prin turcia – bodrum

[Show as slideshow]

Tags: impresii, vacanta

Se pare ca sunt in vacanta pana la urma. Si mai exact in Turcia. Stiind ca am si eu de scris pe blog despre vacanta…imi dau seama ca nu stiu ce sa scriu. Pozele sunt la monsieur pe site, la fel si agenda fiecarei zile. Hotelul e Arinna, din  Bodrum, 4 stele – dragutel.

Oamenii sunt foarte amabili si veseli si frumosi. Astazi ne plimbam prin statiune si oamenii ne tot invitau sa intram la ei in magazin, restaurant sau ce aveau ei acolo. Un nenea chiar ne-a intrebat de unde suntem. La auzul numelui Romania s-a oprit o fractiune de secunda si a zis “buana seara”. Frumos. Mai rar prin Romanik amabilitati din astea. Mi-as face tatuaj…o reminiscenta a adolescentei mele “rebele” …insa stiu bine ca ma voi plictisi repede de el asa ca mai bine ma abtin…apoi am de facut operatii ca sa-l scot si nici macar nu stiu daca se poate. In rest, multe tarabe cu fake-uri…dar e si asta un farmec al acestui loc. Imi place aici.

Azi a fost naspa, ca lui monsieur i-a fost rau, de la prea mult soare si nu stiam ce sa-i fac sa nu-l mai usture Nu sunt buna de doctorita/asistenta si am asistat neputincioasa la chinul bietului tiran. Sper sa-i treaca repede si sa ma poata tine in brate. (Interesul poarta fesul, you know ).

O sa inchei aici cu postarea. Ma doare un pic capul de la soare…dar o sa-mi treaca…Pentru alte detalii, probabil o sa scrie monsieur pe unde-a mai fost el …si cu poze.

Tags: impresii, vacanta

Cred ca mai toti am fost pusi in situatia de a lua decizii. Decizii care ne afecteaza pe plan profesional sau personal, decizii greu de luat, ca aici e dilema. Mi-a placut intotdeauna sa am toate datele, sa fac eu analiza situatiei, de fiecare data cand am luat o decizie. Dar, inevitabil, mare parte e un joc de noroc…noroc pe care eu nu prea il am, ci doar incerc (si reusesc uneori) sa mi-l fac singurica.

Nu mi-e teama sa iau o decizie care ma afecteaza numai pe mine, eu le fac, eu le trag, nu vreau sa-i pun si pe altii sa “traga” de pe urma deciziilor mele. Iar cel mai complicat e momentul in care, DUPA ce iei o decizie (poate la ani buni “dupa”), oricare ar fi ea, vine dracushorul de pe umarul stang si intreaba retoric: “dar ce ar fi fost daca…?”…daca nu luam decizia asta, daca luam alta, daca amanam luarea deciziei, daca ma mai consultam, daca mai asteptam…daca…daca…daca…

Iar unele decizii le pot lua _doar_ eu, influentata sau nu de persoane mai mult sau mai putin importante pentru existenta mea. Imi spuse Lizu ca persoanele importante te sustin, oricare ar fi decizia luata, altfel tocmai ce ti-au demonstrat ca nu merita statutul de persoane importante. As vrea sa fie si cazul alor mei…

Tags: impresii, nervi, oameni, viata

Cu adevarat o zi PLINA:….de cadouri si de evenimente.

A inceput de ieri, de la job, unde colegii mi-au facut super-surpriza cu “Acasa la Jamie” (Oliver), astfel incat sa nu-mi mai iau bataie de la monsieur ca nu gatesc si deci sa nu mai vin la job plina de vanatai…carte plus felicitare si flori si martisoare.

Acasa la monsieur insa am primit cel mai cool cadou…da: este vorba despre o portie maaare de desert si 2 GB rami pt. Satellite-ul meu drag, ca cei 512 nu-i mai ajungeau demult si chiar imi doream sa ii fac cadou niste rami.

Al treilea “eveniment” este prezentarea lucrarii de disertatie la minunatul master pe care l-am incheiat cu bucurie: stat de la 3 dupa-amiaza, pana seara la 8 si ceva, pentru ca eu sunt la finalul catalogului, plus intarzierile aferente, plus colegii care nu s-au incadrat cu prezentarea in cele 10 minute alocate…etc…am ajuns moarta de foame acasa la monsieur. Sa vedem cum se continua povestea asta, daca tot mi-am batut eu capul in ultimul ~ an sa invat WiMAX, se pare ca unii profi vor sa le arat si altora jucarelele astea… nu ca m-ar deranja un doctorat cu Victor Patriciu.

Tags: fun, impresii, viata

E povestea unui tanar student la Drept din Japonia, unul dintre olimpicii nationali ai tarii si fiul inspectorului sef al politiei. Urmarind pe unul dintre criminalii lasati liberi de “justitia” japoneza, Yagami Light gaseste un carnet pe care scrie “Desu Noto” (Death Note), cu indicatii despre cum poate fi folosit: daca scrii numele unei persoane in acel carnet si ai in minte fata acesteia, persoana va muri in 40 de secunde, facand atac de cord. Daca in urmatoarele 40 de secunde incepi sa detaliezi aspecte referitoare la moartea acesteia, ai inca 6 minute pentru a face aceste descrieri.

