Tag Archives: calatorii

zeii vacantelor

Anul trecut cred ca am facut ceva, am injurat sau m-am uitat urat la zeii vacantelor.

Am plecat cu aventura din .ro, si azi in timp ce ma pregateam sa ajung in Phnom Penh, am ramas blocat in SGN in tranzit ca pasaportul meu are valabilitate sub 6 luni si nu ma primesc aia de la imigrari din Cambodia.

Pasaportul expira la inceputul lui Iulie si mi-am facut eu socoteala ca pot sa ma plimb toata luna Ianuarie si dupa aia sa ma intorc la frigul de pe plaiurile mioritice.

Eh, se pare ca 6 luni nu sunt asa calendaristice dupa nume cum am numarat eu pe degete, ci 180 de zile. Si cam peste tot in lume nu te primeste nimeni daca pasaportul are valabilitate sub 6 luni (in afara de tara de rezidenta, bineinteles).

Zborul HKG-PNH l-am luat cu Vietnam Airlines cu escala in SGN. Pe site mi-au cerut date de pasaport si a fost OK, imbarcarea de azi a fost OK, security check in zona de tranzit din SGN a fost OK si aia. In timp ce ma pisam inainte sa ma duc la imbarcare inainte de zborul spre PNH, imi aud numele strigat. Zic ba n-are cum sa fie c’am intarziat ca erau oameni la coada cand m-am dus la buda.

Ma duc la aia si avem o discutie despre pasaport si cum ca soarta, dar nu ma pot imbarca ca alea 180 de zile s-au facut acu 2 zile si ca nu pot sa trec de imigrari in PNH.

Zic bine, bine, si acum ce facem? Colegii de vacanta ajunsesera deja in PNH cu alt zbor si zic sa sune la ambasada .ro in Vietnam sa vedem daca pot aia sa mi-l prelungeasca cumva si sa-mi continui drumul. Numarul ala din SMS-ul de la MAE pe care-l primesti cand ajungi intr-o tara straina nu era bun. La numarul de urgente MAE din .ro n-a raspuns nimeni.

Se pare ca e foarte important sa nu ai urgente cand esti in afara tarii ca o sa sugi pula cu doua maini ca veverita.

Astia de la Vietnam Airlines m-au adus frumos in zona de sosiri si am inceput sa ma simt ca in The Terminal. De imigrari in SGN nu puteam sa trec ca n-aveam viza, si in al doilea rand pasaportul avea validitate sub 180 de zile.

Vad un transfer counter de Emirates si ca aveau un zbor la 23:55 spre DXB de unde aveam mai departe un zbor FlyDubai spre OTP. Pe site pretul sa zicem ca era decent pentru last minute booking, dar i-am intrebat inainte daca au locuri & stuff. Dupa vreo 45 de minute de asteptat dupa confirmari: full flight, inclusiv la Business.

Cum ala era ultimul zbor pe ziua de azi, am cautat zboruri maine. Evident ca daca faci escala in Europa te pisa la pret pentru one way, ca se stie ca europenii au bani.

Cine si-a cumparat un bilet scump one-way spre .ro ca un sef? De banii aia o sa fiu seful la calculat date. O sa devin calendarul uman, dupa calculat sa convertesc si intre calendare: vrei Gregorian la Iudaic? Da la baiatu’ ca iti zice din cap. Vrei Gregorian la Islam? Cum sa nu, pot sa prevestesc cand incepe Ramadanul pe urmatorii o mie de ani.

Dupa ce-am luat biletul m-am dus la aia de la biroul de transfer sa le arat numarul de la e-ticket sa-mi dea boarding pass sa ma duc in pizdia la frig. Dar ce sa vezi, zborul e operat de AirFrance si aia trebuie sa-mi dea boarding pass si aia incep programul la 20:00 si sa stau sa mai fac niste pasi.

Intr-un final pe la opt si-un sfert asa dau de o tipa care pana la urma a inteles dilema mea, m-a crezut pe cuvant ca in CDG nu-mi trebuie viza de tranzit si ca chiar pot sa ma duc cu pasaportul pana la destinatia finala, mi-a dat si locuri la culoar pe ambele zboruri si cand sa tipareasca boarding pass-ul s-a stricat imprimanta aia de bilete.

Long story short, 20 de minute mai tarziu s-a reparat imprimanta si am boarding pass. Srsly, nu stiu ce-am facut, da am facut fix opusul calcatului in cacat. Asta, s-au m-a cobit careva maxim.

13h:25min din SGN in CDG. Fara numar. Macar zbor la vest si n-o sa fiu pisat de oboseala cand ajung in OTP. Sper si sa prind un pic de motaiala pe zborul ala.

Acu stau in lounge-ul de la astia, ca intr-un final mi-au dat aia punctele si am mai castigat un an de intrat in lounge-uri, si scriu despre cat te costa ca nu stii sa socotesti. Asa e cand nu belesti ochii, belesti cardul si ramai ca boul blocat in aeroport. Pot sa ma laud cu cea mai scurta si scumpa vacanta de pana acum. FMM.

hong kong on the cheap

Dupa Taipei, urmatoarea escala a fost in Hong Kong, ca e un oras misto pentru 2 zile si prognoza meteo arata ca nu o sa mai tremur ca un carnat ca sunt 4 grade cu ploaie si vant cum a fost acu 3 ani.

Am stat fix la acelasi hostel ca in 2016 si de data asta arata mult mai bine. Chiar am gasit o camera doar pentru noi sa nu ne inghesuim cu lumea pe langa paturi.

Am venit cu foamea in gat si ne-am dus la cautat mancare pana am gasit un restaurant german unde am mancat pentru prima oara fondue. Si-am reusit sa beau o halba mare de Hoegaarden fara sa ma doara capul. Am dormit ca un bebelus caruia i s-a dat cu tuica la gingii.

Am bagat o vizita pe promenada de langa Admiralty, ca era soare si frumos. Dupa aia o vizita in Mongkok unde am ratat la mustata targul de pasari si am vazut doar un papagal mega gras care se plimba pe niste cutii. Din Mongkok am ajuns pe Temple Street la Night Market unde am mancat o rata super buna. Nu stiu cum sunt la alte mancari, da cand vine vorba de rata, chinezii stiu s-o gateasca intr-un mare fel.

Evident, de neratat a fost plimbarea prin partea din Kownloon a Victoria Harbour sa vedem skyline-ul Hong Kong-ului care ca de obicei este asa… din alta lume.

A doua zi, soare, frumos, asa ca vizita obligatorie la Victoria Peak sa vedem cum arata Hong Kong “behind the scenes”. Era o super coada la The Peak Tram, si aveam de asteptat acolo sau varianta simpla: un taxi pana sus, care s-a dovedit a fi mai eficient financiar decat plimbarea cu funicularul, si aproape la fel de spectaculos drumul ca sunt numai serpentine pana sus.

Am incheiat ziua glorios la un sushi bar si dupa aia o bere la coltul strazii, ca baetii :))

A doua zi, alt zbor, alta distractie.

taipei on the cheap

La o petrecere de Craciun, dupa ceva mai multe shot-uri am convins vreo doi prieteni sa vina cu mine in vacanta :)

OTP-SVO-PVG-TPE. Cel mai ieftin bilet cu SkyTeam sa imi strang puncte sa raman cu privilegii si pentru la anul. Nu de alta, da aia in CDG au mancare super buna in lounge.

Ajungem noi la aeroport pe la 10:30 asa, zbor la 12:25. Stam la coada pentru check-in si astia de la Aeroflot au diverese dileme. Eu m-am dus la SkyPriority si ala de acolo tot imi zicea ca’s Economy. Eu ii aratam ca pot sa fac check-in acolo, el zicea “… but Economy”. Pana a venit o suprvisoare si a rezolvat problema. Colegii mei de vacanta aveau dileme existentiale cu cunostile de geografie a lui aia de la check-in. “Aveti viza de China?”, “Nu ne trebuie viza de China ca mergem in Taiwan, in Shanghai aveam doar escala”, “Mergeti in China, scrie aici ca e China unde mergeti”, “Republic of China e diferita de People’s Republic of China”, “Dar scrie China”. S-a terminat cu supervisoarea care a rezolvat si dilemele geografice ale aleia.

Trecem de security check, evident iar a bipait pisatul ala de la securisti si m-au pipait sa vada daca n-am atins substante “interzise”.

Ne duc astia cu autobuzul la avion, ne imbarcam, porneste avionul, pushback pana pe calea de rulare, pornesc aia motoarele, le tureaza un pic, si ne intoarcem la locul de parcare “ca avem niste probleme tehnice”. Colegul de partea cealalta zice “ba, e o masina de pompieri afara si e unul de filmeaza avionul”. Se pare ca era o problema mai mare si baiatul cu banda adeziva si sarma de balot n-a putut rezolva problema.

Ne dau jos din avion cu tot cu bagaje si ne aduc in aeroport la sosiri domestice, ne verifica politia de frontiera pasapoartele si ne trimit la biroul Aeroflot sa ne rezolvam problema.

Intre timp am sunat la aia de la care am luat biletele sa le zicem ca s-a anulat cursa si ca sa ne rezolve. Aia zic ca Aeroflot nu stie nimic de asta si ca la ei in sistem apare doar ca “delayed” si ca sa-i sunam dupa ce primim rerutare. Banii inapoi pe bilete nu putem sa-i primim decat daca nu ne dau aia de la Aeroflot nimic si ca daca vrem musai, este renuntare voluntara si ca o sa fie taxa si ca nu se stie ce primim.

Ideea e ca aveam o cursa de Turkish Airlines care pleca la 21:00 din OTP si avea dupa aia un zbor lung direct in TPE.

Cum nu ne-au dat banii inapoi, am mai insistat la Aeroflot si ne-au dat bilete pana in PVG pe o cursa de KLM din AMS. Zborul pana in AMS era cu Tarom si dupa KLM. Ne dau biletele noi, ne ducem la Tarom la check-in si am stat si pe’acolo vreo 30min ca de fapt Aeroflot pusese codul gresit pe bilete si trebuia RO… in loc de KL…

Noroc ca pe 25 nu prea a zburat nimeni cu Tarom si am stat p’acolo la glume cu omenii de la check-in.

Iar security, de data asta n-am mai bipait si la pasapoarte ma intreaba ala daca n-am mai trecut mai devreme pe la el. Ii zic ca da, dar s-a anulat cursa anterioara si ca am alta cursa acum. Si dupa ce am zis asta am avut un moment din ala de facepalm, ca as fi vrut sa-i zic ca e un hobby d’al meu sa trec de cat mai multe ori intr-o zi pe la verificat pasapoarte.

Sunam iar la aia cu biletele, le dam zborurile noi si sa ne dea cursa noua din PVG in TPE. Cica ne cauta ei cand gasesc ceva util.

Tarom-ul pleaca la timp, 23 de oameni intr-un avion de 150.

KL-ul din AMS spre PVG avea intarziere si iar da-i telefoane ca o sa ajungem mai tarziu, aia o labareau ca sa vedem de zboruri avem pana am gasit noi un zbor de ne convenea si aia au fost de acord sa ne rezerve bilete pe el.

A venit si randul sa facem imbarcarea, si tot butonand eu aplicatia de la KLM vad ca pot sa-mi fac upgrade de la Economy la Business folosind mile sau sa le dau niste bani. Zic sa folosesc milele ca tot expira in Martie si nu cred ca mai zbor pe undeva unde sa le folosesc.

Se blocheaza aplicatia, dar o rezolv in avion si uite asa am reusit sa bifez Business pe un 787-9 :) Happy happy, joy joy.

10 ore si un pic pana in PVG, am dormit destul de bine. Mi s-a facut greata de la caldura de vreo doua ori, dar am supravietuit.

In PVG a fost interesant, ca pentru tranzit in China iti trebuie viza de tranzit. Si e cu completat Arrival/Departure card, luat amprente, pus viza si toate cele.

Aproape ne-am ratacit un pic prin PVG, dar oamenii stau cu geana pe toti turistii si-i ajuta. Alta coada de check-in la China Airlines, ne dau aia aproape ultimele locuri din avion, trecut prin imigrari, iar amprentat si pozat sa ne verifice ca tot noi suntem, iar security si in sfarsit eram in drum spre TPE.

Cu ocazia asta am descoperit ca GMail nu merge in China. Si aia de la hostel inchideau la 9 si dupa ceva scarpinaturi in cap am reusit sa le dau un mail si sa-mi zica cum sa fac “self check-in”. Am descoperit hostelul (ca astia n-au semne pe strada) si am reusit sa intru, dar n-am gasit cheia pe care ziceau ca mi-au lasat-o. Temporar am gasit un pat liber si am cazut rupt.

Frumos Taipei asta si mai ales ordonat, zici ca e un fel de Japonia wannabe. Stau astia ordonati la cozi, nu se inghesuie, sunt mega politicosi si tot asa. Abia astept sa ajung prin Japonia sa vad acolo cum e.

De pe 27 Decembrie pana pe 2 Ianuarie am batut orasul in lung si in lat:

  • National Palace Museum
  • Chiang Kai-Shek Memorial Hall
  • Taipei 101
  • Shilin Night Market
  • Tamsui Old Street
  • Miniature Life by Tatsuya Tanaka
  • Tea plantation (aci am ajuns seara, n-am vazut nimic, da am mancat bine)
  • Specialty coffee shops (asta c’am io pitici pe creier cu cafeaua buna)

Pe langa cele de mai sus, am mers aiurea pe strazi. De revelion ne-am dus sa vedem focul de artificii de pe Taipei 101 si a fost… super tare. ~250-300m de bloc din care se lansau artificii. Si pe o ploaie din aia marunta si cu un pic de vant. Plafonul norilor era foarte jos ca acoperea varful cladirii si a ajutat la crearea unui efect de halo misto cand explodau artificiile in nori. 6 minute de culori.

