Tag Archives: happy me

167 kts

Azi fusei cu PIVI (ca asa tre sa trec in FPL Pipistrelul) pana la Craiova sa bag niste touch & go-uri, ca e pista mai lunga, mai dreapta… simt si eu ca’s pe aerodrom normal :))

Dupa ce am plecat de acolo, i-am dat blana spre Tirgoviste si cu niste ajutor de la un vant de spate, azi mersei cel mai repede cu avionul condus de mine vreodata: 167kts viteza pe sol, sau in traducere, aproximativ 309km/h. Si nici n-am simtit ce repede merg.

Weeeeeee! Altfel te simti cand faci 100km in 20min :))

pipistrel sw 121

Azi incepui trecerea pe Pipistrel SW 121. E frumoasa C172, da dupa o vreme vrei ceva mai nou si mai rapid, gen cand te apuca midlife crisis, da’ prin aer :))

Facui vreo 3 TGO-uri, si in rest niste exercitii: virsaje la 30 si 45 de grade, urcari si coborari. Toata lumea pare sa se mute la Tirgoviste cu avioanele si azi pentru prima oara in vreo cred trei ani asa de cand ma tot duc acolo, erau 4 avioane in tur de pista, vreo 2 care asteptau sa decoleze – nebunie maxima.

Anyways, e ca un cart cu motor mare avionasul asta. Are o mansa asa fina la comenzi… ca sa decolez dupa ce i-am dat gaz maxim doar am tras un pic de ea. Obisnuit cu C172, zic sa fac un pic de palier sa prinda viteza, de unde, asta se accelereaza pe urcare. Dupa decolare pana sa fac virajul unu eram deja la 1600ft. Daca m-ar fura peisajul mi-ar sari Informarea in cap ca am intrat in TMA Bucuresti.

La fel fu si cand mersei deasupra la Tirgoviste sa fac exercitii, zise intructorul: hai la 3500ft, si fusei acolo urcand cu 100kt viteza orizontala si aproape 2000fpm viteza verticala. Nici n-am simtit urcarea. Da am simtit trecerea la level flight ca am facut-o cam brusc si ma dadui cu capu de o bara de deasupra capului in avion.

30 de grade viraj inclinat? no problem, se inclina asta de nici nu-ti dai seama. 45 de grade, si mai simplu. Facui multe 360 de grade si pe stanga si pe dreapta. In mare parte necoordonate ca imi tineam ca prostu contra la paloniere ca imi era ca apas prea tare pe ala pe care trebuia. Trebuie s-o fixez data viitoare.

La peste 100kts viteza de croaziera, pot sa setez 5 grade flaps negativ si imediat incepe sa creasca viteza, ca devine mai aerodinamic. Nici nu stiu cum ajunsei la 130kts numai cu flaps negativ si un pic de motor.

O alta noutate pentru mine, elicea e cu pas variabil sau constant speed propeller. Si pentru asta ai cum ar veni doua manete de “gaz”: Una cu care setezi viteza elicei si una cu care setezi “manifold pressure” care in functie de cat de mare sau mica e, schimba turatia motorului astfel incat elicea sa mentina viteza respectiva. Inca am creierul imbarligat cu treaba asta si nu am inca facuta legatura cum trebuie intre manete si cand trebui s-o misc pe una si cand pe alta.

Si pentru ca merge repede, are frane aerodinamice. Care pot fi folosite nu numai sa te incetineasaca un pic, ci si atunci cand esti sus si vrei sa cobori mai repede fara sa maresti viteza. Si te simti ca intr-un lift cand sunt puse. Ca ai ceva gen 60kts viteza si 1000fpm rata de coborare. Si tai in cur in lift. Interesanta senzatia.

Si e si primul avion full digital pe care zbor. Si e ca in filme cand vii la aterizare si nu pui sistemul pe mod aterizare: “Pull up, terrain! Pull up, terrain!” si ecranele clipocesc rosu, si eu eram: da stiu, vreau sa aterizez, d’aia vine pamantul repede spre noi. O sa gasesc eu si butonul ala de “Landing” pe acolo prin meniuri.