Tanarul testeaza veridicitatea carnetului pe cativa criminali raportati la stiri, si vede ca se afla in posesia uneltei perfecte pentru a crea o lume mai buna, o lume in care criminalii nu mai scapa nepedepsiti. Alaturi de carnet apare si Ryuk, un death god (shinigami), posesorul de drept al carnetului, pe care numai Light il poate vedea. Asa incep sa dispara, unul cate unul, cei mai cunoscuti criminali worldwide. O echipa de investigatii este alcatuita, sub conducerea tatalui lui Light si a unui tanar geniu, “L” /Ryuzaki; acestia il suspecteaza pe Light ca fiind misteriosul judecator, iar evenimentele care decurg de aici imi amintesc de un joc de sah. 

Mi-au placut animele, si imi place si filmul (care pe alocuri distorsioneaza povestea initiala) . Abia ce am vazut prima parte; dar cum vreo 3 zile stau acasa, pe antibiotice, trebuie sa o vad si pe a doua.

Si cum veni vorba de Death Note, tare mi-ar placea si mie o jucarie din asta. Atunci chiar as avea un motiv sa-mi iau televizor si sa vad cum ii cheama pe iubitii nostri parlamentari si guvernanti.  Cred ca as incepe cu Adrian Nastase, ca tot vindea el pe bucati Romania …..humm… sau cu deputatul acela care se ocupa de back-up-ul BNR pentru imprumuturile interbancare – pentru ca la 60 de ani nu e chiar normal sa se dea la tinerele auditoare financiare.

btw…cum tot se apropie ziua mea, poate primesc o jucarie din asta…I’ll let you know if I do :p

Tags: Add new tag, impresii, jucarii, passion

sau…evitatul tentativelor lui sin de a ma mai ucide.

Asta inseamna ca am ajuns acolo cu trenul, sambata seara, iar in afara de lipsa de semnal gsm si a conductorului vitezoman, am fost in siguranta.

Sa calculam structurat:

1. Capitolul vanatai: 3-1 pentru sin…eu aveam una mare si m-am mai ales cu 2 mai mici…iar el are pagube numai 1 – noroc cu stratul protector :-l…mai trebuie lucrat la acest capitol;

2. Calcat cu masina: 1-0 pentru sin…nu pentru ca m-ar fi calcat, ci pentru ca era sa ma calce o masina in timp ce traversam catre masina lui;

3. Orientare in Cluj: 1-1…eu de la gara luam troleu aiurea spre iesirea spre Oradea…si pauza innoptat cu monsieur; pentru sin conceptele de stanga-dreapta sau localizarea obiectivelor din Cluj sunt la fel de familiare precum imi este mie navigatul pe o naveta spatiala (multimiri Vasile ca ne-a dus la destinatie);

4. Mutatul de bolovani: 1-0 pentru sin…ramane scorul de ultima data, ca la intoarcere nu am mai oprit la nicio cascada;

5. Dizziness: 1-0 pentru mine: nimeni nu ma ia la capitolul “unde suntem?”, “ce e aia?”, “dar eu de unde sa stiu ca butonul rosu porneste alarma?” …

6. Fear of dogs: 1-0 pentru mine…asta pentru ca sin fuge primul, nu pentru ca mie nu mi-ar fi frica…so corect ar fi un 0.5-0 pentru mine

7. Impresia artistica: clear advantage: sin!…din cauze de: caffe latte mai buna si briose mai mari de la Starbucks ca fetele de la casa il simpatizeaza, locuri bune in sala de film, camera spatioasa la hotel, portii mari la restaurantele din Iulius Mall…samd. Ma gandesc serios sa-l trimit la produs, asa mai aduce si el un ban in casa. Voi ce spuneti? )

Tags: fun, impresii, relax

Afara ninge. That is…in afara cladirii Motorola a corporatiei unde lucrez. Tot afara este parcul luminat frumos cu felinare micutze si galbene, copiii care se dau pe patinoar, tinerii indragostiti care se tin de mana si se plimba, admirand fulgii mari si pufosi…

Afara e viata si frumusete, iar eu, inauntru, parca ma simt din ce in ce mai moarta si mai urata. Uneori, dupa 12-14 ore de monitor, teste, configuratii, setup-uri, sedinte lungi de debugging, scripturi, zgomot nebun de radiatoare, cabluri si servere, simt ca toate astea nu merita; si ca as da totul pe cateva zile de stat la bunici, de dat cu sania pe derdelus, de venit plina de zapada in casa, unde beam lapte dulce cu mamaliga si ascultam povestile de razboi ale bunicului, stand la gura sobei.

