Mai prin Noiembrie anul trecut am scris de tragedia cu Maslin.

In prima saptamana de dupa Revelion n-am avut chef sa vad pe nimeni, am lucrat de acasa minimul necesar si in rest m-am uitat la tot felul de seriale sa treaca timpul. Cumva in viata nu mi-a iesit asta cu sa-mi beau mintile cand vreau sa nu ma gandesc la nimic. Dar pot sa ma uit la 10 sezoane non-stop sculare-culcare pana nu mai pot ochii.

Anyway, vinerea e zi de curatenie si prefer sa nu stau acasa cand se petrece operatiunea. Cum nu vroiam sa vad pe nimeni, m-am trezit de dimineata, m-am dus sa-mi iau o cafea de peste drum si am plecat la Constanta. Ideea imi venise in seara precedenta ca mi-am adus aminte ca mi-a zis un prieten ca acolo se mananca ramen bun ca in Asia.

Am pus Constanta pe Waze sa-mi fac o idee de cat imi ia sa ajung acolo, am oprit Waze-ul si i-am dat regulamentar pe A2 cu 140 pe pilot automat. Aproape de Constanta cand au inceput sa apara semne cu orasul am pus iar Waze, si bine am facut ca trebuia sa iau prima iesire de pe autostrada.

Cu Waze pe Constanta am ajuns in parcare la Brick. Ca acolo te duce. In parcare la un magazin de constructii. Ca nu stii ce ai nevoie :))

Am fost la restaurantul cu pricina, am bagat un Ramen si niste Wagyu scump, m-am plimbat un pic prin portul turistic si pentru prima oara am fost pe acolo pe la cazinou. Mai mult din greseala decat intentionat. Asa, restaurantul se cheama Tokyo Rikya, foarte bun.

M-am ratacit un pic prin oras si am plecat cand se insera. Tot la fel mers regulamentar pe autostrada si cand eram aproape de Bucuresti era deja intuneric bine. A ajutat si faptul ca era innorat deasupra orasului. Cu un nor foarte misto de pe o parte pare pictat, ca asa se termina, de parca ar fi ridicat cineva pensula incet de pe cer.

Cimitirul unde e ingropat Masline e fix aproape sub podul de la A2 cand se intersecteaza cu Centura. Si cand vii dinspre Constanta, se vede un pic inauntru.

Si era plin de luminite mici si colorate. Ca oamenii de au pus tot felul de lanterne si luminite solare acolo. Cum sunt aleile dintre morminte, de la distanta pare ca e un satuc mic. Si ca ar fi ceva activitate. M-a dus gandul ca Maslin e cu noii lui prieteni, ca se joaca si se alearga pe acolo. Sau cine stie, dormea cum dormea el cand era innorat afara si radeam de el cand ajungeam acasa ca il lua cascatul si ii ziceam ca-l oboseste viata de pisica.

Trebuie sa cumpar si eu o luminita colorata sau doua. Sa aibe si el lumina seara acolo.

• Am vrut ieri sa-mi fac pilaf. Aproape a iesit. E mai complicat decat pare, desi din retete pare simplu. In sensul ca daca ii mai puneam niste supa chiar iesea cum trebuie si nu mancam orez nefacut. Ca sa zic asa, am facut pilaf pilaful.
• Mi-am luat amenda ca am parcat aiurea. Problema e ca ce gasesti in parbriz e o instiintare ca trebuie sa te duci la Politia Locala sa-ti dea efectiv amenda, care evident nu se poate plati la ei. Partea buna e ca poti plati online.
• M-am apucat de Advent of Code 2022. Probabil o sa-l termin cand iese AoC 2025 :))
• Mi-am facut cont pe Reddit. It’s fun cu atatia autisti pe acolo. As avea o lista lunga de hatereala, da sa moara bibi, acu chiar am inteles notiunea de analfabetism functional.
• Mi-am luat o saptamana de concediu pe care am dormit-o. Nici nu stiam ca sunt asa obosit.
• Am o dilema intre am uitat eu BGP sau am dat de un bug interesant in Juniper VMX.