Abia astept sa mai invat sa zbor cu asta sa ma duc la plimbare cu el, ca prea e dragut.

night vfr

Mno am terminat si cursul de zburat vizual noaptea, asa numitul Night VFR.

Teoretic ar trebui sa fie mai complex decat ziua, practic e mult mai relaxant:

  • Ziua zboara multi oameni in spatiul G, noaptea nu prea. E liniste in avion, e liniste afara, e liniste pe radio. Ai tot timpul din lume sa te uiti la luminite.
  • Ziua, pentru ca SEP, trebuie sa ma uit si pe jos sa ma gandesc pe unde as putea pune avionul in caz de pana de motor. Noaptea nu vezi nimic pe jos, ai sanse mari s-o sugi la o pana de motor, nici nu te gandesti la astea. Mult mai putin stres. Mult mai mult timp sa te uiti la luminite.
  • Una din chestiile care-mi displac cand ma mai antrenez, sunt stall-urile. Nu-mi plac deloc senzatia aia de cadere in gol, si mai ales cand vezi ce repede se apropie pamantul daca scapi avionul pe o aripa. Noaptea, nu vezi solul, scapi avionul, il recuperezi mai repede ca ziua ca nu mai ai repere de afara sa-ti distraga atentia un pic. Pe principiu ca daca nu vezi moartea, nu e acolo :)) Mai putin stres, mai mult timp sa te uiti la luminite.
  • La viraje la unghiuri mari e tot la fel. Ziua te uiti si pe afara ca te fura ochii, noaptea cum nu vezi nimic, stai geana pe instrumente, efort mai mic, rezultate mai bune. Si ai si timp sa te uiti la luminite.

Ce-am descoperit e ca luminile de la pista sunt directionale, si daca de exemplu zbori paralel cu pista, nu le vezi. Cum am descoperit astea: simuland o pana de motor deasupra la Baneasa Shopping City si nu vedeam pista care era la doi pasi de mine.

E tare misto senzatia cand vezi pista luminata in fata. Si e genul de imagine de care nu te plictisesti.

Potato quality din cauza ca aterizare manuala, noapte si e greu de focusat. Da luminile alea… never gets old.

Yey! O facui si pe asta :))

mersul pe jos

Anul trecut cand am venit temporar #păfranța, am zis sa-mi cumpar ceva d’aci de la Apple Store si tocmai bine ca se lansase Watch Series 6, si mi l-am luat, sa am metrice cu ce face corpul.

Si al dracu’ ceas are optiune sa-i zici cam cat de mult sa faci exercitii pe zi, are si el idei, uite asa m-am apucat de facut miscare. La inceput ca era distractiv sa-mi zica cati pasi am facut, si dupa vreo 2-3 saptamani eram cu grija sa-mi fac pasii pe zi.

Uite asa, de la couch potato am ajuns sa am dileme daca nu fac cel putin 6km pe zi si vreo 10000 de pasi. Damn OCD.

Anyways, s-a prins ceasul ca de sarbatori mi-am ars-o pe plaiurile mioritice si mi-a dat task ca pana la sfarsitu lunii sa consum 22.900kcal, gen vreo 800kcal/zi in medie.

Practica a fost mai complicata din cauza de pandemia vietii si de faptul ca francezii astia au primit ordin de la seful lor ca pana la 18:00 sa fie in casa. Astia unde ma prostituez eu imi dau drumul la 17 si pana la 18 am fix o ora sa ajung acasa, ca atat imi ia, cam vreo ~54min.

Ca sa-mi fac pasii ma scol dimineata devreme si ma dau jos din tramvai cu vreo 3km inainte, merg pe jos pana la birou, p’acolo sunt 2 etaje intre care trebuie sa ma plimb relativ des si seara mai compensez un pic pana la tramvai si asa scot vreo ~600kcal.

In weekend-uri am tot mers, da am mai avut si treaba si long story short, azi de dimineata m-am trezit si ceasul imi zicea ca daca nu bag ~1500kcal nu-mi da insigna ca am facut treaba buna in Ianuarie.