Pana pe la 23:55 toata lumea era cu umbrelele in cap si aveam dileme de cum o sa vad artificiile si cum sa le filmez cu atatea umbrele in fata. Dupa 23:55 toata lumea a inchis umbrelele si s-a pregatit de artificii, sa apuce toti sa vada.

In drum spre casele noastre, am zis sa mergem un pic pe jos pana la o statie de metrou mai indepartata ca sa nu ne omoram cu toti de plecau din zona unde este Taipei 101.

Mergem ce mergem pana gasim o statie de metrou fara trafic si ma uit si eu cu GMaps sa vad ce tren, pana unde si daca trebuie sa schimbam ceva. Si m-am uitat vreo cateva minute bune la telefon si nu intelegeam de ce trebuie sa iau trenul 5 statii sa ajung in statia de unde am plecat, pana intr-un final am realizat ca Shongshan e diferit de Zhongshan. Si ca de aia trebuie sa mergem 5 statii. Interesant e ca aveam tot felul de filme in cap: o fi fost shot-ul ala de tequila de pe strada vandut de niste oameni veseli, o fi fost sampania de-am baut-o dupa artificii?

De mancat am bagat mai mult coreean si japonez, ca mancarea traditionala taiwaneza e un pic prajita prea mult si cu mult ulei. Si la japonez am bagat sake cald care este super bun dupa ce treci de mirosul de orez fiert cu alcool.

Ce-am mancat nu pot spune, ca majoritatea restaurentelor sau pe unde am mancat pe strada aveau meniu doar in multe dialecte de chineza si in japonez/coreeana. Si poze cu mancarea. Am mancat asa dupa la ghici dupa cum aratau chestiile in poze.

Am suferit un pic mai mult de frig decat imi imaginam, si acum sunt fericitul posesor al unei geci noi de toamna/ligt-winter si o bluza de corp de la Uniqlo ca au aici zeci de magazine :)

Intre plimbari am stat sa ma tiganesc cu aia de la Skyteam ca nu voiau sa-mi dea punctele si milele pe zborurile vietii cu KLM, si pe 31 expira perioada de calificare si dupa ce i-am convins ca nu m-am teleportat din OTP in AMS sa iau avion, mi-au dat milele si punctele.

Frumos Taipei asta, as mai da o zi prin el daca as avea o escala mai lunga.

big apple vibes

In ultimul an si jumatate am tot facut naveta la New York pentru diverse proiecte. Anul trecut am rupt norma, anul asta mai usor. Cumva, dupa o noapte de somn acolo a doua zi ma trezesc cu chef de munca. Nu prea mi-am dat seama de asta decat in ultima vreme cand am avut perioade mai lungi in care n-aveam chef de nimic p’aci pe plaiurile mioritice, da’ cum ajung acolo… da cheful peste mine ceva de speriat.

Cumva toata aglomeratia (“draceasca” cum a zis un coleg), inghesuiala maxima din metrou la ora de varf, imi da asa o motivare ca “i will get shit done” si imi dispare tot ne-cheful de munca si imi vin idei de facut treaba sau de optimizat lucruri sa fie si mai bine (da, da, stiu ca dusmanul binelui e mai binele). Si vara masinile cu inghetata la colt de strada.

Asta si statul pe santiere stiind ca o bucata din rezultat e si contributia mea.

Daca mi-ar da si inspiratie sa scriu mai mult si mai des…


arleigh burke destroyer

Azi dupa ce terminai cu treaba pe plantatie ma dusei sa vad daca ma primesc astia ca strain pe un guided missile destroyer din clasa Arleigh Burke.

Dupa ce statui vreo ora la coada si vreo doua controale de securitate normale (gen alea din aeroport) ne lua in primire un Chief Petty Officer si sa apuca sa ne zica despre nava, ce stie sa fac si alte cele.

Sunt simpatici americanii astia cum pun problema. Distrugatorul asta are 96 de celule verticale de lansat rachete: croaziera sau anti-balistice in combinatie cu sistemul Aegis BMD. E, cand se apuca oamenii sa lanseze rachete in misiuni de lupta, ei zic ca they reach out. Si povestea asta ca atunci cand situatia in Siria a fost nasoala cu gazul dat peste aia in Douma, they reached out and solved the situation.

O chestie pe care n-o stiam, e ca tunul de 5″ de pe distrugatoarele astea e multi-proiectil, si anume in functie de ce misiune au sau in ce faza a misiunii sunt, poate trage cu mai multe tipuri de proiectile. Adica la inceput pot sa inceapa cu armor piercing rounds sau incendiary rounds dupa care pot baga trasoare sa lumineze campul de lupta sa isi ajute colegii de la puscasii marini la desant noaptea sa vada ce fac, dupa care pot trage pentru a asigura supression fire, dupa care repede cateva trasoare, dupa care iar supression fire si tot asa. Pretty nifty ce poate face un singur tun super destept.

Si sa nu uit, vazui un CIWS de super aproape. Pe clasa Arleigh Burke sunt doua: unul in fata, altul in spate. Zicea ghidul ca de pe punte doar il dirijeaza in directia generala de unde vin rachetele spre nava si de acolo face singur treaba sa le intercepteze.

Vizita dura vreo juma de oara si a inclus doar plimbatul pe puntea navei, nu a fost si cu intrat inauntru.

kuala lumpur on the cheap

12/02/2018

Zburai cu un A330-300 nout asa. 3-3-3 scaune, nu prea lung. In spatele meu 2 gaite au avut ceva de povestit 3 ore jumate. In chineza din ce am reusit sa-mi dau seama. Nu prea am reusit sa dorm, da na… zbor de zi, ce atata somn.

Gasii pe unu’ de vindea SIM-uri in aeroport, ma oprii sa-mi iau unul ca il vazui ca avea POS. Macani el ceva ca cash, nu, ia d’aci cardu’. But sir, 3% charge. Da, da. Da sigur n-am cash la mine? Nu, baga cardu. POS-ul ii dadea un mesaj cu “Refferal requested, press Enter”, asta apasa cancel in disperare. Sir, card problem. Pay cash? Ii zic, boss, da de ce nu apasasi Enter? Pai Enter apasai, ca uite, si imi arata cum apasa el pe Cancel. Mai baga o data, apare mesajul, apas io pe Enter, ce sa vezi, merge. Il injurai, verificai ca merg datele pe telefon si imi vazui de treaba.

Si imi vazui de treaba inca o ora si ceva ca nimerii dictai coada la Immigration, nu se grabeau aia nicaieri. Mai un pasaport, mai un scan de amprente… bucurie maxima.

Imi gasii bagajul si trasei de el pana iesii din aeroport de ma plictisii, ca de la bagaj la iesire mai mergi juma de kilometru…

Comandai un Uber, ii zisei sa vina unde pula calului ma lasa aplicatia sa aleg. Statui si dupa ala juma de ora, ca ii baga gresit pin-ul pe harta. Apropos de Uber, muie multa, ca cre’ca si-au cumparat harti de la chinezi si e la ghici cu chematul prin Asia.

Intr-un final ma gasii cu ala, sarii un gard sa ajung la el. 78RM de la aeroport la hostel. Ieftin as putea zice ca a mers ala vreo 60 si ceva de kilometri si a mai platit si taxe pe autostrada.

La hostel dadui de un lacat la poarta. Asa e politica aci, inchizi poarta cu lacat :))

Facui repede un check-in, ma dusei sa halesc ceva la Jalan Alor ca e fix langa si e streetfood cat cuprinde.

Bagai cel mai bun crab de l-am mancat vreodata si super ieftin pentru un crab: 60RM.

Dupa ce prinsei putere o luai per pedes spre Petronas Towers ca le vedeam de unde eram si erau suficient de mari incat sa fie aproape de unde eram eu.

Juma de ora mai tarziu am facut poza de rigoare la turnuri. Incercai sa-mi fac si un selfie, da pentru ca batea lumina aiurea iesi de parca mi-am fotosopat mecla in poza. Si nu la modul ala profi.

Inapoi pe Jalan Alor sa vad ce mai e de facut. Gasii pe unu de vindea fresh de pomegrante si imi luai si io unul. Mega bun.

Inapoi la hostel ca mersei mult, eram obosit si ma culcai.

13/02/2018

Ma trezii pe la 9, ma invartii un pic prin camera si imi chemai un Uber sa ma duca la Batu Caves. La fel injurai un pic aplicatia ca il trimise pe sofer pe o strada aiurea, da reusiram sa ne intalnim.

Juma de ora mai tarziu ajunsei la Batu Caves, ca e un templu hindus unde intr-o pestera intr-un fel de munte. Unde trebuie sa urci niste trepte abrupte. Lesinai un pic pana ajunsei sus. Bagai niste poze care nu iesira chiar grozav ca aveau astia niste becuri + gauri in pestera pe unde intra lumina de afara si nu era prea bine de facut poze ca ieseau cam intunecate. Au si astia maimute la temple :)

Cand sa cobor, ma gandii io cum ar fi sa cobor pe scarile cele mai din dreapta si dupa 2 randuri de scari vazui un semn: Dark Cave. Zic sa vad ce e acolo si chiar era o pestera pe bune.

35RM beletul, asteptai sa se faca 11:30 sa vina ghidul, ne puse niste hardhats pe cap, ne dadu lanterne si hai sa exploram pestera. In pestera erau muuulti lilieci de vreo 2 tipuri: d’aia mancatori de fructe si din aia mancatori de insecte. Aia cu fructele erau draguti asa, aia cu insectele erau niste pocituri maxime.

Dupa ce merseram vreo cateva sute de metri aflai si de ce se cheama Dark Cave: daca stingi lanterna nu mai vezi absolut nimic. Pretty spooky asa, ca iti pierzi un pic orientarea in spatiu. Vazui paienjeni, niste greieri de mananca excremente de liliac si un fel de melc de mananca calciu. Si dupa aia o taratoare din aia cu multe picioare, fucking scary.

Liliecii doar i-am auzit, ca a zis tanti ghid ca ar fi neindicat sa ii cautam cu lanterna pe tavan  :)

Misto pestera, poze nu putui sa faca ca pula lumina si cu blit nu mergea ca se reflecta aiurea din stalactite si stalagmite.

Dupa aia luai un tren spre KL Sentral. Frumos, curat, ieftin. De acolo pe niste stradute pana la un parc cu fluturi. 25RM intrarea si vezi fluturi. Nici aci nu mi-a iesit cu facut poze, ca fluturii astia nu stateau la poze. La iesire erau si exponante impaiate si diverse animalute vii.

Asa aflai ca exista water scorpion. Ca nu era suficient cat de scary sunt scorpionii pe uscat, a trebuit natura sa inventeze si scorpioni care inoata.

Mai vazui insecte, niste chestii de se camufleaza in jungla. O s-o belim fara drept de apel cand o sa se hotarasca planeta sa ne omoare :))

Prin soare pana in Piata Independentei. Citii acolo despre cei 5 prim-ministri de i-a avut Malaezia pana acu.

Dupa aia la Central Market ca era peste drum asa si in peste drum de Central Market era Jalan Petaling. China town market :) Imi luai niste pantaloni. 35RM. Un pic scumpi, ca in .th am dat vreo ~15-20 pe ei… Anyway, mult mai bine de la 65 cat fura la prima strigare.

Azi mersei de-mi sarira mucii pe jos. Facui o mica pauza la hostel, dupa care ma dusei sa-mi caut de mancare.

Gasii pe unii de vindeau pisica de mare la gratar. Comandai una si kalian ca ierburi pe langa. Si un Asahi rece. 33RM pisica, 12RM kalianul si 12RM Asahi.

Bun gratarul, carnea e interesant aranjata pe oase, da nu stiu cum sa descriu in scris cum…

Ma mai invartii acolo pana gasii pe unu de avea inghetata de cocos, bagai una ca nu mai mancasem de cand eram prin .th.

14/02/2018

Azi ma trezii chitit sa ma duc la Aquaria KLCC ca pare misto din descriere. Google Maps si vreo ora mai tarziu eram acolo. Avusei noroc ca nu batea soarele asa rau.

Super misto acest Aquaria, la intrare aveau niste acvarii deschise si puteai pune mana pe pesti si stelute de mare, si hermit crabs.

“Sir, do not catch the fishy, just touch the fishy”. Trebuia sa incerc sa vad cum e un peste din asta de aci, local.

Pe langa pestii obisnuiti, vazui testoase de mare, un rechin ramas fara baterii, homari, crabi si spider crabs, caluti de mare. Si doar 65RM toata distractia.

Ma uitam asa la spider crabs, la cat de scary sunt, si ma gandeam: mmm, cata carne trebuie sa aiba astia… pui unul pe gratar te saturi sigur.

Dupa, ma dusei un pic prin parc, ca era fix langa si dupa aia in Suria la niste shopping. Mai mult de nevoie sa-mi iau niste chiloti si-un tricou ca am socotit gresit cate haine curate mai am versus cand mai apuc sa dau la spalat. Dupa aia gasii sa-mi cumpar niste caiete de scris ca sa am ca nu dau in fiecare zi de Muji.

