In weekend am fost acasa la intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului.

Ma gandeam c-o sa fie asa… mergem la scoala, dupa aia la party, bem pana uitam si dupa aia fiecare care incotro.

N-a fost chiar asa. Cand am ajuns in curtea liceului ne-am recunoscut toti (aia veniti, cam vreo 20 din 30), mai un salut, mai o pupaceala dupa caz. Ciudat a devenit cand am intrat inauntru, atunci am realizat ca de 10 ani eu nu mai calcasem pe acolo. Si era asa cum mi-l aminteam: aceleasi planse pe pereti, scorojite de trecerea timpului, cateva schimbari pe ici pe colo, amfiteatrul parea acum mult mai mic decat mi-l aminteam eu, sala de clasa aproape neschimbata (doar bancile schimbate si ceva mai mici).

E emotionant. Serios. E asa un sentiment ciudat, cand vezi toate lucrurile astea. Nu pot sa-l descriu.

Dupa ce ne-am asezat fiecare in locurile noastre in banci, a venit dirigintele cu catalogul, s-a facut prezenta. Pe langa prezent am spus fiecare pe unde suntem, daca suntem casatoriti/copii, facultati terminate si toate cele. Dupa aia unii din profesori au mai bagat cate un discurs frumos. Am mai facut glume amintindu-ne ce prostii mai faceam pe la ore.

Dupa aia iesit la un suc, mai o barfa, mai o pizza sa mai treaca timpul.

La party seara baut lichior, ceva tentativa de whisky, halit un pic, dansat, facut poze si toate cele. Si dupa aia nani. Si pentru ca o colega n-a putut sa vina ca abia s-a dus pe meleaguri mai frumoase, am facut un skype party si am “plimbat-o” pe la toata lumea multumita iPhone-ului unui coleg.

As fi vrut sa scriu mai mult, da nu’s bun la povestit. Important e ca m-am bucurat ca ne-am revazut, am mai schimbat o vorba si ne-am simtit bine.

Pe data viitoare.