunate intr-o companie care ii tragea inapoi ca ingineri si oameni este descrisa in batele si picioarele pe care le trag cu toata puterea imprimantei.

Fata mai trista a povestii se intampla cu personajul Milton, care, tot mutat de colo-colo cu biroul, neascultat vreodata de sef si tratat intotdeauna ca un gunoi, se decide sa dea foc cladirii de birouri.

Filmul asta arata compania americana, asa cum este ea. Arata cum a fi asertiv este o debitatie lingvistica, deoarece in momentul in care iti refuzi (oricat de politicos) managerul, esti candidatul ideal la a fi concediat sau a avea neplaceri, scaderi de salariu samd. Arata cum sunt avansate falsele valori de angajat al minunatei corporatii si cum totul este foarte fals si superficial, iar OAMENII sunt ultimii cu adevarat respectati in acea companie. Mai mult, arata cum persoanele cat de cat competente sunt profund frustrate de atitudinea managementului si de cacaturile pe care trebuie sa le indure zilnic, atat de la manager, cat si de la colegii mai putin competenti, dar care practica un sport mizer, dar sanatos: pupatul in fund.

Office Space – Printer Clean

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=nfCYzJAgwrw[/youtube]

Tags: fun, viata

Era cinci si ceva, venisem pe la 8 jumate, iar seara precedenta plecasem la 11 si ceva, luata cu forta de monsieur. Plec, nu mai pot, ma doare capul,  e ultima mea zi…Ultima inainte de vacanta… Imi iau hainele de fitness de la etajul 6, camasile de la Naracamicie prinse pe muchie de cutit la reducere. Preferata mea, o camasa gen kimono, redusa de la 350 ron la 100 ron. Ma indrept spre casa, prin Cismigiu. Privesc in gol in jurul meu, oamenii de prin parc. Trag de plase, mi-e cald, as vrea sa ajung mai repede acasa, la racoare. Sper ca sora mea mi-a pregatit ceva rece de baut.

Apoi ma razgandesc, Angst, si schimb spre Universitate. E foarte foarte cald, trec Walter Maracineanu, 178-ul vireaza incet si greoi spre capatul de linie, ca un gandac mare si obosit, iar taximetristii obositi motaie la volanul gandacilor lor galbeni care se coc in soarele dupa-amiezii. Schimb plasele in mana si merg spre Novotel. Vad din nou reclama mare care indeamna pe femei sa poarte rochii si tocuri. Stai asa…sa vezi ce o sa mut eu echipamente printre rackuri in rochia aia imensa de satin roz si pantofii cu tocuri de 13 cm. Fereastra mare de la CEC Bank imi fura pentru o clipa reflexia, citesc afisul cu “Prima casa” si apoi uit. Casa mea, frumoasa, cu flori multe, cu pitici in livada, cu pomisori si o pisica frumoasa si iubareata…uneori mi se pare atat de departe, mi-e greu sa mai si sper sa o am…in fata la Novotel ma opresc instinctiv in fata terasei, au radiatoare cu apa rece, mi-e bine, rasuflu putin, pornesc din nou, ma impiedic, ca intotdeauna, de primul damb ceva mai inalt peste care dau pe strada. As vrea sa ma opresc la Demmers Teahaus, sa cumpar ceva bun, dar trec mai departe fara sa-mi dau seama, apoi o florarie frumoasa, imi aluneca ochii pe buchetele de trandafiri albi si galbeni, care zambesc fericiti asteptand amurgul. Nu stiu cum traversez…sunt undeva la Universitate, ma lupt sa stau treaza, sa stiu pe unde ma aflu, sa tin minte unde trebuie sa ajung… Aaaaa, trebuia sa mai pun niste bani la banca…dar precis au inchis toate bancile…azi e sambata, doar. Ah, nu e sambata, e vineri, vin de la job si ma duc. Incerc sa-mi amintesc unde…nu stiu, doar merg. Nu ma mai deranjeaza zgomotul masinilor, claxonatul si injuraturile soferilor bucuresteni nervosi. Le aud foarte bine, ca si pana acum, dar nu ma mai ating, parca trec prin mine.

Nu vreau decat sa ajung mai repede. Ce bune-mi sunt picioarele astea. Ele stiu sigur unde merg. Ma duc acolo cu exactitate, nestiutoare sau indiferente la faptul ca mintea mea a incetat sa le mai controleze, ca vointa mea a ramas undeva la birou, alaturi de configul ala complicat de EAP-AKA pe care nu am reusit sa-l termin. E mai bine asa, nici nu stiu cum ajung in 104, dupa o perioada pe care nu as putea-o estima de stat in picioare si holbat in gol, la cer sau la asfaltul incins. Undeva in minte se aude inca piesa cea mai recent ascultata…”Il me dit que je suis belle…qu’il n’attendait que moi…Il me dit que je suis celle…Juste faite pour ses bras…” Stiu ca trebuie sa ajung, sa stau in brate si sa fiu alintata. Merg spre locul in care imi este _bine_, dupa o lunga perioada de timp in care numai bine nu mi-a fost. Nu mai sunt doar eu, aiurea prin orasul asta mare si strain, acum ma duc _undeva_ si imi este _bine_.

