Azi incepuram cu “cuvinte  relationate/conexe (ma-sa ca uitai cum se chema)”. Adica incepe cineva cu un cuvant, iar urmatorul zice un cuvant care sa aibe treaba cu primul. Al treilea le zice pe ultimele doua si baga si el un cuvant. Al patrulea pe primele trei si baga si el un cuvant. Joaca se termina pana cand o dam de gard cu tinutul minte de cuvinte.

Dupa asta ca fu asa de incalzire, bagaram “povesti cu morti”: 4 improvizatori, in 3 acte isi povestesc moartea. Treaba e asa: in primul act fiecare spune cate ceva despre el si cam cum a murit dar foarte pe scurt. In actul al doilea fiecare povesteste despre el (cine era, ce facea, ce-i placea etc.), iar in actul al patrulea povesteste cum a murit dar pe larg. Simplu, nu? Eh, nu chiar ca mortile trebuie sa aiba legatura una cu alta si trebuie fiecare sa povesteasca fiecare cum s-a intalnit cu unul sau mai multi improvizatori, care era relatia dintre ei si tot asa. Asta inseamna ca trebuie sa fii atent tare la toti aia din jur sa poti sa iti poti construi povestea si in acelasi timp sa poata folosi si ei elemente din povestea ta.

Eu am participat intr-o sceneta in care unul era culegator de rostopasca, eu eram instalator, unul era din asta de avea cultura de rostopasca iar altul inginer agronom. Si cumva toti ne-am intersectat si am murit impreuna :)

Alt exercitiu, la care m-au durut creierii maxim a fost sa facem o poveste in patru, dar fiecare improvizator sa zica doar patru cuvinte, urmatorul patru si tot asa. M-am scremut maxim la asta ca trebuie sa numar pe degete, sa zic ce trebuie si tot asa.

Ultimul exercitiu a fost numit “o voce” (cred) in care treburile se imparteau in doi. Doi improvizatori erau un reporter si fiecare avea voie sa zica cate un cuvant, iar alti doi improvizatori erau intervievatii care trebuiau sa raspunda la intrebari vorbind aproape sincron in acelasi timp. Asta e un pic de mindfuck asa ca trebuie sa te gandesti ce sa intrebi si cum, iar aialalti doi de raspund trebuie sa se inteleaga foarte bine cu ce zic.

Azi a fost tare misto, super greu, mi-a dat-o un pic la creier, dar weeee.

Joi dupa cum ziceam am avut primul atelier cu public. Unii ne-am sunat prietenii sa vina sa rada, iar altii s-au nimerit din greseala, asa ca am aut cam vreo 15 persoane asa public.

Am inceput cu niste blitz-uri unde am supt-o grav pentru ca iar am inceput scena in rol mare dar tot setup-ul l-am tinut la mine in cap si am uitat sa-l prezint cumva si interlocutorului.

Dupa aia am trecut-o la povesti unde eu am participat la una despre Ionel din varful muntelui, unde ne-am aberat cu succes in a face o poveste in care Ionel s-a trezit dimineata devreme pentru ca asa ii placea lui si s-a apucat sa faca genoflexiuni de inviorare. Cum noaptea nu dormise bine, a facut doar vreo 500 si dupa aia s-a dus sa se spele cu apa rece, rece, rece de la fantana din curte. Ionel isi astepta rudele de la campie sa vina, care veneau mai incet pentru ca nu erau obisnuite cu muntele. Cu ele adusesera cea mai frumoasa fata din sat s-o marite cu Ionel, ca el demult vroia sa-si intemeize o familie cu multi copii sa-l ajute la carat lemne din padure si sa-i aduca niste apa rece de la campie (probabil ca se saturase sa tot bea din aia de la el de la munte). Rudele ajunsera, Ionel se uita la fata, si nu simti nimic. Se mai uita o data si isi dadu seama ca de fapt fata era sora-sa demult pierduta. In momentul ala Ionel realiza ca are niste rude imbecile. Si se gandi Ionel macar s-o puna de-o masa ca tot ii venisera rudele. Dar inainte de asta se gandi el sa faca un joc de adunat surcele din padure pentru rude. Ca ele tot fiind imbecile nu se prindeau ca de fapt carau lemne pentru Ionel sa aiba la iarna si sa nu mai trebuiasca el sa care. Prin padure, Ionel dadu de o fiinta a padurii, imbracata toata in surcele si cum privirile li se intalnira, Ionel isi dadu seama ca ea este EA. Si Ionel o cuprinse in brate si o desurceli salbatic si traira pana la multi copii.

Cu ocazia asta eu am inventat notiunea de surceleala :))

Dupa aia am dat-o in discurs cu mainile in care am vorbit ca si antrenor de paienjeni patinatori pe gheata. Unde am aberat niste chestii, am balbait-o cu altele dar la final am primit aplauze, asa ca fie au ras cat de inept am fost sau cat de funny am fost.