Acu’ stiu eu cum e cand nu faci ce-ti zice tehnologia, ca toti am vazut Terminator si Matrix, si asa ca la 8 azi, duminica, eram in picioare. Pe la 9 si ceva am iesit din casa si am ajuns inapoi vreo cateva ore mai tarziu si cu insigna de pionier pe ceas.

Ultimele vreo 200kcal asa au fost maxim de greu de produs, cre’ca si din cauza ca nu mai puteam de picioare, dar si din cauza ca parca ma obisnuisem cu mersul si nu mai dadeam asa randament la consumat energie.

January 2021 challenge completed

Si statisticile pe ziua de azi:

Mers non-stop pana in pizdia si inapoi. Adica asa:

Si pentru cine a inventat vorba aia cu “mersul pe jos face piciorul frumos”, sper sa si-l rupa, ca tot ce am facut au fost bataturi.

Daca as putea sa alerg cred ca as rezolva mai repede cu dilemele astea cu facutul de miscare. Din pacate insa genunchii mei au alta parere.

Dar am insgina de pionier. Yey!

Acum ca am scapat de asta, sper sa nu mai am challenge-uri din astea de mers pana sa-mi iasa ochii din cap.

getting lost

Cand ajung prin locuri noi imi place s-o iau aiurea pe strazi pana nu prea mai am idee pe unde sunt. Bine, si prin locuri vechi, dar mai rar. Nu’s chiar complet pierdut in sensul ca imi inchipui ca nimeresc eu la o strada mai mare sau ceva cat sa gasesc un punct de reper care posibil sa ma duca intr-un loc cat de cat cunoscut si tot asa pana sa ma intorc de unde am plecat.

Sentimentul de a merge la intamplare si a decide fara vreo logica daca sa merg inainte, sa fac stanga, sa fac dreapta, sa ma intorc e foarte misto. Cumva imi place sa cred ca deciziile sunt super aleatoare.

Si, de cand m-am pricopsit anul trecut cu niste AirPods, caut un playlist cu ceva care-mi place in ziua sau saptamana aia, ii dau sa cante si pentru ca o sug maxim la multitasking, ajunge cateodata sa ma confuzeze un pic muzica si sa ma trezesc ca-mi place o melodie super mult si cumva ma concentrez la ea si cand “deschid” iar ochii habar n-am pe unde sunt. Exista si momentele alea super super tari cand pot sa sincronizez o melodie cu mersul si sa fiu asa ca’ntr’un film din ala de te binedispune intr-o zi de duminica.

O mica gradina intr-o intersectie
O casuta mica-mica
Foliaj intr-o zi de toamna
Metal flamingos or the Spanish Inquisition :)
Cathédrale Notre-Dame de Strasbourg
Lebede dupa ploaie

Apropos de muzica si plimbat aiurea, intr-o zi eram asa pe langa unul din bratele Rinului de pe aci si cumva intram inapoi in oras dupa un ocolo mai lung printr-o zona fara prea multi oameni si a inceput sa cante Coldplay – Viva la Vida si cand am intrat la loc in civilizatie era melodia fix asa cam trecuta de o treime si era si vremea frumoasa, geniale urmatoarele 2-3 minute de melodie combinate cu locul prin care eram.

Gettting lost is good.

abstract: the art of design

E pe Netflix seria asta documentara, despre cum se face design in varii domenii, de la arhitectura la font-uri, de la incaltaminte la fotografie.

Ce e foarte misto si m-a atras la asta, pe langa logo-ul colorat, e ca se focuseaza pe o singura persoana in fiecare episod, care e sa ziceam printre cele mai bune dintr-un anumite domeniu, si povesteste si despre cum a ajuns unde este acum.

Nu pot sa-l recomand indeajuns, atat de misto sunt subiectele, dar si modul in care este realizat si filmat.

de prin aer (2)

Am bagat duminica o mica plimbare pe Valea Prahovei si Valea Oltului. Si erau nori, SCT pe la Campina si spre Brasov/Rasnov deja erau cam BKN spre Sighisoara asa si OVC spre munte. Si fiind munte, nu puteam s-o dau pe sub ei, asa ca am prins o spartura si cumva am ajuns peste ei. Pe la Rasnov asa am facut stanga si am tot urcat prin niste sparturi pana pe la ~9200ft QNH sa fiu pe deasupra norilor.