Scriam ceva mai demult ca m-am apucat de terapie. Zilele astea am facut vreo 9 luni de terapie. Nu de la inceput, dar foarte curand dupa, am trecut de la o sedinta pe saptamana la doua ca una era un pic cam putin.

Pana acum a fost un rollercoaster distractia asta. In sensul ca a fost si bine, a fost si rau.

Bine a fost ca am petrecut foarte mult timp sa ma inteleg, sa aflu lucruri despre mine, sa inteleg de unde vin anumite triggere, de ce am anumite sensibilitati in anumite situatii si asa mai departe.

“Rau” a fost ca in anumite momente a fost absolut dureros sa povestesc diverse si pentru anumite lucruri a trebuit mult curaj sa fiu dispus sa povestesc. Insa cumva am putut sa inchid diverse capitole din viata despre care credeam ca au fost in trecut si ca sunt puse in cutia lor, dar tot ma afectau fara sa stiu. Treaba asta a fost asa mindfuck, ca na, eram convins ca nu era asa cum de fapt se intampla in realitate. Pentru ca nu simt neaparat nevoia sa intru in detalii prea personale pe aici, ce pot sa spun e ca “asa am fost eu mereu” are niste explicatii destul de concrete daca stai sa analizezi destul de mult lucrurile. Esti ca nu stiu, Indiana Jones, doar ca in loc sa explorezi cine stie ce piramida mitica, te explorezi pe tine si habar n-ai ce obstacole si primedjii o sa intalnesti.

Nu stiu daca am scris si in postul anterior, dar sunt maxim de uimit cat de mult ajuta sa vorbesti cu cineva care stie sa te asculte si sa iti puna intrebarile potrivite sa iti dai seama de lucruri.

Imi inchipui ca la un moment dat o sa pot sa scriu ceva mai articulat despre toata treaba asta, si cu toate ca sunt suspicios de fel si mult timp mi s-a parut treaba asta o pierdere de timp, chiar functioneaza. Am trecut de la “cui ii trebuie” la “va trebuie la toti” :)

Anyways, Merry Christmas & stuff!

• Ma mira maxim pe unde a ajuns tehnologia asta. Anul trecut am pus niste PDU-uri de la APC si n-am apucat sa le configurez cum trebuie, adica sa setez ordinea in care sa dea curent. Anul asta am ajuns la asta si surpriza, nu puteam sa ma conectez la ele. Problema a fost ca s-au corupt cumva certificatele digitale si nu puteam sa ma conectez pe HTTPS, iar HTTP era dezactivat din fabrica ca e insecure. Si asa am ajuns sa bag o agrafa de birou in ele sa le resetez la setarile de fabrica si sa-si regenereze certificatele.
• Ieri am mancat cea mai buna quesadilla de am avut ocazia s-o mananc vreodata pana acu. Ma simt ca in meme-ul ala cu “Those bastards lied to me”, ca ce-am mancat pana acum pe post de quesadillas nu erau quesadillas.
• Stateam aseara mai tarziu un pic sa astept Uberul sa ma duc la hotel, si facusem “checkout” de unde fusesem si asteptam pe strada. Dupa o vreme vine unul din paznici la mine sa-mi zica ca mai bine astept inauntru, ca pe strada “e muy peligroso”. Si mi-a dat un scaun din ala de pescuit sa sed pana vine masina.
• Trebuie sa pun un ATS pentru o combinatie, si de obicei foloseam APC, da’ acu sunt un dubii daca sa trec la Raritan, ca se lauda ca schimba in 4-8ms versus 10-12ms APC. Ce-i drept, cu APC mi-am furat-o ca a schimbat prea incet si s-a dus pe penis treaba in una din situatiile alea in care nu trebuia.
• Azi de dimineata la micul dejun mi-a cerut un ospatar bacsis. La modul ca dimineata semnez un fel de nota de plata ca am luat micul dejun la ei, ala inclus. Si azi s-a uitat pe nota si zice “Tip” si eu ii zic ca asta e micul dejun, ce bacsis. Si zice “no tip?”, “no tip, amigo”. Singura lui contributie a fost sa-mi toarne cafea dintr-un ceainic din ala de cafea in ceasca, ca micul dejun e bufet. Si cafea doar ospatarii toarna in cani. O sa ajunga sa ceara bacsis ca am trecut strada sau ceva.