Mi-e dor de copilarie, singura perioada a vietii in care am simtit ca traiesc cu adevarat, pentru mine, nu pentru altii. Mi-e dor sa alerg prin zapada, sa ma bat cu bulgari, sa fac un om mare de zapada si sa-i pun nas rosu un morcov si un fes colorat. Mi-e dor sa beau vin fiert cu scortisoara, sa imi lipesc nasul cald de geamul inghetat si sa desenez stelutze de gheata si inimioare pe geam. Mi-e dor de o multime de lucruri, pe care nu le pot avea acum…si as vrea sa nu mai inchei postul asta, pentru ca revin dupa pauza asta scurta la analiza unei capturi imense de SIP… Mi-e dor de Feti-Frumosi si de povesti cu zmei si inorogi, cu magie si zane…

Am imbatranit si nu mai am puteri sa tin in viata copilul ala zglobiu care eram acum vreo 20 de ani. Daca stie careva procedura pentru asta…il rog sa-mi lase mesaj.

Tags: impresii, oameni, viata, vremuri

Dupa cum promiteam intr-un post anterior, vin cu poze de la balul mascat organizat de Casa Piratilor. Balul a fost organizat pe 1 Ianuarie, a doua seara de “Revelion”, iar in rolurile principale au fost copiii costumati in pirati, zane, fluturi, pisici si alte animale. Eu am avut cornite de ren si un nas rosu care lumina cand era “montat” (multumesc, Oana).

[Show as slideshow]

Azi e si ultima zi de stat la munte, de dormit bine si fara griji si de mers la sanius; de maine revin la nebunia din capitala si la ale mele. Cam scurta vacanta asta, parca mi-as fi dorit mai multe zile, mai mult timp de hoinarit, de pierdut timpul razna la TV sau citind pe canapea…sau facand alte chestii interesante

Nu stiu daca sa inchei postul asta intr-o nota optimista sau realista…scurta evadarea asta. O sa-mi amintesc cu placere si o sa-mi fie dor de vinul fiert de pe partia Bodgan, de saniusul in urma caruia am vanatai pe spate, de frecatul cu zapada mancat de la monsieur (asta pentru ca l-am lasat eu, ofc ), de kurtos-ul cu zahar mancat pe apucate in masina, de aerul rece si puternic care m-a facut sa mananc de vreo 2-3 ori mai mult decat as fi mancat in mod obisnuit, de somnul pana la orele 11-12, de peretii pictati tematic ai Casei Piratilor, de kinder-ul din camera vecina, Rebeca, cea care ne trezea mereu la ora 9 dimineata, pentru ca isi striga parintii, de prietenii cu care ne beam cafeaua de dimineata (orele 11-12), de balul mascat si de oamenii simpatici de aici… Deja mi-e dor de peisajele minunate de aici, copacii incremeniti sub zapada, dealurile si vaile albe si, mai ales, de sentimentul ala de hai-hui si de pornit in aventura.

Sper sa scap cu bine de urmatoarele luni, sa iau o pauza si, poate, sa plecam iar pe undeva cateva zile. Cred ca avem nevoie…

Tags: impresii, oameni, spare time, sperante?

Cand ma mai plictisesc eu…adica destul de des, intru in panica si incerc sa gasesc chestii faine si noi de invatat. Am o multime de lucruri de invatat si, cu toate astea, ma plictisesc.

Eh, cand se intampla asta, unul din locurile online unde ma opresc cu placere si entuziasm este LectureFox: o colectie de cursuri si prelegeri tinute de profesori ai marilor Universitati din lume. Azi m-am oprit, din motive pe care nu le detaliez acum aici, la unul din cursurile lui Shelly Kagan, de la Yale University, intitulat “Death”. Contrar primei impresii, nu e nimic grotesc sau trist sau deprimant in prelegerea asta; cursul este o culegere fascinanta de idei si conceptii despre moarte, plecand de la vechii egipteni, trecand prin culturi si mitologii diverse. In mod placut, nu este structurat pe religii, nici pe culturi sau civilizatii, ci pe concepte si intrebari pe care ti le-ai pune in mod natural: e moartea rea? e buna? sa ne speriem de moarte? argumente in favoarea imortalitatii, exista o ratiune pentru sinucidere?…

Shelly Kagan, pe care il stiam vag datorita lucrarii sale “Limitele moralitatii” (Oxford Press), este un batranel vioi, cu parul grizonat; isi face aparitia in sala de curs intr-o camasa in carouri, in blugi spalaciti si tenisi de punkist. Se urca pe catedra, unde se asaza turceste si incepe sa se prezinte… “You may want to call me Shelly, when you see me on the street. I am also called Profesor Kagan, but my synapses react very slowly when it comes to anything else than Shelly”.

Un curs la obiect, bine structurat, cu o introducere frumoasa in problematica discutata, obiectivele cursului, proiectele propuse samd. Mi-ar fi placut sa intalnesc mai des astfel de profesori si in Cibernetica; singurul care s-a apropiat de stilul asta, normal de altfel, de predare, a fost profesorul de Cercetari Operationale, omul predand inainte la o universitate din Anglia.

Tags: impresii, lecturefox