Pentru vreo 10 minute asa cred, aveam numai nori sub mine, soarele ma lovea drept in mecla ca zburam cam spre vest asa pe la ~19:00, fix cu vreo aproape 2 ore inainte de apus. Mega misto privelistea, peste o mare de nori, si cu castile in care nu prea auzeam deloc motorul ma simteam ca ai de zboara comercial fara nici o grija pe lume. E geniala privelistea, mai ales ca fiind foarte aproape, parca zburai pe langa pufosenii super mari.

Treaba a inceput sa devina “interesanta” ca ma apropiam de Valea Oltului si tot pe deasupra norilor fara sa vad vreun loc pe unde sa ma strecor spre Ramnicu Valcea sa cobor. Peste munti norii pareau ca se ridica mai mult si atunci nu stiam cam cat de sus sunt si deja peste 10000ft e mai tricky cu respiratul (respiri, dar parca legal cam trebuie sa ai oxigen suplimentar).

Treaba e ca aveam de ales in a mai zbura si a cauta un loc de trecere, sau sa ma intorc pe unde am venit, ca pe acolo era loc. Eram cam la jumate cu combustibilul (fara sa ma ating de rezerva).

In timp ce ma gandeam asa ce sa fac, am vazut un fel de U in nori cam fix pe unde incepea Valea Oltului dinspre Sibiu (cre’ca pe la Talmaciu II asa) si m-am dus spre aia. Cam la vreo alte 10 minute cred de de am trecut prin U-ul ala eram pe deasupra Calimanestiuli in coborare ca si norii o luau in jos si in fata parea ca se termina, si cam asa a fost. Am putut sa cobor linistit pana pe la 3000ft pana am ajuns la Pitesti, fara graba.

Long story short: poate deveni tricky VFR daca nu o gandesti bine cu vremea.

de prin aer (1)

Pe la inceputul lui Iulie am inceput sa zbor pe bune, in trei saptamani am bagat aproape 20 de ore de zbor, in reprize de cate 3-4 ore si o data vreo 5h in cap de “actual flight time”.

Fata de zburatul in scoala in care nu prea trebuia sa ma gandesc la multe, acum ca si “comandant” lucrurile sunt mai complicate, in sensul ca tot ce se intampla cu avionul dupa ce pornesc motorul e responsabilitatea mea.

Primul zbor l-am facut la munte pentru ca e mai complicat decat zburatul la campie. Si peisajul cateodata e super tare. E complicat ca trebuie sa zbori sus, sa fii atent la nori si sa nu intri in vreo unul care e mai mare decat crezi ca e si sa iti pierzi orientarea in spatiu, sa ai grija la curentii de aer etc.

Asta e o parte, a doua parte cu zburatul e ca atunci cand vorbesti cu cei de la Bucuresti Informare si te intreaba ce mai faci si pe unde esti trebuie sa stii relativ exact unde esti si incotro te indrepti. Asta e una, a doua e ca trebuie sa stii mereu unde esti, pentru ca nu esti singur prin aer, si in functie de ce auzi pe radio trebuie sa stii daca cineva e aproape de tine si din ce directie vine, in caz e zboara cam pe la aceeasi altitudine.

Long story short, trebuie sa invat geografie. Da serios. Ca si exemplu, intr-o zi am zis sa fac o aroganta si sa ma duc acasa sa vad orasul de sus. Pentru navigat folosesc Sky Demon, dar in ziua aia am apasat pe ceva optiuni si nu-mi arata cum trebuie lucrurile si cat am butonat la el m-am ratacit. Adica m-am uitat pe geam si habar nu aveam unde sunt. Cat m-am mai gandit l-am auzit pe unul ca vine de la Videle si i-a zis Bucuresti Informare ca sunt si eu prin zona si m-am prins ca sunt oarecum in partea de sud-vest a Bucurestiului. Intr-un final am facut Sky Demon sa arata ce aveam nevoie si eram la vreo 15-20min de Videle. O data ce am bunghit unde e, m-am reorientat rapid ca stiam drumurile de ajung acasa si le-am urmat pe alea, ca doar le-am facut de zeci de ori de-alungul timpului. Ce zic e ca exista un risc s-a sug intr-un mare fel daca imi pierd orientarea in spatiu pentru cateva momente. La mine au fost cred ca vreo cateva minute cat am butonat aplicatia aia si mi-am pierdut orientarea spatiala.

