2
Nov
Posts Tagged ‘viata’
31
Dec
realitatea
De curand am tot avut discutii vis-a-vis de management. Cu prietenul, cu prietenii, cu colegii. Nu stiu daca vreau sa ma indrept in directia asta, but that’s not the point. Pointu’ e ca toata lumea stie, teoretic, cum se conduce o firma, toata lumea stie cum se face management si isi da cu parerea si ii judeca pe manageri. Din pacate, in bunul spirit romanesc, doar stim sa ne plangem: ce naspa e firma asta, ce nasol e managerul meu. De ce? Pentru ca ma pune muncesc, pentru ca trebuie sa fac mai multe chestii in acelasi timp.
You know what? ASTA E REALITATEA. Toata lumea face mai multe chestii in _acelasi timp_. Si din rebeliunile mele de a ma muta la _alta_ firma decat cea in care sunt, am ajuns la concluzia ca peste tot e la fel. In unele firme mai pregnant, in altele mai putin. Cele in care faci mai putin, te platesc mai prost si managementul se caca pe tine. Cele in care faci mai mult te streseaza, ca…vezi doamne…tu “nu lucrezi asa, si nu accepti -mizeriile- astea” (sic!). Iar managerul e de vina, of course, ca iti da de munca si iti da challenge-uri.
Poti incerca sa te duci in alta firma, sau sa-ti faci propria firma – am fosti colegi care au facut acest pas si lumea se vede putin altfel din partea managementului… Oricum ar fi, nu exista firma care sa te multumeasca pe pamantul asta, daca tu esti principial nemultumit. Am intalnit oameni nemultumiti de prea multa munca, de prea putina munca (eu m-as incadra cu brio aici), oameni care se plang ca managementul habar nu are de business-ul ala, ca managementul nu ii motiveaza si nu le da chestii sa faca sa se dezvolte multi-lateral. Alti manageri, dimpotriva, ii imping cat de mult pe subalterni sa se dezvolte multi-lateral, dar aici angajatii sunt nemultumiti, ca, puii mei, ei sunt incapabili sa faca mai multe chestii in acelasi timp…samd…samd…
Un prieten mi-a zis o povestioara mai demult, vis-a-vis de nemultumiti… Pleaca un nemultumit dintr-un oras si ajunge in altul. Primarul il intreaba de ce a plecat din fostul oras. Si omul ii raspunde: “Pai, oamenii erau simpatici, dar primarul de acolo era nebun; pe langa munca noastra de acasa, ne mai punea sa facem si curat in spatiile verzi si sa mai voluntariem si pentru caminul de batrani. Eu nu accept mizeriile astea, imi faceam munca mea si restul nu ma intereseaza. Cred ca avea ceva cu mine. De-aia am plecat sa vin la voi in oras, unde cred ca e mai bine.” La care primarul noului oras ii zice: “Pai, sa stii ca si la noi e la fel. Poti sa treci mai departe sa cauti alt oras.” Pentru ca cel care e nemultumit va ramane asa, indiferent in ce oras se afla.
Tags: management, realitatea, viata
26
Oct
frustrari de zi cu zi
Intamplarea face ca in cladirea in care lucrez mai sunt si alte companii, mai mult sau mai putin internationale, dar pline de angajate “cu simtul raspunderii” ( ca sa-i citez pe cei de la Parazitii )
Mai exact ma refer la simtul raspunderii vestimentare. Ca merg pe toace de 10-15 cm, machiate strident si de cele mai multe ori de prost gust, total neadecvat unei tinute de zi, office, chinuindu-se vadit sa isi mute greutatea chinuita de diete extremiste de pe un picior pe altul, ca niste clovni retarzi si stangaci pe papainoage penibile si incomode.
Iar frustrarea nu vine din faptul ca biata de mine nu ar putea ajunge vreodata la acel nivel de iluminare incat sa las la o parte bunul simt sau bunul gust in domeniul vestimentatiei…ci din faptul ca trebuie sa le suport mirosul strident de parfum sau de tigari ( de calitate – sic! ) in lift, sa asist pe traseul de la parter pana la etajul 9 la discutii tampe pline de greseli gramaticale care imi rup timpanul in bucati si din monologul pe care il duc zilnic spunand “o zi buna” sau “la revedere” acestor “doamne” care nu au invatat sa se comporte intr-o societate in care in mod normal se saluta si se raspunde la salut.
