Dupa cum promiteam intr-un post anterior, vin cu poze de la balul mascat organizat de Casa Piratilor. Balul a fost organizat pe 1 Ianuarie, a doua seara de “Revelion”, iar in rolurile principale au fost copiii costumati in pirati, zane, fluturi, pisici si alte animale. Eu am avut cornite de ren si un nas rosu care lumina cand era “montat” (multumesc, Oana).

[Show as slideshow]

Azi e si ultima zi de stat la munte, de dormit bine si fara griji si de mers la sanius; de maine revin la nebunia din capitala si la ale mele. Cam scurta vacanta asta, parca mi-as fi dorit mai multe zile, mai mult timp de hoinarit, de pierdut timpul razna la TV sau citind pe canapea…sau facand alte chestii interesante

Nu stiu daca sa inchei postul asta intr-o nota optimista sau realista…scurta evadarea asta. O sa-mi amintesc cu placere si o sa-mi fie dor de vinul fiert de pe partia Bodgan, de saniusul in urma caruia am vanatai pe spate, de frecatul cu zapada mancat de la monsieur (asta pentru ca l-am lasat eu, ofc ), de kurtos-ul cu zahar mancat pe apucate in masina, de aerul rece si puternic care m-a facut sa mananc de vreo 2-3 ori mai mult decat as fi mancat in mod obisnuit, de somnul pana la orele 11-12, de peretii pictati tematic ai Casei Piratilor, de kinder-ul din camera vecina, Rebeca, cea care ne trezea mereu la ora 9 dimineata, pentru ca isi striga parintii, de prietenii cu care ne beam cafeaua de dimineata (orele 11-12), de balul mascat si de oamenii simpatici de aici… Deja mi-e dor de peisajele minunate de aici, copacii incremeniti sub zapada, dealurile si vaile albe si, mai ales, de sentimentul ala de hai-hui si de pornit in aventura.

Sper sa scap cu bine de urmatoarele luni, sa iau o pauza si, poate, sa plecam iar pe undeva cateva zile. Cred ca avem nevoie…

Tags: impresii, oameni, spare time, sperante?

Cand ma mai plictisesc eu…adica destul de des, intru in panica si incerc sa gasesc chestii faine si noi de invatat. Am o multime de lucruri de invatat si, cu toate astea, ma plictisesc.

Eh, cand se intampla asta, unul din locurile online unde ma opresc cu placere si entuziasm este LectureFox: o colectie de cursuri si prelegeri tinute de profesori ai marilor Universitati din lume. Azi m-am oprit, din motive pe care nu le detaliez acum aici, la unul din cursurile lui Shelly Kagan, de la Yale University, intitulat “Death”. Contrar primei impresii, nu e nimic grotesc sau trist sau deprimant in prelegerea asta; cursul este o culegere fascinanta de idei si conceptii despre moarte, plecand de la vechii egipteni, trecand prin culturi si mitologii diverse. In mod placut, nu este structurat pe religii, nici pe culturi sau civilizatii, ci pe concepte si intrebari pe care ti le-ai pune in mod natural: e moartea rea? e buna? sa ne speriem de moarte? argumente in favoarea imortalitatii, exista o ratiune pentru sinucidere?…

Shelly Kagan, pe care il stiam vag datorita lucrarii sale “Limitele moralitatii” (Oxford Press), este un batranel vioi, cu parul grizonat; isi face aparitia in sala de curs intr-o camasa in carouri, in blugi spalaciti si tenisi de punkist. Se urca pe catedra, unde se asaza turceste si incepe sa se prezinte… “You may want to call me Shelly, when you see me on the street. I am also called Profesor Kagan, but my synapses react very slowly when it comes to anything else than Shelly”.

Un curs la obiect, bine structurat, cu o introducere frumoasa in problematica discutata, obiectivele cursului, proiectele propuse samd. Mi-ar fi placut sa intalnesc mai des astfel de profesori si in Cibernetica; singurul care s-a apropiat de stilul asta, normal de altfel, de predare, a fost profesorul de Cercetari Operationale, omul predand inainte la o universitate din Anglia.

Tags: impresii, lecturefox