Am ajuns acasa de parca m-as fi dus cu masina, dar am sarit un pic peste Alexandria ca stiam cam pe unde e Rosiori si de la Rosiori stiam cum sa ma duc. Am trecut Oltul pe la Draganesti, ocazie cu care am vazut un ditamai barajul care nu stiam ca e acolo si dupa aia incet-incet spre Caracal si cu grija sa nu ajung pe la Deveselu ca e cu interzis p’acolo. Imi inchipui ca nu vor sa fie vazuti cand fac gratare langa rachete.

Pe langa geografie trebuie sa invat sa inteleg vremea mai bine, ca aici sunt cateva aspecte importante:

  1. E important sa stii cum este vremea pe traiect sa stii cum zbori
  2. E important sa stii cum e vremea la destinatie. Ca poti sa ajungi acolo dar sa nu poti ateriza
  3. Daca trebuie sa ocolesti zone cu vreme proasta inseamna consum mai mult si trebuie sa stii cam cat faci fie sa te intorci sau pana la un alt aerodrom unde sa poti ateriza si alimenta.

La intoarcere din Caracal s-a futut vremea la Targoviste ei era asa la limita de VFR si se apropia de IMC. I-am dat talpa maxima pana acolo si aproape de aerodrom am prins ploaie si am aterizat mai mult chioras. Benzina aveam si eventual mai stateam un pic in aer, dar asta insemna ca trebuia stat in furtuna si nu e distractiv si daca vremea devenea IMC, ajungeam sa zbor ilegal. Big no-no.

Apropos de geografie, intr-o zi am fost pe la mare si un pic de delta si toti cu care vorbesti iti zic ce se intampla relativ la anumite locuri si trebuie sa stii exact la ce se refera, unde esti fata de locurile alea si asa mai departe. Si nu e nimic jos. Doar camp, sau dupa caz, apa si camp.

Alta treaba interesanta e cat de usor iti pierzi orientarea in spatiu cand nu vezi nimic pe langa tine ca si punct de referinta.

Ieri am dat o tura pe la munte si erau nori mai mici asa dar si din aia mari. VFR cam trebuie sa-i ocolesti ca o data ce intri in nor nu vezi nimic. Si ca nu vezi nu e neaparat cea mai mare problema, ci faptul ca daca te uiti pe geamul lateral mai mult decat trebuie iti pierzi orientarea in spatiu imediat, si nu simti daca avionul e in “straight and level flight” sau daca e in coborare sau urcare sau e inclinat.

Alta treaba cu care nu am avut pana acum de a face sunt turbulentele. Tot ieri am luat-o de la Vidraru spre Cozia si pentru ca pe Valea Oltului era soare si frumos, zic hai sa ma duc spre Sibiu si sa fac un dreapta fix inainte de CTR-ul de la SBZ si sa ma intorc pe Valea Prahovei. Zis si facut, pana cand am iesi de pe Valea Oltului si la nici cinci minute dupa dreapta s-a zgaltait o data avionul de n-am stiu ce e cu el si dupa aia a continut asa pana pe la Piatra Craiului.

A fost maxim de neplacut, ca pe langa faptul ca a trebuit sa tin mansa aia foarte strans si sa contracarez turbulentele, mi-a dat si o stare din aia maxima de disconfort. Campie in stanga, munte in dreapta, tot vantul de la campie se lovea de munte si se intoarcea la campie. Si eu acolo. Am inceput sa urc incet spre 8500ft in ideea ca poate e mai linistit sus. Cam ~30min a durat toata distractia dar m-a consumat super mult. Pe la Piatra Craiului a inceput sa se linisteasca si pe platoul Bucegi a fost normal. Tocmai trecusera si norii si se vedea crucea de pe Caraiman, da’ pentru ca ma obosise distractia de dinainte am dat doar o tura asa pe la ea si dupa direct cap de Pucioasa si dupa Targoviste. A fost super bine pe partea astalalalt a muntilor, nexam turbulente. Era un pic de vant, dar doar atat.