15
Oct
cum iti motivezi oamenii
In jurul meu am avut mai mereu oameni motivati. Stiu ce au de facut, isi fac treaba, totul e bine si frumos. Cel mai frumos este chiar cand esti tu cu treaba ta si atat, treaba altora, faptul ca si-o fac sau nu…nu te priveste pe tine.
Ce se intampla insa daca oamenii NU isi fac treaba…sau o fac in dorul Lelii? Si, mai mult, te priveste cand ei nu isi fac treaba.
Cum te descurci in aceasta situatie? Cand vezi ca oamenii nu sunt interesati, nu sunt motivati si tu trebuie sa-i motivezi; chit ca nu reusesti sa-i faci sa fie si interesati/pasionati samd.
…Stiu ca unii pot fi debusolati cand e prea mare avalansa de informatii (been there, done that), cum ii inveti sa faca kernel debugging, cand ei nu stiu sa editeze in vim? E posibil? Si daca da, cum?
2
Oct
moartea pasiunii
Acum ceva ani, cand ma apucasem eu sa invat “retele” si “linux” credeam ca nu ma voi plictisi niciodata. Si inca ma straduiesc sa imi mentin entuziasmul, desi de multe ori sunt prea obosita pentru a mai avea orice fel de entuziasm si imi vine sa fac orice altceva mai putin retele sau linux.
Care e oare solutia pentru a mentine pasiunea si entuziasmul? Sa faci ce-ti place, sa te intorci acasa, si sa faci in continuare ce-ti place, sa nu te plictisesti, sa ai mereu energie pentru acele lucruri… Si, CE anume te face sa nu mai ai entuziasm. Vad pe cate un prieten mai mic cum ii stralucesc ochisorii cand ii arat nush ce comanda in bash sau pe colegii carora incep sa le arat chestii de IPsec. Trag tare si invata si, cel putin, o tipa a ajuns RAPID foarte tare pe ipsec, intr-un timp de cateva saptamani. Eu de ce nu mai sunt asa?
Poate pentru ca lucrez prea mult cu ele…poate ca am imbatranit…poate ca pur si simplu ma demotiveaza unii oameni sau chestii cu care sunt nevoita sa lucrez. Discutam cu un coleg despre o solutie acum cateva zile, faceam brainstorming pentru o solutie mai buna la niste dileme de-alea noastre si omul a zis o chestie care a marcat, in cateva cuvinte, ceea ce simteam de fiecare data cand ma loveam de situatia aia: “sa lucrezi cu <chestia asta>, frate, e de-a dreptul moartea pasiunii”
Azi am fost sa cotizez la Academia Militara, pentru doctorat. Dupa ce casierul m-a dat afara, ca el nu si-a facut contabilitatea pe luna trecuta, am reusit sa-l conving sa-mi ia banii. Cand sa plec, la poarta am observat ca omuletii ametiti au dat buletinul meu altei fete, care plecase inaintea mea. Sunat la profii ei de la master, gasit numarul de telefon al fetei, recuperat buletin.
Me happy, now, sa continuam cotizatul. Primul pe lista: Volksbank, rata la casa. 09:05, intru in sucursala de la Unirii. Casiera isi cere scuze, nu le merge sistemul, ca e inceput de luna…si tre sa faca nush ce calcule ciudate si a picat sistemul. Sa revin dupa ora 10. Ma duc la RBS, a doua rata. Constat ca nu am cardul la mine, dar pot plati. Buuun, inca 40 de minute, am timp sa fac cumparaturi la magazinul meu preferat, LJR. Surpriza: e inchis, inventar.
Today is not a good day for science. Revin la CupCino si beau o cafea. Sun pe proful meu preferat de la ATM sa-i multumesc ca si-a rupt juma de ora din timpul lui sa caute dosarul tipei care a plecat cu buletinul meu si sa dea de nr. ei de telefon.
