Din categoria computerici de Windows, pentru ca pana acum nu nimerisem sa ma dau mai deloc cu Windows 2008, saptamana trecuta am reconditionat un server, pus pe el ESXi 4.1 si instalat vreo cateva masini virtuale cu Windows Server 2008 Enterprise sa vad si io cum e pe partea de infrastructura.
Instalarea e ceva mai simpla, la modul ca la inceput te intreaba doar limba si ce editie vrei sa instalezi (Web, Standard, Enterprise, Datacenter) si daca vrei sa fie pe 32 sau 64 de biti. Dupa vreo ~ 6GB de chestii puse pe hard disk, buteaza (din nou) te pune sa-ti pui parola si dupa primul logon ai un fel de wizard (bine, chiar e wizard) in care poti sa-ti personalizezi instalarea dupa rolul pe care o sa-l aiba (unul sau mai multe): Domain Controller, File Server, DHCP Server, Federation Services Server, Application Server, RMS, Web Server, Deployment Server etc. In functie de ce se alege se pot configura pe el diverse servicii.
Eu mi-am facut un setup putin mai complex, care din pacate inca nu e complet, format din: Domain Controllere (care in 2008 se cheama Active Directory Domain Services), doua fileservere cu DFS activat, Exchange 2010 instalat distribuit (Client Acces, Hub Transport si doua Mailbox servers cu DAG activat).
Cu ocazia asta am observat ca si setup-ul de Exchange s-a simplificat, acum e mai usor si mai frumos sa umbli cu el: poti sa adaugi sau sa scoti roluri dupa ce ai instalat deja jucaria, daca setup-ul esueaza dintr-un motiv sau altul (aci o bila neagra mare ca desi face prerequisites check si zice ca oki-doki cu instalarea mai rateaza diverse chestii triviale) poti sa fixezi cauza din care a dat fail, rerulezi setup-ul si o ia de unde a pornit. “Clustering”-ul s-a simplificat enorm de la CCR la Database Availability Groups (DAGs) unde instalezi mai multe servere cu Exchange 2010 cu rolul de Mailbox Database, le bagi in acelasi DAG si dupa aia setezi cate copii ale bazelor de date poate avea fiecar server si din cauza ca replicarea se face asincron, latenta nu mai e o problema asa mare de unde rezulta ca poti avea mailbox databases impartite geografic si toata jucaria sa functioneze foarte bine. OWA arata si mai bine si e in ton cu Office 2010.
La capitolul nouati in sfarsit am apucat sa-mi fac si eu un setup cu DFS si sa inteleg cum functioneaza, la ce e bun si asa mai departe. Bine, asta dupa ce juma de zi am incercat sa-l fac sa mearga cum credeam io ca merge si intr-un final mai putin glorios am tastat rusinat “how to setup dfs” pe Google si m-am lamurit. Dar macar cu aceasta ocazie am mai binganit la el stuff, l-am stricat, l-am reparat, acu merge (accesat de pe alte servere). Acu tre sa fac niste probe mai serioase de replicare.
Mai de sapat la partea de Deployment Services unde oamenii astia se lauda ca pot crea profile de computere, pe care pot adauga pachete software de la diversi si ca pot chiar joina la domeniu un computer nou instalat. Asa ca planul grandios e sa-mi fac un profil din asta, sa fac o masina virtuala sa buteze din retea si sa-mi prezinte un Windows 7 gata instalat + Office si deja membru in domeniu. In felul asta poate scapa si omul de la help desk de reinstalat/reimage la sisteme: dresam userul ca atunci cand isi fute jucaria sa apese F12, network boot, stat cuminte ~ 30min – o ora si gata, statie noua cu tot ce trebuie.
Pentru ca a trecut ceva vreme de cand n-am mai pus mana, o sa sap si in directia setupului unei autoritati de certificare cu toate jucariile, iar daca nu vrea shared storage, poate imi iese chiar un CA in cluster ca se pare ca Windows 2008 stie si de astea (2003 nu stia si trebuia sa stai pe serverul care era CA cu ochii ca pe butelie).
Overall cu vreo 8 masini virtuale in VMware + VMware Tools merge de fluiera toata jucaria. Daca devin chiar sadic, si cre’ca o sa devin, ma zbate tare de tot gandul sa ma pun c’un postal pe Exchange-ul ala sa vad cum se comporta.