Ca si tip de scena noua, la final am bagat o chestie care se cheama Intra/Iesi, care are cam urmatoarele reguli:

• fiecare om are un nume de cod si cand il aude, intra pe scena si se baga in seama cu oamenii deja existenti dar cu motiv.
• daca in timpul scenetei se striga numele de cod al unuia deja prezent acolo, isi cauta o scuza sa iasa din sceneta
• sceneta primeste nume din public astfel incat sa avem o idee despre ce tumbe facem pe acolo

In sceneta noastra era vorba despre “Interviu de angajare controlor RATB” si numele de cod erau: toamna, verder, blender, subaru, albania si irina. A fost misto cu intrat/iesit in sceneta ca trebuia sa gasesti motive calumea sa zici numele alea. Tare de tot a fost coechipierul care avea nume de cod irina ca s-a scos singur din scena :)

Juma de atelier am transpirat de-am inebunit ca trebuia sa performez si imi batea si reflectorul ala in ochi, mai ea si cald un pic.

Ce-am aflat despre mine:

• ca simtul practic isi face simtita prezenta cand nu trebuie si incerc sa fac povestile un pic logice cand n-am idee de ce sa ma aberez (mi-a si zis la prima scena nenea instructorul ca: “uitati, aici avem improvizatorul practic”).
• mai sunt chestii pe care daca eu nu le-as face mi-e complicat sa relationez cu ele cand le face altcineva si eu trebuie sa reactionez pe moment intr-un ton umoristic

Azi am mai bagat o tura de Impro (cum se zice pe scurt) si a fost mult mai intens decat datile trecute.

Am inceput asa subtire cu un blitz in care am si uitat ce-am facut, doar ca eram in genunchi pe scena si obosisem :)

Dupa aia am facut o combinatie de papusari in care de data asta am fost si eu papusar si am bagat o mica sceneta cu imprumutul la banca intre o tanti la ghiseu si un nene de vroia sa-si duca bunica in vama. Asta e foarte tricky asa ca trebuie sa te sincronizezi cu ala de vorbeste pentru ca el te poate ajuta pe tine si tu il poti ajuta pe el, dar ideea e sa-l incurci intr-un mod constructiv. Aici trebuie exersat mult cu partenerii de scena sau sa ii cunosti extrem de bine.

Am trecut dupa aia la improvizatie cu tema data si eu am zis sa fiu actorul de incepe si am primit ca tema “pana de curent la vama”. Am inceput bine, s-a terminat brusc ca nu ne-am sincronizat toti de pe scena, adica vreo 4, sa ducem scenta intr-o directie clara si definita.

A doua sceneta eu era papusa si titlul primit din public a fost “prima zi de ingrijitor la zoo” in care eu eram ala nou si un alt coleg de scena ingrijitorul cu experienta. A fost okish, ne-am sincronizat un pic dar nu prea bine, am bagat io o cioaca pe care omul a intors-o ok si dupa aia am continuat pe stilul lui, probabi daca nu se oprea sceneta ajungeam undeva cu conflictul in ea.

Ca si noutate pe ziua de azi, am facut un exercitiu care se cheama “scriitorul” in care cineva e pe post de scriitor si nareaza o povestire inventata pe loc cu titlu dat din public. Prima poveste a fost ceva cu capre pitice. Si era vorba despre un cioban care traia undeva in oltenia (unde altundeva) si avea niste capre pitice. Si la ciobanul asta pe care-l chema Milica, vine doctorul veterinar Vasile. Si Milica pupa asa frumos o capra cand ajunge Vasile la el, Vasile se uita la Milica, au o conversatie scurta, dupa care Vasile dupa ce vede caprele pitice se roaga la divinitate si zice ca stia el ca nu era nebun, Milica vazandu-l ii da o capra cadou. Cumva celelalte capre o iau la alergat imprejurul celor doi si ridica un nor de praf foarte mare. Si dupa ce nu mai alearga caprele si norul de praf se lasa, Vasile isi aduce aminte ca de fapt el venise sa-l aduca pe Milica acasa, care era fratele lui disparut de 11 ani. Eu l-am interpretat pe Vasile in poveste.

