certificari

În lumea asta a tehnologiei s-a inventat acu mulți ani ideea de certificare pe abilitatea de a implementa, configura și/sau a depana un produs software. Că vorbim de un sistem de operare, sau de un software de să zicem securitate sau WiFi sau orice altceva. Teoria asta cu certificarea s-a născut ca să poți dovedi la un potențial angajator sau client că știi despre ce vorbești. În practică te ajută un pic să intri pe ușă în fața altora sau să te lauzi în diverse cercuri ce diplome ai si cât de dăștept ejti.

Pe vremea mea ™ când apărea o versiune majoră de software, după 6-12 luni apăreau și examenele: începător, mediu, avansat. Sau în anumite cazuri doar unul singur. Și era frumos, că nu scoate nimeni versiuni majore de software în fiecare an și cel puțin la sisteme de operare iese unul nou la 4-5 ani. Iar la diverse alte aplicații software ies cam la 3-4 ani.

Dădeai examen și era valid cât timp exista versiunea majoră de software. Apărea alta nouă, iți făceai mâna pe ea, așteptai să iasă noul sau noile examene și mai băgai o fisă și tot așa.

La un moment dat cineva s-a prins că hei, dar se pot face bani din ideea asta de certificări. Și uite așa s-au inventat certificăarile care sunt valide doar un număr de ani, în general doi.

Tot pe vremea mea ™, dacă luai examenul, așteptai cam o lună și îți venea prin curier o diplomă frumoasă, embosată și semnată de cineva șmecher de la compania respectivă. Tot ăia care s-au gândit ei că pot să facă bani cu cettificările astea au zis că ce-ar fi să scadă costurile și să nu mai trimită diplome daca iei examenul. “For your convenience and to protect the environment you ca download your certificate from our website in PDF format”. Un fel de du-te și suge-o, ia d’aci un PDF obosit generat automat și vezi-ți de treabă că noi suntem ocupați să numărăm banii.

Și treaba asta e să zicem OK daca ești din ăla focusat pe un produs. Că ai de dat unul sau două examene la fiecare doi ani și aia e. Oricum dacă toată ziua doar apeși butoane într-un singur produs, ajungi să-l știi pe de rost cum se zice. Dai $100 la doi ani și gata, poți să te lauzi în continuare cu cât de deștep ești.

Pe lângă certificările cu focus pe un produs anume, mai sunt alea care sunt agnostice din punct de vedere al produselor și se bazeaza pe lucrurile fundamentele sau pe tehnologii. Un exemplu bun e CISSP, care te trece prin multe domenii. Ăștia sunt ailaltă categorie specială, în care plătești taxă anuală de mentenanță și trebuie să dovedești că te ții la curent cu domeniile respective de tehnologie.

Problema e că eu nu sunt d’ăla de știe doar sa umble cu cheia de 10, și pe ce-am putut să pun mâna să învăț și să mă certific, am făcut-o. Și am acu un teanc de certificări care costă ceva bani să le mențin. Că azi implementez ceva pe Microsoft, mâine pun un firewall, poimâine fac o rețea WiFi și tot așa. Pentru varietate.

Așa am ajuns în situația în care pe an plătesc câteva sute de dolari la unii și la alții ca să pot să îmi mențin certificările și să nu expire. Anul și examenele. Că nu le-am luat pe toate în același an și sunt așa împărțite pe an. Vara dau examene de securitate, iarna infrastructură și între mai strâng puncte pentru chestii agnostice.

Ce mă seacă cel mai tare și mai tare e ca deși certificările astea au valabilitate doi ani, e riscant să dai examenul în ultima zi, că poate îți dă cu virgulă și trebuie să-l mai dai o dată. Și asa ca îl dai cu o lună înainte să expire, să ai timp de stat pe tușă 2-3 săptămâni înainte să mai poți să-l dai o dată. Și ce să vezi, dacă îl iei din prima, perioada de valabilitate nu începe după ce expiră certificarea existentă. Începe fix din ziua în care ai luat examenul. Și uite așa de fapt nu e pe doi ani, e pe un an și 11 luni. Că parcă vine apocalipsa dacă pun și restul de zile la certificarea nouă.

Pe de altă parte, aș zice ca e “the cost of doing business”… da’ parcă prea s-au lăcomit toți și nu știu cât o să mai meargă până o să ajung să dau examene anual. “For my convenience”, evident.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.