Bagai un teppanyaki cu somon ca incepuse sa mi se faca foame si daca tot eram la mall, sa bag ceva ok ca aveam optiuni.

Ma mai holbai un pic la Petronas Twin Towers, ca arata misto asa cand bate soarele in ele. Si bate asa misto ca nu ies pozele neam de la cata lumina reflecta in toate directiile.

Hostel, odihnit un pic, si plecat la halit ca se lasa seara.

Bagai subtire niste felii de porc pe gratar, facute de chinezi. Mai vrusesem sa imi iau in Macao, da atunci eram maxim de stricat la burta si nu m-am riscat. Super bune.

Cat mancai o din aia si ma invartii un pic, venira unii cu o masina si cu niste stalpi cu suporti si dupa aia incepura niste chinezi sa bage un dans cu dragoni. Super jmecherie asta cu dansurile chinezesti, ca fac aia gimnastica sincron acolo… Treaba cu dragonii e ca sar de pe o stalp pe altul, si dragonii sunt formati din cel putin 2 oameni, care trebuie sa stie ce fac, cum se ridica unul pe altul si asa mai departe.

Mai bagai o inghetata de cocos, ca pe aici prin zona chiar stiu sa o faca buna si cu ingrediente de le cad in cap.

Ca era devreme, ma gandii sa ma duc la masaj ca la cat mersei astea 2 zile, n-ar strica. Si avusei parte de un masaj din asta asa mega laba, ca mai mult ma freca aia cu ulei de parca se pregatea sa ma bage la cuptor, nu sa ma maseze. 55RM.

Mai bagai niste porc la gratar, luai iar un fresh de pomegrante si cum ma plimbam io pe strada auzii muzica rock tare. O luai la mers asa dupa ureche si ajunsei la o gura de metrou unde bagau niste localnici rock. Not bad.

Bagami-as pula in uleiul aleia, ca trebui sa ma spal de 2 ori si tot nu iesi cum trebuie uleiul din mine.

15/02/2018

Azi ma trezii cu noaptea in cap, sa am timp sa ma duc la KL Bird Park si dupa aia sa ajung inapoi la hostel sa ma impachetez.

Uber repede pana acolo, ca nexam trafic ca’s astia plecati in vacanta de anul nou.

67RM intrarea la “world’s largest walk in Aviary”. Au multi pauni, papagali cat cuprinde, berze. Gasii o cusca cu emu si struti. Si langa o lada cu salata si ma apucai sa le dau de halit. Pretty nifty sa vezi strutul ala asa mare fix langa tine. Bagai si niste poze, da’ nu iesira chiar ok ca n-au dresat astia pasarile sa stea la pozat.

Impachetat si plecat spre aeroport. Ajunsei cam devreme si nu fu deloc coada la lasat bagaje si nici la imigrari.

Dupa ce mersei suficient cat sa fiu aproape de poarta, o schimbara astia. De tot, in alt terminal. Si da-i si mergi iar, ca d’aia venii mai devreme la aeroport, sa merg, ca nu mi-a ajuns cat am mers zilele astea.

E super trist terminalul asta, nici duty free n-au si optiunile de mancare sunt de parca am nimerit intr-o autogara din aia unde se da teapa la turisti…

bali on the cheap

07/02/2018

MNL asta la plecari internationale e mega trist ca si optiuni de haleala. Da’ trist din ala trist.

Gasii pe unii, Bo’s Cafe de vindeau si pizza, fu buna, n-am de ce sa ma plang. Bagai si o briosa si un espresso doppio de control. Brisosa fu ok, as putea zice buna.

Apucai sa vad si un episod dintr-un serial, ocazie cu care ratai apelul de imbarcare si alergai un pic prin terminal dupa ce facui socoteala ca exista o posibilitate sa plece avionul fara mine…

Zborul OK, cam lung asa, imi bagai niste muzica pe telefon sa mai treaca timpul, ca somn nu prea aveam, desi motaiam de la raceala.

Pot sa zic acu’ ca aterizai in gura, ca numele oficial al lui DPS e Ngurah Rai International Airport.

Trecut prin imigrari fara nici o intrebare. Cre’ca l-a convins pe ala de acolo toate vizele de pe pasport si cat am ars-o cu plimbatul prin lume.

Si ceva hatereala, ca pe banda 4 trebuiau sa ajunga bagajele de la zborul meu, da’ muistii au schimbat livrarea pe banda 5 fara sa zica la nimeni. Cumva s-a prins cineva care astepta la 4 si dupa aia incet-incet si restul de prosti ca mine de asteptau la 4.

Hostelul e in Kuta, pus bine in pula cu satelitul, ca e pe niste stradute intortocheate si super inguste. Trebuie sa ma prind cum rahat sa aleg hosteluri mai la strada asa. Ca fara Google Maps, mai ies in pizda la strada principala…

08/02/2018

Acu ma lamurii si de ce se cheama hostelul Bread & Jam: la micul dejun iti dau gem cu paine si atat. Cine s-ar fi gandit…

Imi facui un aeropress, ocazie cu care incepui sa ma intristez ca mai am cafea de o cafea, maxim doua.

Imi luai un Uber, ma dusei la un mall sa-mi caut SIM de internet. Gasii ceva de 15GB cu 200.000 IDR si il luai. Acu pot sa ma invart prin oras fara sa ma ratacesc.

Mi-era cam foame si gasii un restaurant cu sushi. Nu fu chiar grozav, da ma umfla un pic si imi trecu foamea.

Ma trezii pe ploaie, acu pe seara iar ploua cu bulbuci. Ocazie cu care aflai si de ce de la baiatul de la receptie: e sezonul ploios. Si ploua, nu gluma.

Vrusei sa mi-o ard jmecher si im luai o umbrela si un fel de pelerina de ploaie de la receptie si ma dusei sa infrunt urgia. Ca mi-era foame mai mult, nu neaparat ca nu mai fusesem plouat.

650m mai incolo ajunsei la o carciuma ud tot pana la coaie. Bagai o friptura la un resturant australian. Si imi luai o sticla de vin rosu ieftin. Reusii sa beau juma de sticla. Mai mult de draci ca eram leoarca. Luai sticla cu mine, infasurata in pelerina de ploaie. Ca nu mai ploua, si daca ploua, soarta, ca nu cre’ca poa sa ma ude mai mult decat sunt acu.

Bine, voiam sa beau ca e prima oara cand trec de ecuator si necesita un pic de alcool :))

E atat de in pula cu satelitul acest hostel, ca si localnicii cu Uber nu se prind cum sa ajunga la el.

Incep sa am un feeling bun ca o sa fie ieftineanu statul in Bali, ca la cat ploua nu prea am timp sa ies mai deloc.

Sa vad maine, ca imi luai o excursie la niste temple. Sa vedem daca tin zeii lor cu mine sau o sa ii doara in cur si-o sa dea cu ploaie si mai abitir ca azi.

09/02/2018

Ma trezii la zece jumate, fix cat sa ratez micul dejun.

Facuii ultimul aeropress cu ultima lingura de cafea. D’acu incolo espresso lung la dozator :))

Imi dusei hainele la spalat ca s-au tot strans si mai am un tricou, sper, pentru maine si aia e.

O arsei io aiurea pana la 2 pana veni soferul sa ma ia in tur. 5-6h pentru 350K IDR si ma duce sa vad stuff.

Ma duse omul prima oara la Garuda Wisnu Kencana Cultural Park. Era acolo pe lista la Google cu “stuff to do in Bali”. 100.000 IDR mai tarziu… ma lovii de o teapa. In tot pisatul ala de parc sunt un fel de 2 statui: una cu Wisnu si alta cu Garuda. That’s it. Ma gandeam ca in mortii lor de atatia bani au multe statui, ceva povesti nemaiauzite din aventurile lui Wisnu sau ceva. Da nu, 2 statui. Imi si inchipui ca seara dupa ce se da stingerea la cultura si numara banii se caca pe ei de ras la cati fraieri au mai dat teapa in ziua aia…

Dupa aia la cafea sa vad si io cum e Kopi Luwak. Platii 50000 pe o ceasca. Nu stiu cum fu facuta, da sa zicem ca nu m-a dat pe spate. Si unde am ajuns era doar un magazin de prezentare, asa ca mai bifai o teapa cu turul asta. Ca eu aveam impresia ca e si o plantatie acolo si niste animalute din alea de caca boabele de cafea semi-digerate si tot asa.

Si la final ajunseram la Uluwatu, care e un templu din asta undeva pe o faleza inalta in sud-vestul insulei.

Misto de tot, e prima oara cand vad cu ochii mei valuri din alea super super mari. Si au si maimute care o ard aiurea pe acolo si asteapta sa le dea lumea de haleala. Mai fura chestii de la turisti daca nu au grija de ele, gen ochelari de soare :))

Facui niste poze misto cu oceanul, cu valurile care se sparg de stanca de la faleza.

Uluwatu mi-a placut super mult. Incepu’ cu 2 tepe turul asta, da se termina bine. Nu chiar ieftin, da ma bucura ce vazui.

Ma lasa omul la hostel, mai invartii un pic si imi comandai un Uber Bike sa ma duca pana la Old Mans Bar undeva departe de unde stau.

Si fu departe, ca dura aproape o ora pe scooter plimbarea. Cu masina faceam doua fara nici o treaba.

Acolo bagai un Fish & Chips, vreo 4 Mojito si un San Miguel Light. Cre’ca dupa inca vreo 2-3 Mojito puteam sa-mi dau glorie, da se facuse tarziu si chemai un Uber.

Si aci incepu aventura. Ca si la astia e un fel de PSD de tine spatele taximetristilor si daca vine Uberul sa te ia din diverse locatii, le sparg la aia masinile si bat soferii. Din ce m-am documentat, e ca Uber e de vreo 10 ori mai ieftin versus taxi si evident ca alora nu le convine ca nu mai pot tepui turisti.

Si uite asa dura o ora pana gasii un sofer de Uber curajos care sa vina pe o alee la vreo 200m de zona si sa nu ne vada nimeni ca sa n-aiba dileme. Zici ca ma vedeam cu el sa cumpar cox si era important sa nu ne ia militienii lor la intrebari.

Intre timp, internetu’ pizdii refuza sa mai mearga vreo 15minute. Muie la Romtelecomul lor, ca de acolo am cartela.

Cu 16% baterie la telefon reusii sa ma urc intr-unul si sa ma duca la hostel.

10/02/2018

Ma trezii cu capu mare de la atata Mojito, bagai niste paine cu gem si tocmai bine ca veni soferul din nou. Azi il tocmii sa ma plimbe o zi intreaga, adica 10 ore pentru 550K IDR.

Eu voiam sa vad pasari, asta imi sugera sa ma duc la Bali Safari, ca au si aia si ca e frumos si bla bla. Ajunsei acolo, ma ruinai un pic platind 800000 IDR pe bilet. Ziua la astia incepu cu un show lesinat cu 2 tigri subnutriti care facura niste tumbe dupa care gasii cum sa ma duc in safari-ul minunat. Ca acest Bali Safari e un fel de zoo super mare in care nu sunt animalele in custi, si ce baga oamenii in custi pe o masina si sunt plimbarti sa vada animalele.

Vazui niste stuff, da’ n-au chiar asa multe animale pe cat pareau sa aiba in reclame. Si pentru ca era cam pe la pranz cand apucai sa ma dau eu printre ele, multe erau lesinate de cald si ascunse la umbra.

Teoretic aveau si un Aviary, practic era inchis.

Well, cam teapa acest Bali Safari. Ca e scump si nu vezi asa multe pe cat crezi. Da’ au reclama buna si te pacalesc.

Plecai d’aci un pic dezamagit si ajunsei la Bird Park unde-mi trecu’ supararea. Au super multi papagali din aia mari, poti sa-i tii pe mana sau in cap, faci poze sau selfie-uri cu ei… super jmecherie. Vazui o caruta de pasari, care mai de care.

Fix langa Bird Park e si un Reptile park unde vazui multi serpi, dragoni Komodo si ma jucaii cu niste iguane, chiar imi trasei si vreo 2 poze cu ele. Ar merge una de animal de casa, ca sunt asa ca niste mici dragonasi mereu suparati :))

Dupa Bird Park si Reptile Park ajunsei la Monkey Forest Ubud care e o dictai padurea cu maimute. Si alea se plimba asa de capul lor pe acolo si cumva tolereaza si oamenii care ajung pe acolo.

Facui super multe poze ca na… in afara de diverse specimene pe la clienti nu prea apuc sa vad maimute pe bune real-life. La un moment dat o maimuta sari pe mine si dupa aia se cobori pe mana si imi ciordi sticla cu apa. Da’si luara teapa ca o gaurira si pana se prinsera cum se desface dopul curse aproape toata apa din ea. Daca ziceau le dadeam io…

Dupa Monkey Forest, ca tot eram in Ubud, zic sa vad si palatul. Care palat fu de fapt un fel de curte mai mare in care nici nu prea imi iesira pozele ca era prea inghesuita. Trec si asta la categoria teapa. Si mai mult ca e traficul acolo super naspa si mai mult statui in masina pana acolo decat in “palat”.