A doua poveste am incercat-o eu cu titlul din public “inaugurarea primariei din gaesti”. Am inceput cu o primarie foarte ecologica construita la marginea orasului, cu primarul care era cap de coloana cu alaiul de invitati pentru inaugurare. Si o reporterita care avea intrebari, insa primarul era un om de putine cuvinte si nu prea vorbea si s-a cam oprit brusc povestea ca nu am gandit io ce spuneam chiar pana la capat si nu aveam un conflict in poveste, un ceva de care sa ne legam. pentru din astea trebuie sa mai exersez :(

A treia poveste s-a numit “Cofetaria cu fantome” si actiunea avea loc in faimosul oras fantoma din Romania, numit Zalau. Oras in care Maria s-a gandit sa-si deschida o cofetarie dupa studii intense de piata si mai ales prin prisma faptului ca de cand era mica ii placeau prajiturile. Spatiul trebuind amenajat, Maria l-a chemat pe Vasile sa faca treaba. Vasile era varul Mariei care se pare ca o si placea, asa ca dupa ce a ajuns acolo la cofetarie sa vada ce treaba avea de facut, a luat-o de mana si a inceput sa-si caute ciocanul. Avea tot ce-i trebuia in trusa de scule, mai putin ciocanul pe care nu stia pe unde l-a pus prin cofetarie. Intre timp, o fantoma ca un abur alb le tot dadea tarcoale. Si i-a speriat, zicandu-le ca n-o sa-i lase sa-si deschida cofetarie. Maria prinse curaj si pocni fantoma, Vasile vazand asta si el fiind barbatul din poveste pocni si el fantoma. Fantoma era la pamant. Si povestea s-a terminat. Si ne-a lasat in suspans pentru ca in tavanul cofetariei era o gaura si nu stia nimeni cum a ajuns acolo. Si nici nu am aflat unde era ciocanul lui Vasile.

A patra poveste s-a numit “expeditie pe marte” si avea loc intr-un timp nedefinit cand oamenii ajungeau pe Marte printr-un teleportor. Si in camera teleportorului, pe langa scarile lui din lemn, mecanicul intreprinderii se plimba nervos cu o cheie de 5 intr-o mana, cu un ciocan in ailalta si la subrat cu niste planuri. S-a uitat el la trepte si s-a apucat sa le desfaca. Si dupa aia a scapat planurile intr-o balta de ulei pe care tot el o facuse cu o seara inainte. Langa el apare femeia de serviciu care se pare ca umbla dezbracata prin uzina pentru ca fiind singura femeie de acolo nu mai erau altele care sa o barfeasca despre cum arata. Si se uita mecanicul la ea, ea la mecanic, schimba niste vorbe (pe care le-am uitat) si se urca amandoi in teleportor, apasa pe buton si ajung pe Marte. Acolo se mira ca teleportorul chiar a mers si ies afara. In timp ce se minunau ei de Marte, apare o creatura pitica care-i intreaba ce sunt, ei raspund ca oameni si cand sa zica si creatura pitica ce este, apare seful sau imparatul creaturilor pitici care ii taie picioarele creaturii pitice. Femeia de serviciu il intreaba de ce a facut asta si el raspunde ca era prea inalta. Capetenia se mai gandeste un pic si baga cutitul in creatura mica si o ucide. Mecanicul se apuca si sparge teleportorul cu un ciocan foarte greu pe care il avea intr-o chestie de o tinea in spate. Sar scantei din teleportor si lovesc si pe seful creaturilor mici care cade la pamant. Femeia de serviciu ii ia hainele creaturii mici ucise de capetenie si se imbraca cu ele. Povestea se termina un pic brusc ca se pare ca era prea psihedelica pentru nenea instructorul.

Azi avusei ceva mai mult umor in mine si mearsa mai bine. Asta si Breezer-ul dat peste cap inainte de intrat la curs :))

Saptamana viitoare se pare ca o sa cantam. Dar pana atunci, joi avem atelier cu public. Pentru ca nu este suficient sa radem singuri de noi, sa vina si altii sa rada de noi.

(later edit) Chestii invatate de la nenea instructor pana acum (am uitat datile trecute sa scriu):

• Este foarte important sa iti cunosti partenerii de scena, sa stii ce chestii le plac, ce chestii nu le plac si tot asa. Pentru ca altfel fiecare o sa aiba in cap cate o idee diferie despre cum ar trebui sa se incheie sceneta.
• Inainte sa urci pe scena trebuie sa vezi ce ai in buzunar. Adica in functie de personajul interpretat trebuie sa iti pui intrebari de genul: cum am ajuns acolo? o sa fac ceva ce-mi place? am alte motive? ma doare ceva? si intrebarile pot continua, insa ideea de baza e ca pentru fiecare personaj daca iti raspunzi la vreo 5-10 din astea ai o plaforma de plecare mult mai buna si te poti ancora mult mai bine in act.
• Expozitiune, conflict, momentul culminant, rezolvarea conflictului, incheiere. Se poate abera cu succes la astea, insa important este sa trecem prin ele intr-un timp relativ scurt, ca de aia se cheama improvizatie si nu piesa de teatru.
• Este foarte importanta plasarea in saptiu si timp a scenetei, sa stie si publicul ce dracu’ incercam sa facem ca sa aiba dupa aia motiv sa rada. (eu am problema asta ca la mine in cap stiu exact unde sunt, da uit sa le zic si la altii)

Probabil mai sunt chestii pe care le-am uitat, dar le-am uitat, daca imi aduc aminte o sa le mentionez si pe alea.