Si vine vacanta, prima mea vacanta, adica un concediu pe care mi-l iau fara sa stiu ca ma asteapta cursuri de facultate sau master, proiecte la Oracle sau Java si nici examene. O sa stau degeaba, SPER sa stau degeaba, sa vad si eu cum e cu statul asta degeaba, oamenii spun ca ar fi interesant…Aproape am ajuns, vad RBS-ul de aici, atat de aproape…o sa uit de tot si o sa ma abandonez racorii cu mireasma de Provence de la Sabon…

Tags: aiurea, viata

Sincer, n-as putea spune, poate din prea mult perfectionism si nevoie de atentie. Femeile sunt ca niste copii sau ma insel, dar eu una sigur asa sunt…ze attention freak. Trebuie sa fiu in centrul atentiei, always the best in what I do…and so on, always too demanding (ca sa ma englezesc si sa ma bata colegii de job ). Singura fata din echipa (fie ea echipa de fotbal sau de handbal de la scoala generala, echipa nationala de kickboxing juniori in liceu, echipa de Wing-Chun Shaolin, echipa de programatori din facultate, “echipa” de oameni care lucreaza pe linux la job, echipa care sta noptile sa invete PKI sau IPsec…sau orice fel de grup tough in care e greu sa fii acceptat si/sau respectat) hop si eu acolo.

Ei bine, asta are si side effects, mai ales pe planurile mai importante (realizez eu acum), cum ar fi cel personal, unde nu mai ai bourne again shell, nici mii-tool si nici multe alte comenzi pe care le poti controla si da kill daca ai draci si apoi restart and everything is good again.

Asa…ce-i cu postul asta? Pai, m-am gandit eu bine, privind in lumea inconjuratoare. Oamenii …mai frumosi, mai urati, mai fericiti sau mai putin fericiti…si asa mai departe. Daca ar fi dupa mine, eu as vrea TOTUL, perfect, fix asa cum vreau eu. Nu e FIX asa cum vreau eu, nu e bine, de-aia is mereu carcotasa si…nefericita. Ei, bine, cristinica…nu bun asa, ca, din cauza ca vreau luna de pe cer, nu vad ceva mai bun, care e pe pamant si o sa mor de draci incercand sa inteleg ipsec-ul fara sa fiu capabila sa pricep lucruri clare si evidente care trec pe langa mine.

Asa ca de acum incolo, cu pastile, terapie gusfraba, anger management, panic management, hysteria management…sau ce-o mai fi cazul, daca e o sa recurg la Jung, trebuie sa rezolv, urgent, problema si sa ma fac om mare si cu capul pe umeri, ca nu-mi sade bine postura de kinder-problema cu care m-am tot mandrit pana acum.

Tags: viata

and then you die.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=BzTiK10whdU[/youtube]

Tags: viata

1. Am “reparat” ipsec-ul, therefore, I am quite happy – saru’mana lui monsieur, si-a luat o bila alba;

2. Fost la sala, alerga juma’ de ora => tonus bun, in sfarsit: 50 kg;

2′. Am auzit si eu pe un barbat sa spuna dezamagit dupa ce a vazut-o de aproape (nush cat de machiata era) ca Eva Kent e “urata rau, frate; baga-mi-as picioarele”; nu, tipul nu e gay, si arata al naibii de bine (imho si nu numai);

2”. Lui Alex Ceobanu ii place Jung si de acum va fi mai atent la operatorii care folosesc Linux  ;

3. M-am saturat sa trag si sa ma rog de oameni sa faca diverse chestii – de obicei bune pentru ei; Imi plac oamenii pasionati, care isi fac treaba bine si fara sa ii tragi de maneca non-stop; mi-e sila sa fac asta; note to myself: never become a manager.

Tags: oameni, viata

Cu un tip super super super misto. Vara asta, doua perechi minunate se casatoresc. Dar Leti meu si sotul ei sunt super tari. O nunta la care au mers amandoi spre biserica – si au intarziat – amandoi , popa voia sa-i anuleze…

Ajunsi acolo, i-a intrebat popa “unde va sunt nasii?” astia mici: “nu stim” + rasete. “Lumanarile? Vinul? Verighetele?” “Nu stim” + iar rasete. Popa i-a “sfatuit” prieteneste sa fie si ei un pic mai stresati, ca prea erau pusi pe sotii.

La restaurant ei s-au ocupat de tot, astfel incat sa aiba o nunta non-conformista si haioasa, la care oamenii sa se simta bine. Pot spune ca nici prin cap nu mi-a trecut sa vin in rochia fitoasa neagra, marca Dika. Cu atat mai putin sa ma astept la personaje cu aere in cap sau la o seara lunga si plictisitoare.

Cei doi, ca niste ingineri mesteri ce sunt, au invatat cu “Complete Idiot’s Guide” – sau de pe YouTube, sa faca Origami, asa ca am avut parte de pisici si statuiete din hartie, care chiar aratau profi. Mai mult, nu am avut parte de florile false si plictisitoare de pus in piept — am avut clipuri cu 2 pisici: L si C – de la initialele mirilor.

Mai mult: muzica a fost GENIALA. In afara meselor, ringul a fost tot timpul plin. Playlist-ul a fost ales de ei. Si, cum sunt roackeri de-ai mei, in pauzele de masa aveam HIM sau Metallica. I LOVE THESE GUYS!

PS: Dansul mirilor (sau cum se cheama “oficial” dracia) a fost pe muzica lui Frank Sinatra, Love and Marriage (da, aia din Familia Bundy)

Tags: oameni, sarbatori, viata

Pentru ca sunt una dintre perechile cele mai reusite pe care le cunosc, care a trecut printr-o multime de lucruri in cei 8 ani de cand sunt impreuna si care s-a decis sa dea cu semnatura la primarie, vara asta.

Ii puteti vedea la http://andrasieduard.ro/wedding

Tags: oameni, sarbatori, viata

In momentele nasoale, prietenii…pardon “prietenii” iti sunt alaturi…ignorandu-te.

Tags: draci, oameni, viata

Nicio fapta buna nu ramane nepedepsita.

Asta pentru ca atunci cand incerci sa faci ceva bine, se mai intampla si prost sau e interpretat prost si atunci iti iei pumni in cap de la toata lumea.

Tags: draci, oameni, viata