Ultima vizita pe ziua de zi fu la cascada Tegenungan, care fu ok. Nu ceva super spectaculos, da facui miscare, facui poze la curcubeu la cum cadea apa, mersei pe diverse poduri si podete care de care mai subrede. Si asta in slapi, ca pe aici e ok sa mi-o ard cocalar ca nu stiu astia ce inseamna sa fii cocalar sa urci muntele in slapi :))

10 ore mai tarziu ajunsei la hostel, mort de oboseala. Azi mersei maxim de mult. Pot sa zic ca facui miscare :))

Ma hodinii un pic, imi chemai un Uber si ma dusei in Pantai Kuta sa-mi caut de haleala. Gasii acolo un restaurant italian asa si bagai niste bruschetta cu rosii, un platou de branzeturi (care fu scump si nu prea bun) si ca fel principal o friptura de ton pe pat de legume la gratar care fu super buna. Si un Mojito de control. Si apa, ca sa nu mai repet experienta de seara trecuta in care am bagat alcool fara apa si s-a suparat capul.

Cautai Uber, vorbii cu omul sa-l intreb daca vine, sa nu repet experienta de aseara.

Veni, si ce sa vezi, era ala de m-a dus la Old Mans :)) Stia unde stau asa ca incepu sa bage scurtaturi pe tot felul de alei, unele asa inguste ca abia avea loc scuterul.

La hostel aveam ceva seriale de recuperat. Si recuperai sticla de vin de am luat-o cu mine de la restaurantul australian si o terminai. Cu apa, ca sa nu ma trezesc dimineata cu capul umflat si cu o migrena din aia super naspa.

11/02/2018

Duminica. Ma trezii si io ca omul pe la 11, ma invartii un pic prin camera si imi comandai un Uber sa ma duca in Pantai Kuta sa halesc ceva. Acolo gasii un restaurant misto numit Kitchenette cu mancare buna, ieftin si super gustoasa.

Dupa imi adusei aminte ca ar fi cazul sa ma tund un pic si mai important sa-mi aranjez barba ca iar arat ca Guta in poze cand ranjesc.

Google Maps o cam supse cu ideea de traseu ca ma punea sa ma duc pe un drum inchis printr-o parcare. Ma dusei io singur cam in zona de zicea si gasii un barbier. Ii explicai aluia ce si cum, si cat de cat ne inteleseram. 120K tuns, aranjat barba si spalat pe cap.

Fiind super cald afara si eu ne-inteligent, o luai pe jos spre casa. Ajunsei transpirat ca porcu’ pe banda. O s-o bag la capitolul miscare.

Dupa ce ma mai spalai o data pe cap si pe barba sa scap de toate firele de par, o luai catinel spre plaja in ideea de a ma duce la Tanah Lot sa mai fac niste poze. Asta era departe, trafic mult, Uber era ok pana acolo… da la intoarcere era mai tricky. Asa ca o arsei aiurea prin oras pana incepu sa apuna un pic soarele, ma dusei pe plaja din Kuta sa bag o poza de apus. Bai mega mizerabila plaja aia, zici ca se aduna acolo toti meltenii si tiganii si toata ziua pe plaja stau sa arunce pungi, cutii si alte gunoaie.

Ca incepuse sa mi se faca foame, ma dusei din nou la Kitchenette si bagai niste cartofi prajiti cu cheddar pe post de aperitiv si un peste pe gratar. Peste avea un nume simpatic: barramundi :)

Gasii un Uber fix pe unde eram sa ma duca la hostel si o lua soferul pe niste scurtaturi, unele fiind pe niste alei pe unde erau si oameni. Au astia niste stradute inguste de trebuie sa stii sa conduci pe alocuri cu sper precizie sa nu zgarii masina.

Si cum mergea asta asa, la un moment dat nimeresti intr-o zona cu multi turisti si trebuia sa mearga “la pas” in ritmul astora. In fata masinii era una cu un cur super misto, niste pantaloni scurti si tanga. Si asta cu farurile pornite, ca era intuneric afara, fix in curul la asta de se vedea prin pantaloni, parca ii facea radiografie :)). Mai incerca el sa claxoneze sa treaca mai repede si eu eram “da unde te grabesti boss? lasa femeia sa mearga in ritmul ei”.

Acu o bere si un serial pana mi se face somn, ca dimineata tre’ sa fiu un pic functional sa-mi impachetez rucsacul si sa ma pregatesc pentru vreo 4 ore de zbor sau pe acolo, ca nu stiu daca se schimba si timezone-ul sau nu.

12/02/2018

Se pare ca nu schimb timezone-ul. Cre’ca explicatia e ca zbor un pic cotit si d’aia.

Impachetai tot stuff-ul, verificai ca nu uitai nimic in pat sau pe langa si ma apucai sa chem Uber.

La prima incercare dadui de un dragut, care se gandi el ca in loc de 22K IDR cat as fi platit cu cardul la Uber, ce-ar fi sa-i dau lui 50K IDR si biletul de parcare pe termen scurt in aeroport (4K IDR) il plateste el.

Anulat, cerui banii inapoi de la Uber ca a fost ala muist si cautai din nou. Gasii pe unul care veni, ma duse, platii biletul vietii ca nu e inclus in Uber si aia fu.

Surprinzator, nu fu coada asa mare la plecari internationale.

Gasii o carciuma unde sa halesc, ca m-am saturat de gem cu paine in fiecare dimineata. Pentru un restaurant de aeroport, mancai unul din cele mai proaste croissante. Ma asteptam sa fie mai proaspat la cat flux de oameni e pe acolo… da’ asta parca era din ala 7 days uitat intr-un colt prin magazin. Macar bagai un panini cu ochiuri si bacon care fu super bun.

Well, asta fu si Bali. Aci e de venit asa mai mult, cu mai multi bani si incercat diverse, ca e loc. N-a fost super on the cheap, dar nici exagerat de scump. Undeva la mijloc. Ca am si vazut multe chestii.

Nu stiu de ce, da ma bucur asa aiurea ca am reusit sa trec si Ecuatorul pentru prima data :))

the philippines on the not so cheap

29/01/2018

Impachetat stuff la hostel, comandat Uber si dus la aeroport sa am timp de check-in, sa las bagajul si ce mai trebuie.

Ajuns la aeroport, stat la coada la lasat bagaj si dupa ce-i dau lu omu’ ala pasaportul, problem. Desi nu-mi trebuie viza pentru Filipine, trebuie sa am un bilet de avion sa plec din tara. Si evident ca nu aveam ca nu stiu cat stau p’acolo. Optiunea era sa iau ceva super ieftin cat sa se puna OK pentru aia de la imigrari de la destinatie si sa nu-l folosesc.

Ma paseaza asta de la check-in la altul si ii explic la om ca nu vreau sa stau la ei prea mult, doar ca nu stiam ca trebuie bilet de iesire atata timp cand n-am nevoie de viza sau mai stiu eu ce. Omu’ zice ca da, da’ s-au schimbat regulile si ca nu-s primul care are parte de surpriza asta.

Zic bine boss, stai asa sa-mi iau un bilet si iti dau dupa aia PNR sa-l verifici ca e pe bune si sa ma lasati sa plec. Si imi zice omul ca uite, iti iau un bilet de intoarcere ca lucrez la aeroport si dupa aia il anulez dupa ce treci de imigrari si imi platesti doar taxa de anulare si ca o sa fie bine. Eram asa un pic in dubii, sa nu ma trezesc pe MNL si sa nu ma lase aia sa intru in tara. Da zic bine, hai sa facem asa. Il intreb cat costa distractia si zice ca intre 15 si 19 USD. Dau sa-i dau 20EUR ca doar EUR aveam in portofel si zice ca nu aci ca ne vede lumea, mai incolo.

Intre timp apuc sa-mi iau un bilet pe bune, ca sa am plan de rezerva.

Vine omul cu bilet, ma pun din nou la coada, accepta tipul ala ca e OK si-mi da boarding pass-urile.

Trec si de imigrari in SGN si cat asteptam eu sa inceapa imbarcarea incep sa ma gandesc daca n-o fi vreo combinatie si sa fie nasol la imigrari, ca i-al pe asta vin Vitenam de unde nu e. Da fiindca deja erau datele alea in sistem n-aveam ce face.

30/01/2018

Incepe imbarcarea si ma pun pe motait ca incepuse sa mi se faca somn ca era 1 noaptea. Ajung pe la 4 jumate dimineata in MNL, chiaun de somn.  Si dupa debarcare o iau la pas spre imigrari, ca si aeroportul astora e cam ca DXB (da’ un pic mai mic) asa la cat ai de mers de cand iesi din avion pana la control pasapoarte.

Acolo dau de o tanti, ii dau pasaportul, ma intreaba cat stau, ii zic ca o saptamana asa, incepe sa ceara detalii, ii zic ca pe 5 plec inapoi, zice ca bine si imi pune stampila in pasaport. Yey!

Dus de luat bagaj, lasat la biroul de transfer de la Cebu Pacific (ca cu astia am zburat) si sa caut ceva de mancare ca-mi cam era foame.

Ajung din nou la security, da acu la zboruri domestice. Incerc sa dorm un pic, ca astia cre’ca sunt printre putinele aeroporturi prin care am dat si nu au spatare la fiecare scaun. Si pula somn, ca de n-au avut ceva de anuntat aproape non-stop.

Imbarcare iar, si cum m-am pus pe scaun am atipit.

Bai si ma trezesc, avionul parea ca face taxi spre poarta si zic: ai dracu asiatici, nici n-am simtit cand au aterizat, asa bine au zburat. Incepusem sa ma simt chiar odihnit. Si nu termin eu bine cu minunatul ca si avionul in care eram intra pe pista, tureaza motoarele si decoleaza.

Am obosit instant la loc.

MNL-MPH a durat cam o ora si un pic. Dupa ce-am aterizat super misto pe insula pe o pista care incepea la apa si se termina la apa, au venit autobuzele sa ne preia si, pentru prima oara de cand zbor, au iesit astia cu autobuzul din aeroport si au inceput sa mearga prin oras. Pana la sosiri, care o curte undeva in aeroport, da langa aeroport si nu stiu de ce nu mergeau autobuzele prin aeroport. Am intrat intr-un fel de autogara, ne-au dat jos, au venit si bagajele si am iesit pe o alta poarta :))

Cum am iesit mi-am luat un transfer la hotel. Am platit cam mult pe el (vreo ~35-37RON) da a fost ok ca n-a trebuit sa gandesc cu mers pe jos dupa bilete de barca, transfer, cautat tuk-tuk si tiganit cu aia.

Si nici nu apuc sa ma pun bine in microbuz ca incepe sa ploua torential. Si evident ca m-am udat, ca din microbuz pana la Jettyport eram prin aer liber, dupa care trecut iar prin security ca la aerport, inregistrat pentru insula (nume, prenume, nationalitate, varsta) si dupa aia iar un pic prin ploaie pana intr-un loc de unde puteam lua o barca. Care barca era ceva foarte vechi, da plutea. Si de fiecare data cand sunt cu barca pe mare si ploua incep sa regret ca n-am un rucsac impermeabil si plutitor. Am un stres maxim cu telefonul si laptopul sa nu faca baie. Ploaie, valuri, apa. Ajungem in Boracay, iar ploaie si udat pana la microbuz. MIcrobuzul de fapt era un fel de vechicul electric de care n-am mai vazut pana acu si ne-a dus pe toti unde trebuia. Pana am ajuns la hostel nu mai ploua.

Cat am facut check-in si am stat aiurea o ora pe acolo pana m-am dus sa-mi caut de mancare, se uscase aproape de tot pe jos.

Si astia, si vietnamezii si romanii au o frica maxima de strazi ceva mai largi cu trotuare si canalizare in statiuni. Zici ca se scufunda statiunea sau ceva daca au canalizare.

Hostelul asta unde stau acu ce cel mai ciudat, si nu in sensul bun. La baie nu e sapun sau hartie igienica, dar iti poti cumpara de la receptie. 25PHP pe un sul care costa 11PHP la magazinul din colt. Mi-am luat de la magazin in ciuda, futu-i in dinti de ratoni.

Dupa check-in, care inainte de 2 nu s-a putut face am zacut un pic in pat, da nici nu dormeam ca mi-era frica ca adorm si dupa aia imi fut somnul pe urmatoarele zile, da nici nu eram prea treaz ca eram trezit de ieri de la 10.

Am stat ca leguma pana pe la 5, am iesit sa ma plimb pe plaja, ca insula e mica si in maxim 10 minute esti pe White Beach.

Baut un San Miguel Light, halit ceva… am si uitat ce si pe la 9 am ajuns in pat si somn.

31/01/2018

Bun somnul, ca m-am trezit pe la 8 si un pic aproape odihnit de tot. Facut un aeroporess, mancat aproape cel mai prost mic dejun de la vreun hostel si plecai sa caut un tur sa vad si eu ce e p’aci.

Pe jos in timp ce ma uitam la un poster cu preturi si chestii ma abordeaza unul care vindea tururi. Din una in alta, mi-a dat turul la cati bani ofereau si ailalti cu afistul (ca ieri am uitat sa zic, da era unul de-mi vindea ieftin, la doar 2000PHP dupa 50% reducere) adica vreo 1100PHP + ceva taxe de intrare. Am combinat si un Helmet diving la 1900 in loc de vreo 4500 cat dadeau altii si m-am dus  pe barca.

Barca la fel ca aia cu care venisem din Caticlan.

Un pic de vant, ceva valuri, stomacul a rezistat.