Am terminat zborul cu un low pass deasupra aerodromului care a iesit super bine si foarte misto. Si dupa si aterizarea a iesit cum trebuie, chiar daca mi s-a parut ca am venit un pic cam sus.

Cam de acum a inceput asa invatatul pe bune, dupa cum simt eu treaba.

howto: ppl

Acum ca am scapat de distractia cu PPL-ul, sa fac un scurt rezumat.

Notitele de la teorie si cam cum a fost la examene:

Dupa distractia cu teoria a urmat practica in destul de multe episoade

Dupa toata partea de practica, a urmat examenul final:

Long story short: cam asta presupune sa devii pilot.

ppl(a) – skill test

Azi avusei examenul practic.

Aveam asa un gol in stomac de la emotii, de n-am mai avut de mult.

Veni examinatorul, facui walkaround cu el si ii explicai la ce ma uit si cum la avion.

Dupa aia ne suiram in el, imi verificai instrumentele, pusei QNH-ul cum trebuie si incepui rulajul pentru aliniere. Decolaram de pe 16 in tur de pista.

Rata de urcare, viteza, bila pe mijloc (stresul vietii mele in scoala), virajul 2, iesi pe cap cum trebuie. La virajul 3 ala care e cel mai lung avusei parte de termice si mai urca avionul cate 50 de picioare. Cum mai taiam un pic din motor scadea mai mult decat trebuie. Pana la urma il lasai la 2200RPM si rezolvai urcarile cu mansa. Pentru ca zburam ba peste sere, ba peste camp, trimmer-ul era cam inutilizabil si renuntai sa mai incerc sa-l pun cum trebuie.

Anuntai virajul 3 spre 4, redusei motorul si incepui sa cobor un pic. Turul de pista aici e destul de lung si incepui coborarea destul de jos, dar ii tinui rata de coborare din motor si viteza 70kts pe panta si bila pe mijloc.

Facuram vreo 3 ture de pista, facui toate aterizarile cum trebuie pentru examen. Avusei noroc si de vreme buna si vant de doar 7kt transversal.

Dupa aia merseram in SE aerodromului si ma puse sa urc la 1900ft dupa QNH, fix sub TMA Bucuresti. Imi taie motorul si ma puse sa caut un camp unde sa aterizez. Facui ca la carte procedura. Prima oara trasei de mansa sa castig altitudine si sa scad viteza la 70kts de pe la vreo 100kts. Si cu 500ft/min rata de coborare incepui sa ma uit sa vad ce camp ar fi bun de aterizare. Imi alesei unul un pic cam departe si il prinsei la mustata asa.

Dupa urcai iar la 1900ft si imi taie iar motorul. Cu lectia invatata imi alesei o plantatie de porumb si venii super bine spre ea, flaps 40 si trecuram cre’ca la 30-50ft pe deasupra ei.

Dupa iar la 1900ft si cu motorul la 2200RPM, tras de mansa pana ajunse viteza super mica si mergea avionul asa in limita. Dupa aia imi taie motorul la viteza asta sa-l angajeze (stall) si ii dadui calumea de mansa in jos, ajunse viteza super repede la 70kts, motor si il adusei la orizontala. Nu-mi place deloc senzatia asta de cazut in gol.

Dupa facuram un low-pass deasupra pistei si o aterizare din priza directa. Imi zise ca e OK.

Ragusii cat am vorbit un avion, ca am explicat fiecare manevra, ce fac, de ce.

Dupa ce parcai avionul, oprii toate instrumenele electrice (statii radio si transponder), apoi motorul si luminile de avertizare.

Cand ajunsei langa hangar le zise celor de la scoala ca pot sa ma felicite, ca-s pilot si mi-a urat bun venit in familia aviatorilor.

N-am nici o idee cand trecu’ o ora jumate, eram transpirat mai ceva ca la sauna. Si emotii, si stres de examen.

Transpirat si fericit. Sunt pilot :)