Pe la 10 si ceva revin la Volksbank si imi platesc si ultima rata, iar in drum spre job vad o fusta de-a dreptul irezistibila intr-o vitrina si mi-o cumpar.
Bilantul zilei: 3200 ron dintr-o bucata.
Tags: viata
25
Sep
o zi de bucurie
Azi m-am trezit cu drag si spor la ora 6 jumate, sa merg la exam, sa ma fac doctoranda. 
Toate bune si frumoase, exceptand ora mult prea matinala, dar asta este, militarii se trezesc devreme, se pare.
Ajung ca o floricica la ATM, cei de la poarta nu au idee unde sa ma trimita, asa ca ma duc si eu spre locul unde imi depusesem dosarul. Norocul meu ca proful meu preferat, Ion Bica (nu gasesc link la CV, ca l-as publica cu mare drag), tocmai isi parca masina in curtea academiei. Merg la locul cu pricina, la examenul de engleza. Toata saptamana mi-am facut probleme, ca nu mai stiu engleza la un nivel bun, am facut teste online de gramatica and so on. Parerea mea: examenul de engleza de la ATM e unul mai degraba inchipuit…asa, ca sa nu se spuna ca nu dam examen de engleza dar ce mai conteaza. Apoi prezentarea despre mine si despre ce muncesc eu si …despre ce vreau sa cercetez :-b
Sunt acceptata si sunt bucuroasa. Astazi. Pentru ca din experienta altora, viata de doctorand la nenea Patriciu nu este una dintre cele mai usoare. Dupa toate interviurile si prezentarile in fata comisiei plictisite vine partea cu alergat dupa profesorii-membri, sa ne semneze actele. Norocul meu ca celalalt coleg a terminat ATM, si ii e usor sa caute pe cei 5 semnatari ai actelor de acceptare.
Cu chiu cu vai strangem toate semnaturile. La ultimul dintre profesori, stau cu colegul pe hol. El in fata usii, eu ceva mai departe, pe holul gol si galben, cu peretii vopsiti in crem si putin cam deprimanti. Imi amintesc de liceu, de aceiasi pereti goi si de un crem murdar, care ne facea sa spunem ca Bratianu (asa se numeste colegiul) a fost candva spital de nebuni – si ca geamurile mici sunt puse atat de sus, pentru ca “locatarii” lui se nu se arunce.
In fine…intra tipul la profesor, cu foile la semnat. Profesorul cred ca se uita pe foi, pentru ca intreaba “Cristina … . Asta ce a terminat?” Colegul: “Cibernetica, in ASE”. Replica profesorului se aude ironica: “Deci este straina de cauza”. Ma amuz de parerea domnului profesor universitar si ofiter in Armata Romana. Colegul meu iese cu proful pe hol, unde ma uitam spre usa cu o privire hazlie si amuzata. Omul sta cateva clipe cu gura deschisa, apoi se repede: “Domnisoara! Sa va ofer o cafea? Pana terminam noi aici… Sau un ceai?” Refuz. “Avem apa minerala si plata…” Plec cu colegul meu, amuzata de faptul ca mai nou sunt “Straina de cauza”…care cauza, nu stiu. Poate cauza de a fi femeie…sau aceea de a fi terminat o facultate “de balet”…sau aceea ca unul dintre cei mai respectati profesori universitari din ATM a “indraznit” sa creada ca o femeie care a terminat o facultate de balet este o tipa super smechera pe chestii tehnice si poate face un doctorat alaturi de ingineri care lucreaza in Armata?
Un articol cu acest nume aparea azi in Cenusa de Trandafir. Uimitor, articolul e scris de un barbat. Si, UIMITOR, acesta vorbeste despre femeie cu capul pe umeri, care tine la sanatatea ei, care nu se arunca dupa orice, doar pentru ca asa zice “moda”…samd.