Vazut Puka Beach, dupa aia am bagat niste snorkeling intr-un loc unde era apa super super cristalina. Nu erau cei mai multi pesti in zona, da erau si apa adanca si se vedea pana la fund. Acu pot sa bifez c’am vazut si corali pe bune :)

E destul de departe Boracay asta ca p’aci vin multi asiatici in vacanta si pentru prima oara intr-un plimbare organizata eram singurul caucazian din grup.

Ma seaca ca nu pot sa tin bine pisatul ala de furtun drept si beau din cand apa de mare si ma panicheaza instant si tusesc si mortii ma-sii. Asa ca m-am invatat sa-mi tin respiratia cat vad pesti. Nu e cea mai eficient metoda, da pana ma prind cum sa tin sa nu intre apa…

Deci apa super clara. Prin decembrie in Thailanda am fost cu unii la snorkeling si am vazut o pula.

Dupa aia la Crystal Cove island unde au o mini pestera prin insula si e super misto ca in filmele cu pirati :)

Dupa aia la Magic Island unde am facut cliff diving. O data. Ca am sarit in apa si mi-a pocnit urechea dreapta si m-a durut maxim. Parca ma intepase ceva rau in timpan. A durat vreo ora sa-mi treaca.

E misto cliff diving, da trebuie sa-mi caut niste protectii de nas si de urechi.

Dupa insula magica m-au lasat cu barca la Helmet Diving, care inseamna ca-ti pun un borcan in cap prin care baga aer si capul sta intr-un fel de moonpool asa. Si e super tare, ca nu mai trebuie sa respiri pe gura si vezi pestii super clar.

Cat asteptam io acolo sa-mi vina randul, au aparut si niste arabi, una cu doi barbati. Si din ce am prins io acolo discutii, erau sauditi. Nu asta e important, ba’ da era aia de-o strambaciune demna de mentionat.

Mi-a facut unul poze, dupa care am dat de halit la pesti si erau asa toti in jurul meu.

Eram asa excitat cu mersul pe sub apa cu borcanul in cap ca am uitat sa le zic unde sa-mi trimita pozele.

Dupa aia a venit o barca si pe toti care eram acolo pe acest ponton plutitor in mare si ne-a lasat la Station 1. Mi-ar fi placut la Station 2, da un pic de mers pe jos nu strica.

Asa, eu cre’ca astia pe langa Boracay au dat cu antisusu in apa, ca dupa ce am bagat apa ca spartul in mine, imi pleznea vezica, da in apa nu iesea nimic, de parca aveam dop pus. Cum gaseam o buda normala pe cate o insula, no problem. Prima oara ever cand nu mergea sa ma susu in apa.

Si, dupa ce nu cre’ca am ratat pana acum vreo plimbare la mare in care sa stau in apa si sa nu ma ard maxim, azi dadu’ inteligenta in mine si imi luai crema de protectie din aia de 50 sa nu intre nici mama soarelui in piele si o bluza din aia wet de stat in apa cu ea sa nu ma mai ard pe maini si pe gat. M-am dat pana si pe ce a mai ramas descoperit pe picioare, in caz ca poate stau gresit si ma ard.

E super misto sentimentul sa se termine ziua in care ai stat mai mult in apa si sa nu fii ars ca un homar pe gratar.

Si… am stat pe barca aia care a avut destul de mult tangaj si doar un pic de ruliu si nu mi-a fost rau deloc. La fel si la helment diving, locul ala era o podea pe butoaie care se misca in toate directiile si nu mi-a fost rau. Adica eram asa un pic super putin cu greata, da eram dupa o zi intreaga de barca. Poate cine stie, printr-o minune mi-a trecut raul de mare. Cand m-oi intoarce trebuie sa dau o fuga pana la Mangalia sa ma dau cu barca sa vad daca e asa sau nu :))

Pe drum spre hostel am dat de o inghetatarie cu mango si am mancat cea mai buna inghetata de mango ever ever. Super super mega yummy. Sigur tre’ sa mai dau pe la aia o data.

Ajuns mega obosit la hostel, facut baie sa dau toata sarea aia jos de pe mine si sa ma duc sa-mi caut de haleala.

Cum cautam eu asa de haleala, am dat de unii de aveau spectacol cu foc si am stat acolo sa-i filmez. Dupa aia m-am mai invartit si am dat de unii de tot asa cu foc, da erau la un party de coreeni si dansau pe Gagnam Style cu foc, pretty nifty.

La 11 se intampla ceva dubios pe aci: se cam opreste muzica de pe plaja, ramane doar aia din carciumi la un volum acceptabil si cam tot White Beach se transforma in faleza din Pattaya: toate curvele se aliniaza la produs. “Special massaaage, sir” :))

01/02/2018

Dormit ca spartul pana pe la zece jumate, facut cafea, injurat pe astia de la hostel de azi vor 10PHP pe micul dejun care nu mai e moca. Nu banii sunt problema, ca 10PHP sunt 60-70 de bani, da ideea in sine.

Cat faceam io acolo la aeropress, vine unul de la recepti c’un CD si ma intreaba daca’s io ala din poza. CD-ul cu filmuletul si pozele de la Helmet Diving, au astiut oamenii unde sa-l trimita. Yeey, am poze si film cand eram cu pestii! Acu sa gasesc un calculator cu CD sa le transfer pe un USB stick sa le pot vedea la mine…

Dupa aia plecai sa caut un roman pe aci care lucreaza la o scoala de kitesurfing. Il gasii in 5 minute ca e pe plaja fix e langa hostel, aia cu vant mereu. Omul e pretty chill asa si o arde mega-zen.

La masa la scoala de kitesurf mai aparu si o filipineza care face kitesurfing si vorbeam de una alta si asa din ce povestea asta, in Filipine toti vor sa fie albi si fac nu’sce tratamente de albire a pielii. Se pare ca aia mai bronzati sunt considerati de la tara sau saraci si prin magazine sau mall-uri sunt discriminati, ca se considera ca n-au bani sau ca sunt pe ciordeala.

Mancaram, vorbiram, ma lasa intr-un loc unde sa fac poze la toata insula si ramase ca pe la 4 sa ma duc la el sa incerc kitesurfing.

Unde ma lasa e un fel de turn de observatie de unde se poate vedea toata insula care e destul de mica asa. Prinsei un moment din asta in care sa nu fie nimeni acolo si bagai doua poze panoramice.

Dupa aia lipa-lipa spre hostel ca era 2 si ma batea soarele in cap si nu voiam sa ma ard.

Ars gazul pana la 4, dus la kitesurfing. Asta ajunse la 5 ca nu’s’cine a avut accident cu o motoreta. Si pula vant, asa ca stabiliram ca ne vedem maine dimineata sa incercam din nou.

Au astia p’aci niste case asa pe stalpi sa fie un pic ridicate in deal cu niste vederi din alea de nu te mai saturi. Daca ar avea internet cum trebuie, m-as muta aci :)

Fara kitesurfing azi, ma dusei sa-mi caut de mancare si gasii un bufet. 700PHP mancare si alcool. Mancare nu bagai prea multa, da 2 pahare de vin fura tocmai ce trebuia dupa ziua asta, sa-mi dea somn.

La vreo 100m metri asa de carciuma unde mancai ma oprisem sa ma gandesc ce fac mai departe, ca inca era noua si un pic. Si ma intindeam eu ca era asa placut afara si imi aratam burta paroasa la lume cand se opresc doua langa mine, una imi pune mana pe burta si cica “you cute”. Right bitch, o burta paroasa, visul oricarei femei. Prietena ei se uita la mine si cica “you want to have fun with us at our hotel”? Bingo again.

Si cum mergeam io asa pe plaja dadui de unii de aveau bean bags pe plaja si serveau shisha. Si imi adusei aminte de cum bagam in Dubai pe malul apei si dupa ceva deliberari ma asezai la o masa sa bag o shisha de struguri cu niste fresh de portocale.

02/02/2018

Ma trezii cu noaptea in cap, pusei costmul de baie pe mine, bluza si hai la kitesurfing. Pana veni instructorul bagai o omleta cu legume.

Prima oara ne jucaram cu un zmeu mic de antrement sa prind care e treaba cu miscarile si cum il controlezi. Kite-ul asta e ca o parasuta din aia sportiva si in functie de cum ii pui marginile in vant se duce stanga sau dreapta, se coboara sau se ridica. Juma’ de ora de miscari si acu’ sunt convins ca trebuie sa-mi cumpar si eu un zmeu. Ca n-am avut niciodata.

Dupa treaba asta cu kite-ul de jucarie, scoase instructorul un kite pe bune din magazie si merseram sa-l umflam, sa legam liniile la el (care liniile sunt niste franghii super subtiri cu care controlezi kite-ul).

Kite-ul mic avea doua linii, una in stanga si una in dreapta. Asta mare are 3: stanga dreapta si una pe mijloc. Aia din mijloc se cheama power line. Si de fapt sunt doua si alea sunt legate de un harnasament cu care te cuprinzi la mijloc si le legi de el.

Principiul de functionare e relativ simplu si necesita un pic de antrenament si coordonare. Tot kite-ul asta functioneaza ca o aripa si mai putin ca o parasuta. Are pe partea din “fata” un tub care se umfla si vreo 3-4-5 tuburi prinse de asta care mentin aripa cum trebuie si ii dau un pic de rigiditate. In engleza se cheama struts, romanii ii zic struti :)

Controlul se face dintr-o bara pentru stanga/dreapta si mai multa/mai putina forta de tragere. E ca un fel de joystick cu acceleratie inclusa: tragi de el spre tine prinde viteza, il impingi in fata, se “franeaza”.

Intrat in apa cu asta, si inceput sa fac opt-uri cu el intre ora 11 si 1. Asta cu orele e simpla: 12 e directia vantului care-ti bate din spate in kite. 11 e la stanga un pic si 1, logic, e la dreapta un pic. Daca nu-l tii cum trebuie, o sa-ti cada in apa. Ocazie cu are invatai si cum sa-l ridic.

Si cum stateam eu cu el asa pe la 12 ca incercam sa-l tin fix, trasei din greseala de bara spre mine, se umfla si ma baga in apa si ma trase un pic. Si trage, nu gluma. Ca sa scapi, dai drumul la bara si nu se mai umfla ca are pe unde sa scape vantul.

Cre’ca cel mai bine de explicat ar fi ca daca tragi de bara e ca si cum ai lasa flaps-urile la un avion sa maresti portanta sau sa maresti un pic unghiul de atac. Daca esti in vant, incepe sa opuna o rezistanta super mare.

Tot facui teste, ma mai scapam sa trag de bara spre mine si mai imi dadea sa beau apa ca pana inchideam io gura dupa ce incepea sa ma traga cu viteza…

Intr-un final incepui sa-l bunghesc si sa il tin unde trebuie, sa invat sa-l ridic cand cadea in apa si tot asa.

Dupa aia incepuram cu “body dragging” care e o treaba super misto: te pui pe piept in apa si te tragi cu kite-ul prin apa :) Catch-ul e sa tii power-ul cum trebuie, ca daca te scapi si tragi bara spre tine prinde kite-ul o viteza de nu se poate.

Si atat fu’ prima lectie. E distractiv acest kitesurfing, ca e un pic tehnic si daca intelegi un pic niste lucruri de aerodinamica poti sa fii tata’ zmeului :)

De vreo 2 zile a aparut un coreean in patul de langa mine care sta mai toata ziua in camera si se uita la stuff pe telefon. Mai iese din cand in cand sa-si ia chips-uri si cola. Am impresia ca nu i-a explicat nimeni cum functioneaza treaba asta cu plimbatul in lume si statul la hostel :))

Dupa-masa statui cu treaba si seara iesii sa halesc. Gasii ceva de semana a souvlaki de pui, alesei carnea si bagai un San Mig Light ca are putine calorii, like 100 pe sticla. Si cum se facuse tarziu o luai spre hostel. Pe drum, pe langa niste palmieri ma acosta una care ma intreba daca nu vreau un blowjob pe plaja. Muie cu nisip imi lipsea, sa fie asa 2-in-1: muie si dick scrubbing. Imbinam utilul cu placutul.

Ajunsei la hostel, mai apasai niste butoane ca prinsei internetul fara sa sughite.

03/02/2018

Ma trezii cu capu mare ca m-a tras curentul de la un ventilator din camera. Impachetai stuff-ul, inclusiv hartia igienica ce-a mai ramas, ca ai dracu ratoni, sa ceara ei bani pe hartie igienica…

Ajunsei la timp la aeroport ca sa am de ce sa stau degeaba ca avionul era cu intarziere, adica nici nu aterizase.

Noroc c’un Starbucks acolo sa-mi iau ceva de haleala, ca plecai pe fuga dimineata sa nu intarzii.

Astia, maxim de inteligenti, incepura imbarcarea in autobuze si ne dusera pe pista langa un avion. Si statui in autobuzul vietii 45 de minute pana ateriza un ATR-72, care de fapt ala era avionul cu care trebuia sa zbor. Ii dadura repede pe aia jos de venira si ne imbarcara.

ATR-ul asta nou fu silentios de tot pentru un turboprop. Mai zburasem c’un -42 de la Tarom acu ceva ani si facea ala un zgomot de te trezea din morti.

Pe CEB trecui repede de security in tranzit si ii ginii pe unii de faceau pizza pe loc si mi se facu o pofta maxima. Dintre toate optiunile de acolo imi facea cu ochiu un pepperoni. Si dupa ce se scremura alea cu cum s-o faca, venira sa ma intrebe daca e OK sa faca piza cu carnat unguresc. Pula mea, d’aia am zburat miii de kilometri, sa mananc mancare bozgoreasca. Asa ca luai o margherita mica de tot, da fu buna ca era proaspat facuta.