Scriam mai demult de viata cu pisici. Sambata unul din pisicuti, Maslin, a scapat de la etaj si dupa cateva zile de terapie intensiva si o operatie, azinoapte s-a dus in raiul pisicilor.

Azi l-am inmormantat la cimitirul de animale si a fost oribil. Ca a venit realizarea ca n-o sa mai fie. Si e asa greu sa accept asta. Maxim de ireal. Intr-o zi sa fie si dupa sa nu mai fie. Si dupa aia sentimentul ala neputinta ca n-am putut sa fac ceva mai mult, sa pot sa-l salvez. Si era un vant cand a fost coborat in groapa, din ala rece. Macar sicriul de pisica era capitonat si nu-i era frigut acolo.

In doi ani de pisica mi-a adus atat de multa bucurie, ca nu pot descrie in cuvinte. Era asa dragalas si iubitor. Parca simtea cateodata ca sunt mai deprimat si venea pe mine si torcea.

Si curajos cum deschidea el usile prin casa si dupa aia intra triumfator cu coada sus in camera. Ca si cum ar fi invins intr-o mare batalie. Si cum ii placea sa fie mangaiat pe burta. Ziceam ca-i place cu roatele in sus. Asa tare ii placea sa fie mangaiat pe burta. Il mai alintam si-i ziceam pisicaine.

Cand deschideam punga cu treat-uri, nu conta unde era in casa, era primul de miau-miau-miau ca vrea ceva bun. Si asta desi nu prea era el chiar ok cu picioarele din spate, cand era vorba de treat-uri era primul.

Best cat someone can have. Si sunt incredibil de recunoscator ca a fost pisica mea. Si norocos ca am avut parte de el.

Nu sunt eu cel mai spiritual om din lume, dar sper ca sufletelul lui de pisica este acum intr-un loc mai bun si ca are parte de toate treat-urile si managaierile din lume.

Numai bine, prieten drag! Sper ca unde esti, esti cel mai fericit pisic!

Acum frate-su, Spock, miauna prin casa si il tot cauta. Si miauna. Si cauta. Si mi se rupe sufletul ca nu stiu cum sa-i spun in pisiceasca ca fratiorul lui nu mai e. Ei mereu au fost impreuna, nu au stiut ce e aia sa nu fie impreuna. Mai ales cand stateau la plasa de la geam si se uitau si ziceau chestii la porumbei. Sau cand stateau impreuna unul langa altul si stateau la poze.