Mi-am amintit de discursul de 8 Martie tinut in compania in care lucrez de Country Managerul nostru. Initial mi s-a parut nerealist. De ce ar veni un barbat sa-mi tina mie discursuri despre ce misto e sa fii femeie? Come on… Sa vada el intai cum e sa ai PMS, apoi sa vina sa ne povesteasca ce cool e sa fii femeie. Apoi, lucrand mai aproape de omul asta, mi-am dat seama ca un barbat inteligent, puternic, bun afacerist, sot si tata, gandea intr-un mod matur “perfectiunea” unei femei.
Ne-a spus atunci ca o femeie nu e realizata, daca nu atinge un nivel superior pe toate/mai multe planuri. Un barbat poate fi realizat profesional si avea o viata sentimentala aleatoare, el tot e respectat si admirat si ii e bine si se simte bine cu el insusi… (Ma rog…aici intra in discutii mai multe chestii). La femei nu e asa. Sau nu la cele care vor cu adevarat sa se realizeze. Nu e de ajuns sa fii super tare pe plan profesional, sa fii cea mai buna din echipa intr-un domeniu dominat de barbati. Trebuie sa fii la fel de reusita si acasa. Sa ai o familie, sa te bucuri de ea…etc. La fel, un barbat cu burta nu e o tragedie, dar o femeie cu burta… And the examples can continue.
O femeie e realizata (IMHO) daca reuseste pe mai multe planuri. Trebuie sa fie printre primii, de ce nu prima? pe plan profesional, acasa trebuie sa spele, sa calce, sa faca curat si mancare, trebuie sa aiba o viata sentimentala echilibrata si sa fie satisfacuta, trebuie sa aiba grija de sanatatea ei, trebuie sa faca sport, sa se mentina intr-o conditie fizica buna, sa arate bine, sa se culturalizeze, sa tina legatura cu prietenii etc. Trebuie. trebuie…trebuie. E greu si uneori extenuant. Dar eu cred ca “the easy way out” nu inseamna o femeie puternica si nici realizata.
Tot asa de tare m-a surprins parerea tipului din articolul CDF, pentru ca e mai greu ca oamenii sa realizeze cat de greu e sa fii “perfecta”. Nu as numi perfecta un fotomodel. Acea femeie a fost ingrijita toata viata ei. E usor sa fii “perfecta” in momentul in care esti rasfatata non-stop, daca in fiecare zi ai program de sala cu antrenor personal si cosmeticiana personala profesionista. E usor sa fii “perfecta” daca toata viata nu ai avut griji si nu ai pierdut nopti ca sa inveti cum functioneaza nush-ce tip de procesor sau sa configurezi servere. E foarte usor sa fii perfecta cand nu ai stiut niciodata cum e sa nu ai bani de paine sau sa iti pierzi parintii. Vad o femeie “perfecta” in acea femeie care a reusit sa isi cladeasca o cariera, prin fortele proprii, care stie cum e sa ai greutati si a reusit sa treaca peste multe. Deasemenea, aceasta femeie nu a uitat sa rada, sa colectioneze jucarii, stie sa poarte o rochie si sa iasa cu prietenii, apreciaza viata, nu e perfecta ca fizic si nici ca intelect, dar are foarte mult bun-simt si face si stie din toate, cu moderatie si echilibru. Pentru ca in lumea asta a exceselor, perfectiunea e sa fii in stare sa ai un echilibru.
9
Sep
surpriza
4
Sep
take a look around
For the record: NU sunt fan Michael Jackson. Desi recunosc ca boceam de rupeam cand ma uitam la clipul de la Earth Song, cand murea elefantzelul pe care-l chinuisera braconierii. Si cand oamenii isi dadeau seama ca trebuie sa respecte pamantul care-i hraneste si pe care-l distrug zi de zi.
(da, unii asa au invatat sa nu arunce gunoaie pe jos, nu din “scoala” romaneasca, unde am “invatat” ca aia bogati fac legea, iar restul sunt niste prosti care nu merita sa traiasca, pentru ca oricum nu au nicio putere)
I’m Starting With The Man In
The Mirror
I’m Asking Him To Change
His Ways
And No Message Could Have
Been Any Clearer
If You Wanna Make The World
A Better Place
Tags: viata