Eu eram stresat sa mananc repede sa nu inceapa boarding-ul, astia nu se grabeau nicaieri ca nici avionul astalalt de trebuia sa-l iau nu venise. Imi inchipui ca daca cumva se intampla sa zbor cu 2 linii diferite sigur pierdeam legatura.

Intr-un final glorios dupa ce-au schimbat poarta, dupa care s-au razgandit cu schimbatul m-am imbarcat. Singur pe rand, putui sa atipesc un pic.

Si cand se pregateau astia de aterizare, incepu pilotul sa zica stuff, si era foarte mirat de ora la care trebuia sa ajunga, ca a zis-o asa… cu mirare maxima.

Pe PPS a tras undeva pe pista si la coborare, pentru ca era 4 si batea soarele in draci, ne-au dat umbrele sa mergem pe jos pana la terminal. Pretty nice.

Luat bagaj, luat taxi, dus la hostel.

Astia la hostel alti ratoni, da cu internetul de data asta: 200MB/zi. Ca cumva Filipinele inca e pe insula asta in anii ’90 cand erai pe dialup cu limita de minute. Si mai aveau si un afis la receptie in care explicau ca e pentru binele oaspetilor, ca altfel daca ar fi nelimitat ar merge prost. Ca sa tragi o coneixune mai buna… da-ai dreacu’ de turisti, ce atata internet…

Imi cam luai teapa cu Palawan, ca desi am tot citit ca’s lucruri misto aici, sunt departe. Si la cate zile aveam io planificat sa stau aici… nu s-a pupat deloc cu vizitat ceva util.

Asa ca maine dimineata am bilet spre MNL, ca macar acolo au MRT si ma pot plimba usor prin oras. Si la cate milioane sunt in tot Metro Manila, am ce vedea.

Gasii o carciuma, Tiki Restobar, cu ceva haleala cam meh, da macar facura un Mojito okish. Si nici nu fu scumpa. Mai bagara ceva cover-uri si asta fu.

Soferul de tuktuk ma intreaba in drum spre hotel daca nu vreau bumbum, ca stie el un club  cu fete ok…

Acu pot sa zic c’am vazut si Puerto Princesa…

Cre’ca aci e de venit asa vreo saptamana-doua si plimbat in lung si’n lat pe insula, ca e mega mare si sunt niste locuri de vazut, da cum aveam eu 3 zile de stat pe aici… nu prea e loc de manevra.

04/02/2018

Nexam apa la dus. Baie la lighean. Old school. Te invigoreaza maxim sa arunci cu apa rece pe tine dimineata. Pe de alta parte nu mai put. Tricouri sintetice si caldura nu e cu love deloc.

Cum stateam io in PPS asteptand sa vina avionul sa ne ia, era acolo o reclama la AirJuan, si cre’ca data viitoare cand mai ajung in Filipine o sa zbor cu ei. Ca au hidroavioane si elicoptere si te duc pe insule din alea unde nu e aeroport sau unde e vreun hotel din ala super jmecher.

Yey, Uber in Manila. Nu tre sa ma mai tiganesc cu taximetristii pentru cat costa sa merg din A in B. Tap tap si dupa aia magie si vine o masina.

In sfarsit civilizatie :)) Like dus care merge. Si mall. Imi luai soseste si gel de dus. Ca in pula cu satelitul n-am gasit de nici unele.

Si daca tot e civilizatie, am prins o combinatie buna pe Booking si mi-o ard super ieftin la 5* cu vedere la mare. Bine, de fapt cu vedere la portul comercial Manila. Probabil de aia era ieftin… Dar cata’ camera am acu’ versus 4-5mp de pat cat am tot avut pana acu :))

05/02/2018

Cre’ca m-au obosit un pic hostel-urile pe unde am stat pana acum ca m-am trezit c-o migrena din aia de prea mult somn. Fara telefon, fara treaba, era 11.

O luai incet la pas pe strada sa vad ce mai e prin jur si nimerii intr-un fel de mall. Treaba buna ca imi ghiortaia stomacul de foame. Nu eram foarte sigur de ce sa halesc, asa ca imi luai niste ou cu bacon bagat intr-un croissant de la Starbucks. Da, da, stiu, da’ mi-era foame.

Dupa masa imi luai un Uber sa ma duc la muzeu. Da’ ce sa vezi, lunea muzeele sunt inchise aci. Asa ca Uber inapoi la hotel, facut un aeropress si dupa luat Uber pana la un magazin de electronice. Care nu a fost chiar ce mi-am inchipuit io. Ca nu vindeau stuff decat daca stiai ce vrei si veneai cu lista dinainte. Nu fu degeaba vizita ca imi luai un ELM327 EOBD cu WiFi sa pun pe masina sa vad chestii de la motor si ce-o mai sti ala sa citeasca.

Dupa ma gandii sa ma plimb cu LRT care e un fel de tramvai care circula pe niste sine pe un fel de viaduct. Imi luai cel mai scump bilet, 30PHP si ma dadui jos cand incepu sa se schimbe orasul.

Manila asta e o combinatie asa dubioasa de shanty-town pe o strada cu cladiri foarte inalte si curate pe alta strada.

Pe unde ma dadui io jos, viaductul de metrou era cea mai noua chestie. Mersei hotarat ca sa scap de toti aia care voiau cate ceva de la mine, ca eram singuru’ alb de prin zona :)) Vrusei sa-mi comand un Uber sa ma duc prin alte locuri, oha, ca nu era nici o masina prin zona.

Luai alt bilet de tren si gasii loc intr-un vagon. Da’ nu stiam ca astia au doua vagoane pe LRT: ala din fata e de femei si ala din spate e mixt. Da, fix in ala din fata ma urcai si nu intelegeam de ce se uita lumea urat la mine. La urmatoare statie abia reusii sa ma dau jos ca alea din statie se ingramadeau in vagon de parca era sfarsitul lumii. Pe paznicul de pe peron l-a bufnit rasul cand m-a vazut, ca s’a prins ca’s turist si nu stiam jmecheria.

Cu nimic interesant de facut lunea, ma dusei sa beau un San Mig Light si sa-mi iau un tricou sa am cat sa stau aci + o zi unde oi ajunge sa imi dau lucrurile la spalat undeva unde sa nu coste spalatul la fel ca un tricou nou :))

06/02/2018

Ma trezii cu ceasul, ca sa ma duc la muzeu si sa am dupa aia timp sa mai vad ceva. Bagat repede un aeropress, luat un sandwich pe post de mic dejun si comandat Uber sa ma duc la Malacanang Palace. Ajunsei acolo, gasii intrarea si ii zisei la tanti aia ca vreau un bilet. Ma intreaba daca am programare, ii zic ca nu si imi zice ca trebuie sa te inregistrezi cu 3 zile inainte sa viziteti muzeul asta si drept urmare nu pot sa intru.

Alt Uber, dus la Upside Down Museum care de fapt e o cladire cu o singura camera impartita in sectiuni si toate exponatele sunt cu capul in jos: sufragerie, baie, bucatarie etc. Si e cam teapa asa la 450PHP intrarea.

O luai per pedes de la teapa pana la parcul Jose Rizal, care e eroul lor national. Are o statuie pazita ceremonial de 2 soldati care stau nemiscati acolo.

Dupa aia gasii muzeul de istorie naturala. Care era inchis ca inca nu s-a deschis. Ziceau ca anul asta… da nu stiu exact luna.

Incepu sa ma ia foamea de la atata mers pe jos si gasii un restaurant unde serveau pui la gratar. Juma de pui, niste salata coleslaw si un pic de porumb mersera de minune. Ar fi trebuit sa am si niste tortilla da au uitat sa mi-o aduca. La fel si cu sucurile, ii zisei lu’ pisti ala ca le vreau inainte sa vina mancarea, venira dupa mancare. Dupa ce imi repeta ce vreau si cum ca sa confirme ca si-a notat bine in carnetel.

Nu prea m-am nimerit bine in Manila si nici cu timing-ul nu stau bine, ca pe unde ma duc e inchis :))

Ma seaca ca astia au o obsesie cu prajitul de chestii. Pana si porcul il prajesc si nu oricum: deep-fried. Sa fie grasime si alte chestii naspa cat cuprinde. Si e greu sa gasesc pui normal la gratar fara nimic.

Acu pe seara bagai niste carne de burger de la Wendy’s… sa fie semi-natural asa :))

Partea buna cu camera asta de hotel e ca pot sa-mi fac curat in rucsacul cu haine si in ala cu laptopul ca pot sa ma desfasor.

07/02/2018

Reusii sa racesc. Acu’ am capu mare. Si nu la modul pozitiv. Tre sa vad daca au astia la hotel un loc cu priza sa mai ard gazu pe la ei pana mai pe dupa-masa cand trebuie sa ajung la aeroport.

Un Teraflu n-ar strica acu.  Da’ de unde, ca ultimu’ din rucsac nici nu stiu cand l-am consumat.

Cum ma impachetam io asa si imi adun boarfele, pe langa o priza vazui un gandac. Ii trasei repede cateva poze si dupa ce ma terminai de impachetat ma dusei sa fac check-out si le aratai si poza la gandac, sa se duca cineva si sa-l dea afara din camera.

La check-out avusei o surpriza nu tocmai placuta, ca pretul ala super bun de pe Booking era fara TVA si city tax si service tax si mortii ma-sii tax. Long story short, fusei potcovit cu inca vreo aproape 100EUR in taxe :( Invatatura de minte ca data viitoare cand mai prind “promotii” din astea sa citesc si fine print-ul. Asta asa, sa nu mai belesc portofelu’ ca nu’s atent la lucruri.

Cat stateam in lounge gandidu-ma ce sa comand, veni la mine o tipa, ceva manager sa-si ceara scuze pentru gandac si imi oferi o camera-apartament pana mai pe dupa-masa cand sa plec si o masina sa ma duc la aeroport. Macar cu masina aia imi mai recuperez si eu 10EUR din costul cu hotelul.

Cam subtiri peretii la apartamentul asta, ca aud ce vorbesc vecinii in camera ailalta. Din pacate nu inteleg ca vorbesc in cine stie ce limba…

Acu ce sa zic, ma dusei la capitala si cheltuii pe masura :))

Cam teapa MNL asta dupa ce treci de immigration si security. De halit doar o cafenea mai acatarii, in rest noodles si niste tristeturi de vand suveniruri. Terminalul domestic e mai interesant din punctul asta de vedere.

E, nevermind, inca un pic si o sa inceapa imbarcarea.

Acu’ pot sa zic c’am fost in Filipine :)

vietnam on the cheap

22/01/2018

Plecat din OTP spre DOH cu ceva ninsoare, dar nimic spectaculos. Ajuns in DOH cu un pic de intarziere din cauza ca astia din OTP nu se grabesc deloc cu aplicatul substantei de degivrare cand e vreme naspa.

In HIA primit boarding pass spre HAN fara nici un stres, ca avionul era pe jumatate gol. Ocazie cu care m-am documentat un pic si urma sa zbor cu un 787-9. Ce sa zic, wee, bifai si zburatul cu un Dreamliner. Daar, bucuria cea mare a fost ca nu a fost nimeni cu mine pe rand si dupa ce-am bagat la foc rapid cina, mi-am facut un fel de pat cu pernele de pe alelalte 2 scaune, am mai cerut dupa vreo ora inca o patura ca imi inghetasera maxim picioarele si ma dureau si nu puteam sa dorm. Bine, dormit e mult spus, dar muuult mai bine decat sa stau teapan in scaun.

Dat de ceva turbulente din cand in cand, unele normale, altele ceva mai naspa ca pana si cabin crew-ul a primit ordin sa stea pe scaune. Anyways, am dormit acolo in balanganeala, ca oricum alta optiune n-aveam.

23/01/2018

La 07:15LT atrizat frumos avionul, nici nu m-am prins ca era pe finala ca s-a priceput super bine nenea ala de comenzi. Adica am simtit doar touchdown-ul un pic. Bine, asta, sau poate pe HAN e pista CAT-IIIC si era pe autopilot si are avionul asta autopilotul mega-smecher. Will never know.

Trecut prin immigration cre’ca cel mai rapid ever printr-un aeroport nou. Singura buba e ca nu se intelege cat timp pot sa stau in Vietnam, ca e maxim de neclar ce-a scris pisti ala pe pasaport cu pixul. E ori 01/02 ori 08/02. Acu tre sa vad cat e amenda aci daca stai mai mult.

Cu hostelul aveam aranjata preluare din aeroport si dupa ce statui dupa bagajul de cala sa apara, gasii si soferul sa ma duca unde trebuie.

Fiindca plecai de la 8 din aeroport, prinsei si rush hour-ul in Hanoi. Care rush-hour inseamna catraliarde de scutere pe toate partile care claxoneaza non-stop. Soferul zice ca ar fi cam vreo 5 milioane de scutere in Hanoi. Ca ei sunt vreo 8 milioane in oras + ce mai vine lumea din imprejurimi.

Pe la 9 fara un pic ajunsei la hostel si tanti de la receptie fu super draguta si ma primi de la ora aia, desi check-in normal e de la 14:00.

Incercai sa dorm vreo 2 ore asa. Prin gura, ca toata lumea claxoneaza si se aude in camera.