• Toate liniile aeriene din Europa acum sunt un fel de low-cost. “Pe vremea mea”, diferenta intre o linie “normala” si una low-cost era ca aveai bagaj de cala si puteai sa-ti alegi ce scaun vrei. Si erau mai serioase, in sensul ca nu se anulau cursele. Well, acum toti operatorii din Europa (AirFrance, Lufthansa, Tarom etc.) unt un fel de low-cost: vrei bagaj de cala, dai bani. Vrei sa-ti alegi loc, dai bani.
• Low-cost-ul s-a scumpit crancen. Am avut de facut niste zboruri de facut saptamanaile astea si .ro-.gr a fost ami ieftin dus-intors cu Tarom decat cu low-cost. In sensul ca asta de linie a fost vreo ~400EUR, iar low-cost era vreo ~430EUR. Si .ro-.ch cu low-cost era vreo 420EUR la niste ore neprietenoase, business cu o combinatie de Swiss/SBB/Lufthansa a fost 498EUR la niste ore normale. Economy era similar cu low-cost, da aveam draci pe preturi asa ca mi-am ars-o elitist.
• Muie LHR, ca am avut acu vreo luna si ceva escala pe acolo si mi-au ratacit bagajul de a trebuit sa boschetaresc peste balta 5 zile intr-un hanorac. In fiecare dimineata cand citesc stirile sper sa citesc si una despre Anglia ca s-a scufundat in mare cu toti pisatii aia de englezi.
• Muie si Tarom, ca nu mai dau de mancare pe zboruri. Ci doar apa. Si tristo-amuzant asa, in economy iti dau literalmente un pahar cu apa si la business o sticla de jumate :) Opulenta maxima. Uitasem sa scriu.
• Alora de la Lufthansa sa le zica cineva ca nu-i place nimanui painea germana. Si ca sa o dea in cantitati industriale pe avion nu ajuta. Sa mor, bagi doua felii din alea si esti constipat o saptamana daca nu-i dai cu ceva sa te strice intentionat la stomac sa scapi de dop.
• Si un pic de nehatereala: in lounge-ul din BSL era la receptie o romanca si m-a luat prin surprindere cand a trecut de pe engleza cu accent german pe romana cu accent ardelenesc. Iar cand am ajuns in OTP, mi-a urat un tip de la politia de frontiera bun venit. Si nu imi amintesc daca mi-a mai zis cineva inainte asta.

E interesant sa te pisi în avion când sunt turbulente și cu o mana sa te ții de bara aia din buda și cu alta sa ții cucul sa nu împrăștii peste tot. E cam ca un fel de rodeo.

---

Azi mâncai best bagel ever: omleta cu bacon într-un bagel super soft. Mmm. A compensat cafeaua care s-a făcut $6.53 fără bacșiș.

---

Delta mi-a pierdut bagajul și 5 zile am boschetarit. Adică tot mă gândeam să-mi iau și niște haine noi, da nici chiar așa cu forța.

---

Ramen. În sfârșit am ajuns sa mănânc ramen bun. E vaselină pentru suflet, parca mă transforma așa.

---

Tre sa aflu cum scot autocorrect cu diacritice de pe Mac, ca brusc se crede Pruteanu și nu-mi place în mod deosebit ideea.

Prin 2020 cand ieseam pe ascuns la intalniri sa nu ma prinda militia sa ma amendeze, am iesit si cu o psiholoaga. Care contrar cumva asteptarilor mele, era un pic prea “judgy” pentru gustul meu. Si nu stiu, n-a mers, ca parca analiza mereu totul, si am ramas cu gandul asta, ca bai te duci sa-ti spui of-ul si femeia te judeca maxim in loc sa incerce sa iti inteleaga punctul de vedere. M-am gandit foarte mult timp la asta. Si azi cand ma apucai sa scriu articolul.

Nu eram foarte convins ca vorbitul asta e bun la ceva, chiar eram convins ca e asa un semn de slabiciune. Pe principiul ca barbatii nu vorbesc cu nimeni de probleme, ci doar strang in ei si mor de infarct la 40 de ani :)) Si evident, la “Ce faci?” raspund cu “Bine”.

Si uite asa a venit 2022, si dupa alte aventuri, am zis sa bag o fisa, ca prea mi se parea ca tot calc in strachini cu partea asta personala si in sfarsit am ajuns la concluzia, si impins un pic de la spate, ca singur nu pot s-o rezolv. Eu n-am reusit sa aflu singur de ce sunt asa cum sunt. Si probabil oricate articole sau carti as fi citit, tot n-ajungeam undeva. Cam ca la spital, chiar daca ma pun maine sa citesc despre creier, n-o sa ajung neurochirurg in 6 luni :))

Acum, sa gasesti un psiholog nu e asa usor. Nici pe departe. Am luat-o naiv cu “psiholog bucuresti” pe gugle si nu era cum imi imaginam c-o sa gasesc acolo cabinete sau practici individuale, cu descrieri si ce se intampla si experiente si cum. Down the rabbit hole I went si am ajuns in tara minunilor.

