Sincer, n-as putea spune, poate din prea mult perfectionism si nevoie de atentie. Femeile sunt ca niste copii sau ma insel, dar eu una sigur asa sunt…ze attention freak. Trebuie sa fiu in centrul atentiei, always the best in what I do…and so on, always too demanding (ca sa ma englezesc si sa ma bata colegii de job ). Singura fata din echipa (fie ea echipa de fotbal sau de handbal de la scoala generala, echipa nationala de kickboxing juniori in liceu, echipa de Wing-Chun Shaolin, echipa de programatori din facultate, “echipa” de oameni care lucreaza pe linux la job, echipa care sta noptile sa invete PKI sau IPsec…sau orice fel de grup tough in care e greu sa fii acceptat si/sau respectat) hop si eu acolo.

Ei bine, asta are si side effects, mai ales pe planurile mai importante (realizez eu acum), cum ar fi cel personal, unde nu mai ai bourne again shell, nici mii-tool si nici multe alte comenzi pe care le poti controla si da kill daca ai draci si apoi restart and everything is good again.

Asa…ce-i cu postul asta? Pai, m-am gandit eu bine, privind in lumea inconjuratoare. Oamenii …mai frumosi, mai urati, mai fericiti sau mai putin fericiti…si asa mai departe. Daca ar fi dupa mine, eu as vrea TOTUL, perfect, fix asa cum vreau eu. Nu e FIX asa cum vreau eu, nu e bine, de-aia is mereu carcotasa si…nefericita. Ei, bine, cristinica…nu bun asa, ca, din cauza ca vreau luna de pe cer, nu vad ceva mai bun, care e pe pamant si o sa mor de draci incercand sa inteleg ipsec-ul fara sa fiu capabila sa pricep lucruri clare si evidente care trec pe langa mine.

Asa ca de acum incolo, cu pastile, terapie gusfraba, anger management, panic management, hysteria management…sau ce-o mai fi cazul, daca e o sa recurg la Jung, trebuie sa rezolv, urgent, problema si sa ma fac om mare si cu capul pe umeri, ca nu-mi sade bine postura de kinder-problema cu care m-am tot mandrit pana acum.

Tags: viata