Ma trezii si ma dusei sa ma invart un pic pe aci prin cartier. Dadui de cea mai prosta cafea ever. Da ma trezi un pic. De frica asa. Ca daca nu ma trezeam, trebuia sa mai iau o gura si era mai naspa ca medicamentele alea amara.

Gasii un joint de mancat si bagai ceva cu vita si cu taietei. Nu stiu ce-am mancat ca am ales din niste poze. Da fu’ bun.

Dupa masa ma dusei la muzeul de istorie militara, ca din ce gasisem pe internet, aveau chestii misto. 40000VND mai incolo, ma uitam la un Bell Huey si la un Chinook. Not disappointed.

Misto muzeul asta, e cu propaganda comunista. Cu texte despre bravii tovarasi care au luptat pentru revolutie. Da’ e scris fix cum erau scrise cartile de la scoala pe vremea lui Ceasca.

Daca ar vrea si muia aia de Facebook sa ma lase sa incarc pozele, ar fi si mai bine, da se blocheaza ca prostul si nu pot da post. Le-as pune de pe mobil, da s-au gandt ei sa fie inteligenti si acu albumele au post-uri, nu mai au poze normale. Si ai album -> post -> poza. Si nu mai pot pune poze in reprize ca se mucifica la afisare.

Dupa muzeu o luai la pas spre mausoleul lui Ho Chi Minh, ala de le-a dat mucul la americani. Si i-au facut dictai casoiul astia. Numai ca azi nu era program de vizitare, asa ca nu putui sa-mi trag un selfi cu tatucul lor.

Urmatorul stop: Hoa Lo Prison, sau Hanoi Hilton cum era cunoscuta americanilor.

E, inchisoarea asta a fost construita de francezi sa-i chinuie pe vietnamezi dupa ce i-au cucerit. Pentru prima oara in viata mea am vazut o ghilotina reala. Si poze cu ce le faceau francezii la oameni.

Dupa ce au castigat vietnamezii razboiul de independenta, au transformat-o in inchisoare pentru disidentii politici. Si in timpul razboiului din Vietnam, cum e cunoscut pe aici: The American War, tineau americani la fragezit.

Vizita asta fu asa freaky, ca toti de-au fost sefi la parnaie n-au facut altceva decat sa caute metode care mai de care sa ii chitatie pe aia inchisi. Man’s inhumanity to man at its finest.

Capiat de somn si de mers pe jos, ca toate erau cumva in directii opuse, avusei ceva de mers pe jos.

Intr-un final gasii un joint cu Bahn Mi si bagai doua, unu’ de pui si unu’ de porc. Super bune. Pufoase si crunchy.

M-am uitat ce ar mai fi de facut in Hanoi, n-am mai gasit nimic interesant, asa ca era timpul sa-mi iau un bilet spre SGN.

Skyscanner, gasit super oferta la Vietnam Airlines: ~160RON one-way cu A350. Ar fi fost super combinatie: strangeam mile la SkyTeam, vedeam cum e in A350 si stateam si in lounge sa vad cum e la astia.

Totul ok pana la plata, cand n-am putut sa primesc SMS-ul minune de la ING 3D Secure si evident n-am putut plati. Aci nu stiu exact a cui e vina, da de control: Muie ING si Vodafone.

Am incercat urmatoarea oferta cu vreo ~10RON mai ieftina, Jetstar Pacific si la astia nu mi-a cerut 3D Secure sloboz. Asa ca low-cost a fost.

E 8 si o sa bag somn ca maine tre sa ma trezesc cu noaptea in cap si vreau sa fiu catusi de putin functional.

24/01/2018

Ieri mi-am luat un tur de 2 zile in Ha Long Bay. Cam d’aia am venit aici, sa vad Ha Long Bay.

Dormit prin gura noaptea ca era pat nou si ori imi era prea cald, ori prea frig, ori pe ma-sa.

Trezit la 06:30 mai mult de obligatie ca incepuse lumea sa se fosneasca in camera si eram asa… sa nu adorm dupa cand se face liniste si sa ratez excursia.

A venit autobuzul la 08:30 sa ma ia, dupa care 4 ore pana in marina la Ha Long de unde pleaca vaporasele astea cu turisti.

140KM in 4 ore. Ca au astia niste drumuri…

In autocar. Am atipit, m-am trezit, am atipit, m-am trezit. Am ajuns acolo pisat pe mine de somn.

A plecat barca spre insulite si a fost mai okish, ca era inorat, batea un pic briza, nu m-a omorat somnul prea tare.

Primul stop a fost la Sung Sot Cave. Nu mai vazusem o pestera de cand am fost o data in tabara cand eram mic.

Misto pestera, si mare inauntru, gen muult spatiu gol. Si tavanul in mare parte parea ca e ca o plaja, doar ca atarnata de tavan.

Al doilea stop a fost pe insula Ti Top. Care e insulita cu o statuie a unui general sovietic. Din ce-am inteles din engleza ghidului, generalul asta i-a ajutat pe vietnamezi cu mancare si echipamente in razboi si astia i-au dat o insula cu numele lui in semn de recunostinta.

Pe insula e un delulet si dupa vreo 400 si ceva de trepte pe un fel de scara ajungi in varf si acolo e un mic post de observatie si poti vedea lucruri in jur. Da cum era ceata… nu prea s-au vazut multe. Asa ca singurul beneficiu a fost miscarea facuta.

Coborat, ars-o aiurea pe insula ca mi-era sete da-mi uitasem portofelul pe barca si stateam cuminte sa nu mai depun efort ca ma luase un pic cu greata de la lipsa de apa…

Intr-un final a venit barcuta mica sa ne duca la barca mare, unde am baut apa. Si dupa am incercat sa dorm juma de ora pana la urmatoare activitate. Care trebuie sa fie un fel de sunset party, da fara soare din cauza ca nori si ceata.

Am bagat 2 Mojito. Dupa aia a fost cina, am mai bagat un Mojito si aproape juma dintr-o sticla de bere de 0.33 si m-am dus avion la somn.

Dimineata m-am trezit pe la 6 ca poate nu mai sunt nori si ceata si vad rasaritul. N-a fost rasarit. M-am mai invartit un pic in pat pana pe la 7, dupa care mi-am luat punga cu cafea si aeropress-ul si m-am dus sa-mi fac un filtru.

Nu prea intelegeau oamenii aia de ce vreau eu apa fierbinte, da mi-au dat. Facut cafea, bagat mic dejun si m-am dus pe “sun deck” sa ma uit la nori si sa-mi savurez cafeaua.

Optiunile din ziua asta erau: ferma de perle sau kayak. Am ales 1) ca eram super curios cum e cu perlele.

Am ajuns la ferma, ni s-a facut un mic tur, si dupa am vazut cum se implanteaza stuff in scoici si dupa aia din stuff-ul ala scoicile fac perle.

Din ce-am citit acolo exista cateva tipuri de perle:

  • Akoya: culoare rose-gold
  • Tahiti: perle negre si relativ marisoare.
  • South sea: astea uitai ce sunt da parca sunt aurii la culoare

Aveau si de vanzare, da’ erau scumpe.

Ferma asta era un mare ponton plutitor: scoici in apa pe langa ponton si lucratori pe ponton.

Dupa vizita, inapoi pe barca, facut bagajul si check-out.

Pana la pranz am invatat sa fac fresh spring rolls. Ocazie cu care am aflat de rice paper si cum se foloseste la spring rolls.

Dupa asta am avut pranzul si in timp ce haleam am ajuns in marina unde am asteptat ceva autobuzul inapoi spre Hanoi.

Iar 4 ore pe drum. Acu eram un pic odihnit asa ca n-am mai simtit nevoia sa dorm prea mult. Pe de alta parte, am gasit langa scaun o priza USB si am putut sa stau pe telefon. Pana ma lua ameteala, ma mai uitam pe geam, imi trecea ameteala, ma dadeam pe telefon, iar pe geam si tot asa…

Ma uitam la astia, claxoneaza din orice si fara rost. Eram la un moment dat in dreptul unuia cu scuter si n-avea nimic in fata, in spate, el mai claxona din cand in cand. Cre’ca din reflex.

Seara am luat-o la picior sa vad un lac faimos, cel mai fotografiat de la ei. Wasn’t impressed. Asa ca am luat-o aiurea pe strazi in cautare de mancare. Si m-am invartit pana am dat de un colt de strada unde erau niste tanti de gateau Bun Cha. Si atat. N-am stiut ce e, da mi-era foame. Asa ca am bagat. Bun acest Bun Cha. Dupa aia am aflat ca se serveste cu bere, da eu nu stiam asta si pentru ca de obicei de la bere ma doare capul maxim, am zis sa nu beau. Da’ o sa mai bag o fisa o data sa vad cum e cu bere.

26/01/2018

Trezit, facut bagaj, check-out. Mancat ceva mic dejun. Facut iar cafea buna. Brain dump la ce-am facut zilele trecute in articolul asta ca dupa aia uit.

Ma gandeam c-o sa fac o ora si ceva de la hostel la aeroport la cat de futut e traficul in Hanoi. Facui 40 de minute. Coada la bagaje nu era. Coada la security, nu era. Si uite asa e 12:30 si avionul decoleaza la 14:30 si io stau aiurea si ma uit pe pereti in terminalul domestic. Care e la fel de trist ca OTP-ul.

Aia la care trebuie sa ajung raspund la ce vor ei din mailuri. La modul ca am facut rezervare sa ma ia de la aeroport. Ieri nu mi-au raspuns la mail, azi raspunsera ca daca sunt de acord cu oferta lor, le zisei ca da si ii intrebai cum recunosc soferul lor. Imi raspunera cu “Am rezervat deja masina pentru tine ;)”. Bagami-as pula in wink-ul lor. Sper sa-l gasesc pe unul cu o pancarda din aia pe care sa scrie mr. sin pe ea.

Da, era un nene la aeroport cu pancarta cu numele meu. O ora mai tarziu eram la hostel, in zona de backpackers. Mega dubioasa intrarea spre hostel, ca e printr-o piata si o alee. Noroc ca ma astepta cineva la masina, ca altfel cre’ca ma invarteam un pic mai mult pe acolo.

Pana acu cre’ca e cea mai misto camera de hostel unde am stat: 4 paturi in camera si baie tot in camera. In Hanoi eram 6 sau 7 cu o baie, care cam sugea dimineata, ca daca nu te treceai pe lista te pisai pe tine. Partea proasta e ca e la etajul 4 si exista doar scari. Ce sa zic, win some, lose some.

Dupa formalitatile de check-in, mi-am luat tururi sa vad stuff.

Am dat o tura mica prin imprejurimi si am mancat cel mai bun Bahn Mi de pana acum. La o ghereta pe strada unde lucrau vreo 3-4 fete. Au facut sandwich-ul instant, ca pana am scos eu portofelul din buzunar si am intins o bancnota era deja gata. Si mai era si ieftin: 17000VND cu mai mult pui. 15000 era ala normal. Ca si curs de schimb, 1RON ~ 6000VND (cand am verificat eu era 6033, da conteaza doar la sume mari).

27/01/2018

Noaptea mi-a fost un pic frig ca nu era la mine telecomanda de la aerul conditionat, da nu m-am trezit cu muci dimineata. Am fost un pic pe graba ca trebuia sa ma ia cineva la 8, eu m-am trezit la 7, da pana baie, pana facut cafea, pana cautat haine in rucsac… am ajuns jos la 7:58. Era un om cu scuter sa ma duc la autoacar sa pornim in tur. Din fericire asa, nu era drum lung pana acolo asa ca a fost foarte putin #yolo plimbarea asta.

In autocar am ajuns primul, asa ca am stat confortabil in fata fara nici un risc sa mi se faca rau.

Turul era la Cu Chi Tunnels, care e dictai reteaua de tuneluri subterane de pe langa Saigon (actualul Ho Chi Minh City) sapate de nord-vietnamezi sa le dea mucul la americani si la sud-vietnamezi. E impresionanta treaba, ca au sapat aia sute de kilometri de tuneluri super inguste si mici, sub 80cm latime si cam ~ 1m inaltime. Pe bucata asta turistica, latimea e la 80cm doar ca sa aiba loc turistii sa intre, ca ele de fapt sunt mai inguste. Toate iesirile erau camuflate, iar gurile de aer erau camuflate un musuroaie de termite. Ca sa nu-i gineasca americanii cu caini de vanatoare, puneau piper si nu mai miroseau aia nimic. Si ca sa nu le puta picioarele cat timp stateau in tuneluri unde era cald si umiditate, foloseau sandale de cauciuc.

In tuneluri aveau ce le trebuie in anumite zone: spital, bucatarii, fabrici de munitii si tot ce mai aveau nevoie sa se lupte.

Din cand in cand creau capcane pentru soldati, ca presupuneau incapacitarea unui soldat si astfel incetinirea unei unitati intregi sau subunitati dupa caz. De exemplu aveau tepuse de bambus infite in gropi de 2 metri in care erau amestecate fecale umane si apa, si toata jmecheria camuflata sa nu iasa miros si sa nu fie descoperibila cu ochiul liber. Fecalele erau sa accelereze infectarea ranilor dupa ce te intepau tepusele. Pentru fiecare soldat ranit, mai scoteau din joc vreo alti 4 care trebuiau sa-l care.

Si asta era jmecheria, ca daca il omorau direct, atunci trebuia sa se lupte cu restul, asa daca incapacitau unul, mai scoteau din joc 4 si in cazul unei amuscade, pana se pregateau si aia de trageau de targa… aveau surpriza de partea lor.