In primul rand nu exista un singur tip de terapie, sunt cel putin vreo trei mari, ca europenii au fost mai cu mot si prin regiuni s-au dezvoltat mai multe curente din astea de analizeaza mintea si comportamentul uman. Si scoli pe baza astora.

Long story short, dupa ce am petrecut vreo aproape doua saptamani citind pe internet despre tipuri de terapie, review-uri si opinii, m-am hotarat ce sa aleg si am dat de un cabinet si am sunat acolo cu “Buna ziua, vreau si eu niste terapie, cum este programul de lucru?”. A fost amuzant ca printre primele intrebari m-au intrebat daca am vreo preferinta de cu cine sa incep, si zic nu, ca n-am preferinte. Am stabilit data si ora si m-am dus.

I-am zis la tanti povestea mea cu psiholoaga si ca sper ca n-o sa faca la fel. Acum nu stiu daca face sau nu, ca n-am intrebat-o cat de tare ma judeca pe o scara de la 1 la 100 :))

Am inceput normal cu o sedinta pe saptamana si dupa o luna mi-am dat seama ca nu e suficient daca vreau sa am niste rezultate intr-o perioada de timp rezonabila. Unde rezonabil probabil aici inseamna un an. Asa ca am trecut la categoria de avansati si bag de doua ori pe saptamana sa am timp sa ma gandesc intre sedinte la lucruri si sa am timp sa le procesez.

Anyway, cum ziceam si la inceput, m-am dus pentru o treaba si e cam ca la spital dupa o varsta, afli ca ai mai multe probleme. Si ca ar fi bine sa iei un loc ca e mult de explicat :))

Pentru ca nu e internetul loc unde sa zic lucruri prea personale, sa zicem ca a fost si este “eye opening” toata experienta si sunt “aha, da, si acolo e ceva, dar nu stiu de unde, hai sa vedem”. Mi-a schimbat un pic (chiar mult as zice) perceptia asupra lucrurilor treaba asta si desi maxim de inconfortabil procesul, am inceput sa inteleg lucruri. Mai ales pe alea de le fac sau le simt inconstient – ca “sunt de la Caracal” nu e chiar o explicatie pentru tot ce zic sau fac. Era mai mult asa, fenta ca nu stiam ce sa zic. Acum am o idee mai clara si cat de cat stiu cam ce am de facut. Dar tot maxim de inconfortabil, mai ales anumite zone. Da’ e ca la operatie, tre sa fie rau inainte ca sa fie bine dupa.

Genul asta de chestie mi se pare asa ca parca te desface la minte pe componente, le curata, iti face un pic update la soft si ti le pune la loc. Si mental esti o verstiune imbunatatita a ceea erai inainte. Sau macar mai fara praf. Explicatia mai tehnica e mai jos.

Acum sa rezolv si partea a doua a titlului: regex-uri. Asta e oarecum simpla in sensul ca mi-a explicat-o un prieten ceva in genul: tot ce facem incercam sa matchuim niste pattern-uri pe care am fost invatati sa la matchuim si sa daca iese match-ul sa facem o actiune, de cele mai multe ori inconstient din cauza de sa zicem muscle memory (termen folosit generic ca sa ilustrez ideea). Si la terapie invatam regex-uri noi si le rescriem pe alea vechi astfel incat sa optimizam rezultatul. Sa fie mai bine. In caz ca mai citesc programatori sau sysadmini p’aci sa explic si pe limba lor ideea de terapie :P :))

Din toata distractia asta mi-am dat seama ca treaba asta cu sanatatea mentala nu e chiar o gluma si ca ar fi trebuit sa fac ceva in privinta asta acum mult mai multi ani. Dar n-am stiut pe de o parte si pe de alta credeam ca e vreo inventie americaneasca precum alergiile la alune si fructe de mare.

Dar vorba poetului, mai bine mai tarziu decat niciodata. Ca vorba aia, sa faci mereu acelasi lucru si sa astepti rezultate diferite… imediat apar dupa colt oamenii in halate albe care o sa vrea sa discute ceva cu tine intre patru pereti capitonati frumos :)