Disclaimer: divaghez. Nu am reusit sa decid daca postul asta e dedicat unuia dintre artistii mei preferati, Corey Taylor, sau daca e despre mine. Pointul e oarecum descris in final: we are all human, bad _and_ good.
Si da, nu ma pot abtine sa nu fac reclama cartii. Seven Deadly Sins.
http://www.noisecreep.com/2011/08/10/corey-taylor-reads-seven-deadly-sins-book-excl/
Cei mai multi stiti deja: imi place Slipknot tare mult. Si nu numai Slipknot, ci si Stone Sour. Dap, Joey Jordison e tare si intotdeauna am avut o chestie pt. baietii aia care bat in tobe. Probabil pt. ca am incercat si eu odata chestia asta si imi pare rau ca nu am ajuns nicaieri. And hey: e posibil sa nu-i placa cuiva de Lars Ulrich?! Come on!
Dar, pana a devia in obsesia mea cu nenea Lars Ulrich, sa revenim la momentul zilei: Imi e dor de casa. Am zis “casa”, nu de Romania. Mi-e dor de tiran si de clipele fericite petrecute cu el. Si cand incep sa ascult muzica, imi e dor de anii de liceu, de rebeliune, de soru-mea, de mama mea zapacita care l-a chemat pe preot sa-mi sfinteasca primul tricou blackmetal de teama sa nu intre toti dracii aia in mine (e vorba de Puritanical Euphoric Misantrophia – Dimmu Borgir- yeah, baby!!! so you know what I’m saying) cand a vazut cum arata. Si da, de taica-miu care ma ducea cu masina la toate concertele rock din oras si statea saracu’ sa ma astepte afara, chit ca era frig sau caldura si care mai tarziu cand eram la facultate, ma suna sa-mi spuna cand sunt filmele cu vampiri si ce concerte mai au loc prin Pitesti, sa fiu pusa in tema daca vreau sa vin pe-acasa. Si sa nu uitam, de marele concert aniversar Phoenix, dupa care am fost ragusita o saptamana si inca una am stat cu genunchii sangerand de la atata tzopait langa scena.
Mi-e dor de “rebeliunea” aia, pentru ca nu trebuia sa dau socoteala nimanui, faceam tot soiul de experimente, citeam tot ce-mi pica in mana. I was a bad-ass. Nu imi pasa ca nu aveam pantofi noi sau rochie Yokko (though I love Yokko, so I should not mention it here). Aveam pictura, muzica, jurnalismul, matematica, psihanaliza si o tona de alte lucruri de facut. Eram ocupata si-mi era bine 
Don’t get me wrong. Nu zic ca acum nu imi e bine. Doar ca mi-e dor de vremurile alea. Si de oamenii de atunci. Uneori nu ma pot decide. Cel mai usor sa tin legatura cu spiritul ala e sa ascult muzica, restul nu prea-mi mai permite timpul sa le fac. Am observat azi in playlist ca am un amalgam de genuri si trupe. Da, clar, multe live-uri cu Corey Taylor. Dar si blues, jazz si muzica simfonica. Fiecare piesa e o amintire. A ceea ce am trait atunci cand am ascultat muzica aia prima data si apoi iar si iar, si cat de mult a insemnat pentru mine. Din pacate, sunt un antitalent muzical, incapabila sa compun eu ceva. Dar imi place sa ii ascult pe altii – care stiu mai bine.
Buni si rai. Pentru ca nu cred si nu am vazut oameni doar buni si doar rai. Si nu mi-e frica de oamenii rai. Mi-e frica de aia buni, de aia care-ti spun ca tin la tine si te injunghie pe la spate sau te lasa balta atunci cand ai mai multa nevoie de ei. Mi-e frica de ipocriti. I am here! Look at me. Good and bad. Sometimes I just feel all the rage in the world and feel like screaming out loud on the street against the entire world. Some other times I just need to be with my tyrant and a couple of cats, watching CSI
good or bad? neah!
kick ass bad rock
Psychosocial
AND good
Through the glass
Mi-e dor sa fac si eu parte din nou din multimea aia de oameni care canta in cor cu artistul lor preferat. This is so real! Nu stiu cum pot unii oameni sa asculte muzica pe post de fitze, cu pitzi semi-dezbracate, care vin la concert sa isi arate formele. This guy is so real! Nu-mi pasa cum se imbraca, si nu vine aici sa-mi vinda haine sau parfumuri. Nu apar in ziar stiri despre el, pt. ca nu se afiseaza pe la petreceri mondene cu Paris Hilton. He’s just a normal family guy. He watches movies at home with his wife and kids.
And makes music. Wonderful music!
Snuff
Tags: music, passion
Yet another one gone.