Super jmechera treaba asta cu tunelurile.

La final de tot, ne-au bagat si un film de propaganda cum oamenii din districtul Cu Chi traiau in pace, da sud-vietnamezii urau pacea si au vrut sa-i omoare si dupa locuitorii din satele de acolo au sustinut neconditionat gherilele de eliberare a Vietnamului de sub dictatura sudului. Filmuletul asta era ca stirile de la telejurnal inainte de ’89, cand se prezentau realizarile tovarasului.

Dupa aia am trecut si pe la un poligon de trageri unde am tras cu un AK47. Cam scump, da asa e cand esti turist…

Timp petrecut la Cu Chi: ~2h30. Timp petrecut pe drum 5h:30. Ca drumurile astora sunt ca DJ-urile din .ro, si cu catraliarde de scutere. Si nici autobuzul nu era ca’n Fast & Furios sa-i dai NOS si sa zboare.

Azi e meci intre Vietnam si Uzbekistan in Asian Cup. Si e asa important ca s-a dat drumul de la munca la toata lumea pe la 2 sau ceva de genul sa ajunga sa prinda meciul la 3. Si cum traficul e pizdit asa in mod normal, azi era super pizdit.

Ajunsei un pic obo  la hostel, dupa care ma dusei sa imi incarc telefonul si tocmai bine ce incepu sa ploua. Cum simtii io ca nu mai ploua, ma incaltai repede si ma dusei sa caut de haleala, ca nu-mi veni sa mananc pe drum sa nu ma stric la stomac de la mai stiu eu ce chestie expirata.

Si nici bine n-ajunsei la coltul strazii, ca iar incepu sa-i dea cu bulbuci. Si eu in adidasi de panza si fara umbrela. Statui acolo pana ma lua foame bine si din lipsa de optiuni, imi luai un Pho Ga pe care il dresei cu niste lime si mearse de minune. In timp ce manancam macaroane cu betigase ma prinsei ca iar am inceput sa am dexteritate cu ele.

Terminai de halit, mai statui un pic si se termina si ploaia si o luai la pas spre Backpacker Street. Care de fapt e un walking street dupa 5-6 seara cu carciumi de o parte si alta a ei.

Ma oprii sa beau o bere la o carciuma la care erau oameni, ca restul erau cam pustii la ora aia.

E un pic de haos prin oras au iesit pe locul 2. Sunt curios ce ar fi fost daca luau locul 1, ca se bucura acu de parca a cazut partidul comunist de la ei.

Mai baui o bere la hostel si sunt pregatit de somn, ca tre sa ma trezesc la 06:30. Duminica. Ca’s masochist.

28/01/2018

Trezit cu noaptea in cap la 6:30, fugit jos la facut cafa yummy la aeropress, asteptat sa se faca 7 sa dea drumul la micul dejun sa-mi iau o clatita cu banane sa tina de foame la drum. Ca drumul trebuia sa tina cam 3 ore pana in delta Mekong-ului.

Si-a tinut 3 ore si un pic, ca dupa cum ziceam, drumurile la astia sunt triste spre super triste. Cam ca in .ro asa de triste.

Am ajuns intr-un fel de port de unde mi-am luat o caciula vietnameza. Ca voiam sa am si eu una de mult timp si m-am gandit ca fac si o treaba inteligenta si n-o sa ma mai coc daca o fi sa fie super soare pe unde mergem si dupa aia sa trebuiasca sa zac.

Plecat cu o barca pe un brat al deltei pana la un fel de piata plutitoare. Care de fapt erau niste barci alte unor oameni care stateau in ele ca nu aveau toti loc in case, care case se aflau pe mal.

Fiecare barca avea asa un fel de catarg si atarnau de el ce vindeau, ca sa nu te duci din barca in barca sa cauti nuci de cocos sau mai stiu eu ce.

Mi-am luat niste banane pitice sa am de mancat pe drum in caz ca mi se face foame. Si fiind pitice, puteam sa dozez cam cat sa mananc.

Iar pe barca, spre un fel de loc unde se faceau caramele de cocos. Ocazie cu care am aflat si cum se face laptele de cocos ala pe bune. Si intr-un colt se facea vin de orez. Si am luat o gura si ce sa vezi: palinca de orez. Ca asa suntem noi oamenii: daca ceva fermenteaza o sa-l facem alcool si-o sa-l bem.

Am luat-o dupa aia cu barca pe niste canale pana am ajuns intr-un fel de satuc mai mic, de unde am luat niste biciclete pana la un restaurant. Acolo halit ceva subtire deja preparat.

La plecare am luat un piton in brate si mi-am tras cateva selfi-uri cu el si dupa aia l-am pus si pe ghid sa-mi faca niste poze mai de la departare asa. Bun pitonul, a stat cuminte si n-a simtit nevoia sa ma zipuiasca :))

Dupa aia, am luat-o prin curtile unor oameni pana am dat de un alt canal unde au venit niste oameni cu barci traditionale sa ne ia la plimbare pe acolo unde e apa super mica.

Pe la astia prin curti era misto, ca nu mai vazusem de cand eram mic gaini cu pui dupa ei.

Pe canalutele alea mici n-a fost asa fun ca n-a vazut nimic interesant, da’ am mers cu barca veche. Pana am ajuns pe un canal mai mare si treceau barci cu motor si siajul de la ele nu m-a ajutat foarte tare.

Am tras la barca mare, ne-am luat locurile si am mers spre gradina unor oameni unde am vazut diverse fructe in pomi crescand and stuff. Pretty nifty, ca era fix dupa o ploaie si erau asa cu apa, de parca erau roua, da nu era.

Dupa aia a urmat un moment mai gay asa ca s-au apucat aia la care am mers sa cante super afon, dupa care au bagat si un mini musical. Simpatic, da’ intr-un mod gay asa.

Dupa astia cu momentul cultural am luat-o cu barca spre un fel de piata, care era ultimul obiectiv pe ziua asta. Da dupa ce ne-am urcat pe barca dupa vreo 5 minute a inceput sa bage o ploaie torentiala tropicala. Care nu s-a oprit pana am ajuns in orasel. Si am asteptat sa vina autobuzul sub niste copertine. Si s-a terminat asa mai excursia.

Alte aproape 4 ore de drum. Pe ploaie. Pe drumurile triste. Pe ploaie.

Am ajuns semi-udat la hostel, si m-am dus sa bag o bere. Sa fie bine. Si la masa pe acolo mai erau niste oameni, au mai venit altii si incepuse sa fie ca intr-un banc: un roman, un evreu, un iranian si un american beau o bere. N-a iesit cu scantei, ca aici se pare ca toata lumea e friendly :))

Si am baut pana pe la 1. A mai aparut si un suedez care baga iarba. Funny guy, zicea ca e un fel de terapist pentru oamenii care sufera de OCD.

29/01/2018

Ma trezii fara sa am capul mare. Ceea ce e super jmecher, ca de obicei cand beau multa bere ma doare capul de mor a doua zi. Chileanu un pic asa in pat, dupa aia bagai iar un aeropress si o clatita cu banane ca prea a fost buna aia de ieri.

Azi mi-am ars-o #yolo si mi-am comandat Uber Bike: vine un piste cu scuterul, iti da o casca si te duci unde ai treaba. Prin traficul ala sinucigas din oras. Da a fost super cool, ca dupa a doua cursa cu Uber Bike pe ziua de azi, are asa un fel de logica tot traficul ala si cu un pic de atentie (like, un pic mai mult cred) poti sa conduci fara sa mori la fiecare intersectie.

Ma dusei la Ben Thanh Market, vazui cum e la ei la piata; ca asta e gen Oborul lor, nu e din aia de tepuit turisti chiar asa pe fata.

Dupa asta Uber pana la War Remnants Museum, care a fost super misto. Chilling as putea spune, ca razboiul ala de vreo aproape 30 de ani i-a macinat maxim pe astia. Din ’40 si un pic pana prin ’60 si un pic s-au luptat cu francezii, dupa care s-au luptat cu americanii pana in ’75. Si povestile oamenilor de au trecut prin tot razboiul… mega naspa si triste.

Daca lumea si-ar pune mintea la contribuie sa inoveze in stiinta asa cum inoveaza in metode de a omori cat mai multi oameni sau a-i tortura maxima cred ca puteam avea deja un inceput de oras pe Marte si Luna colonizata de acu 20 de ani… da’ nuuu, ca inca n-am terminat de omorat oamenii de pe Pamant in moduri care de care mai interesante….

Dupa aia ma mai plimbai un pic prin jur pana imi luai un alt Uber Bike spre hostel sa ma odihnesc. Dupa un un Bahn Mi, ma dusei sa caut o frizerie sa ma tund ca aci e prea cald pentru pleata. Gasii una, ma tunsei si acu sunt happy camper din nou. Ma si impachetai, si acu astept sa treaca un pic timpul pana plec spre aeroport.

Asta fu Vietnamul la foc rapid asa intr-o saptamana :)

.ua

Eram io weekend-ul trecut pe unde se agata harta in cui si cum ma plimbam aiurea pe strazi, am vazut un semn cu “punct de trecere al frontierei”. Ma duc acolo, dau de niste politisti de frontiera si ii intreb ce trebuie sa ma duc in Ucraina, daca trebuie viza in avans sau se da pe loc si cat costa. Raspunsul a fost ca doar pasaport romanesc si ca nu costa nimic.

Imi iau frumusel pasaportul din rucsacul lasat in masina, ma duc din nou la granita si intreb la cine tre sa-l arat. Ma indruma un politist la o cabina, ma intreaba cel din cabina de ce ma duc in Ucraina si ii zic ca n-am fost niciodata si ca n-am ce face. Imi zice ca pot sa-mi iau bomboane ca sunt ieftine. Il intreb daca e o limita la cate pot sa iau si imi zice ca ar fi bine sa nu vin cu sacul inapoi. Asta se intampla cand incepuse sa intinda mana sa-mi dea pasaportul inapoi.  Eu ma dau un pic in spate si-i arat ca’s pe jos. Rade si imi ureaza drum bun.

Granita este peste Tisa si e un pod cu un singur sens de mers + o bucata pe unde sa poata circula pietonii.

Ajuns in partea ucraineana, acolo langa o ghereta niste soldati. Ma uit eu la cum se plimbau oamenii si masinile si masinile si ma duc inspre unde vad eu ca veneau oameni. Ma striga aia inapoi si ma duc, credeam ca lor tre sa le arat pasaportul. Se pare ca intrarea se face pe partea dreapta, acolo se verifica pasapoartele. A facut ala pe desteptul si mi-a zis ca nu gandesc ca de ce ma duc pe partea stanga cand trebuie pe dreapta. I-am zis ca pe acolo am vazut oameni. Imi baga un “Gandeste bai” cu accent ucrainean si eu zic zic “Bine”. In gandul meu, bravo coaie, esti jmecher, ti se pare ca se grabesc romanii sa treaca granita spre voi fraudulos si vor sa ramana in Ucraina?

La politiei la ei, o tanti, se uita la mine, se uita in pasaport (mi se intamla relativ des treaba asta de cand nu prea mai arat chiar ca in poza de pasaport, de aia umblu si cu buletinul si cu permisul dupa mine, sa le arat ca nici o poza nu seamana). Ma intreaba unde ma duc, ii zic “pana mai incolo si inapoi”. Se mai uita o data in pasaport, pune stampila de intrare, mi-l da si ma duc “mai incolo”. Unde mai incolo era un inceput de sat paradit. Cred ca am mers maxim un kilometru pana m-am gandit ca n-am ce vedea si ma intorc inapoi. Imi aduc aminte de bomboane si intru intr-un magazin de pe acolo. Si intreb cat e kilu’. Inteleg io 70 de lei (ca primeau si lei) si zic ca vreau juma de kil de mai multe sortimente care erau la acelasi pret. Imi zice ca mi-a pus de 8 lei. Si atunci imi pica fisa, ca era kilu’ 16 si nu 70. Ii zic sa puna pana la 10 ca oricum schimbat n-am. Imi iau bomboanele si ma duc spre .ro.

Acolo la granita, cu lectia invatata, ma duc pe dreapta. Gasesc un ghiseu liber si ii dau pasaportul la omul de acolo. Ala se uita la pasaport, se uita la mine si imi zice ca trebuie masina. Eu zic ca n-am masina, el zice ca imi trebuie masina. Eu ma dau un pic in spate si ii arata punga cu ceva mai mult de juma de kil’ de bomboane si ii zic ca’s pe jos. Ala o tinea pe a lui cu masina. Unul de peste drum imi face semn sa ma duc la urmatorul ghiseu, ca acolo e pentru pietoni. Zic bine, ma asez la coada, dau pasaportul, aceeasi poveste cu uitatul.

Ii arat si aluia bomboanele si ma duc spre pod.

In .ro, dau de acelasi politist care era si la plecare, da in alta ghereta. Il intreb daca si-a schimbat locul si imi zice razand ca are un frate geaman. Dupa care imi zice ca trebuie sa se uite si vamesii la mine. Care erau fix langa. Le arat punga cu bomboane, aia incep sa rada si zic “problema mare” si ma duc la masina sa imi vad de ale mele.

Si uite asa pot sa ma laud c’am fost si-un Ucraina, cu stampile de intrare/iesire pe pasaport s-o dovedesc.

Bomboanele super bune, cred ca ar fi trebuit sa iau ceva mai multe.

PS: n-am murit / PPS: sunt skipper cu acte oficiale.