Asta simt de la o vreme, desi abia ce-am venit din concediu. De ce? Din cauza de job in principal, probabil. Imi place ceea ce fac, dar simt ca nu mai rezist. Vine si sesiunea si disertatia si…eu nu mai pot.

Si m-as astepta la intelegere si ajutor din partea celor dragi, nu la reprosuri si alte probleme aruncate la mine in cap. Vreau ceva…astept ceva…si nu vine, si m-am saturat si m-am plictisit. Ai avut uneori senzatia ca vrei sa-ti iei lumea in cap si sa dispari undeva departe, sa uiti de toti si sa-ti bagi picioarele in tot? Ei bine, I’m there.

And noone can help me get over it.
And even fewer care to understand.

Tags: oameni, viata, vremuri

Afara ninge. That is…in afara cladirii Motorola a corporatiei unde lucrez. Tot afara este parcul luminat frumos cu felinare micutze si galbene, copiii care se dau pe patinoar, tinerii indragostiti care se tin de mana si se plimba, admirand fulgii mari si pufosi…

Afara e viata si frumusete, iar eu, inauntru, parca ma simt din ce in ce mai moarta si mai urata. Uneori, dupa 12-14 ore de monitor, teste, configuratii, setup-uri, sedinte lungi de debugging, scripturi, zgomot nebun de radiatoare, cabluri si servere, simt ca toate astea nu merita; si ca as da totul pe cateva zile de stat la bunici, de dat cu sania pe derdelus, de venit plina de zapada in casa, unde beam lapte dulce cu mamaliga si ascultam povestile de razboi ale bunicului, stand la gura sobei.

Mi-e dor de copilarie, singura perioada a vietii in care am simtit ca traiesc cu adevarat, pentru mine, nu pentru altii. Mi-e dor sa alerg prin zapada, sa ma bat cu bulgari, sa fac un om mare de zapada si sa-i pun nas rosu un morcov si un fes colorat. Mi-e dor sa beau vin fiert cu scortisoara, sa imi lipesc nasul cald de geamul inghetat si sa desenez stelutze de gheata si inimioare pe geam. Mi-e dor de o multime de lucruri, pe care nu le pot avea acum…si as vrea sa nu mai inchei postul asta, pentru ca revin dupa pauza asta scurta la analiza unei capturi imense de SIP… Mi-e dor de Feti-Frumosi si de povesti cu zmei si inorogi, cu magie si zane…

Am imbatranit si nu mai am puteri sa tin in viata copilul ala zglobiu care eram acum vreo 20 de ani. Daca stie careva procedura pentru asta…il rog sa-mi lase mesaj.

Tags: impresii, oameni, viata, vremuri

Sambata s-a intamplat, in Church, lansarea VIP a noului album Phoenix alaturi de Moni Bordeianu: Back to the Future. Din pacate nu am putut ajunge la lansare, insa a fost Aura [a.k.a. "copilul din Timisoara", cum ii place lui nenea Covaci sa-i spuna]. Asa se face ca o intalnire de afaceri cu ea s-a transformat intr-o ora jumate de povestiri de la lansare, la un ceai bun in Cafepedia. Dupa barfele obisnuite asa …”ca intre fete”, mi-a aratat poze de la lansare si albumul cel nou, cu autografele mari, bolduite si rosii ale lui Contras, Gram si nu in ultimul rand, Covaci.

Doua dintre piese le ascult acum, “Gipsys on The Road” si “Touche, Touche”. Melodiile sunt in engleza, lucru ce m-a dezamagit putin, dar suna foarte bine, ca pe vremuri. Baietii au vrut sa scrie un album asa cum l-ar fi scris in anii ’70, sa cucereasca fetele. Pe mine m-au cucerit prin Mugur de Fluier (1974), cand Baniciu era inca in trupa.

Ascult si imi amintesc de liceu, cand Phoenix au concertat si in Pitesti in turneul lor de 40 de ani, am strans bani de bilet din alocatie si am luat loc in fata, la scena. 3 ore am topait si am cantat in continuu, aveam genunchii vineti si vocea ragusita o saptamana dupa aceea. La finalul concertului am alergat dupa Baniciu in parcarea hotelului, sa ii cerem autograf. Din 10 liceeni, nu avea nici macar unu pix sau marker, Baniciu a gasit ceva de scris, ne-a dat autografe la toti, apoi ne-a lasat pixul, sa ne continuam vanatoarea, catre mult mai pretentiosul Covaci.

Imi pare rau ca Baniciu nu mai e in Phoenix, fara el mi se pare ca nu mai e la fel…asa ca pe vremuri: Cei care ne-au dat nume sau Cantafabule sau Mesterul Manole…Mi-e dor de Vremuri si de Empire of Vampires, cred ca am imbatranit

Tags: muzica, vremuri