Ieri aflam pe Facebook despre Seneca AntiCafe, iar azi de dimineata m-am dus s-o caut. Si dupa ce m-am invartit un pic, am gasit-o.

Este un loc unde poti sa vii sa te relaxezi, sa lucrezi, sa citesti, sa joci board games si cred ca mai poti face ceva chestii pe acolo. Board games-urile si cartile sunt la liber, trebuie doar sa le iei de pe raft; si sa le pui la loc dupa ce ai terminat.

Sunt prize peste tot sa-ti incarci laptop/telefon daca ai de gand sa stai toata ziua. Evident, Wi-Fi gratis. Azi nu prea a mers si toata lumea a primit 50% reducere drept scuze ca nu a functionat internetul.

Exista o bucatarie cu tot ce-ti trebuie sa-ti faci ceai, cafea. Ingredientele sunt puse gratuit la dispozitia clientilor, trebuie sa si le prepare ei (incalzit apa, facut ceai/cafea, spalat cana pe care ai folosit-o etc.). Pe langa ceai/cafea ai fructe, biscuiti si alte cele. Iti pui pe farfurie si te intorci la ce ai de facut.

Exista un frigider sa-ti tii mancare, daca vrei sa iti aduci ceva de acasa, si cuptor cu microunde daca ai nevoie.

Ce mi s-a parut foarte interesant, este ca nu trebuie sa iti dai numele cand vii sa te treaca la socoteala, ci iti iei un fel de semn de carte, fiecare cu numele unui autor, si ei trec in sistem ce scrie pe semnul de carte. La Seneca platesti doar timpul petrecut acolo, iar cand pleci predai semnul de carte si afli cat ai de plata.

Azi m-a chemat Anne Frank cat am stat acolo :)

Aseara am iesit in Piata Universitatii pe la 9 jumate asa sa vad care e pulsul.

In troleu era o tanti care era tare nemultumita ca se voteaza intre Ponta si Iohannis. Zicea ca trebuie un roman in fruntea tarii, nu un strain. Dupa aia a vazut un afis cu Oprescu care il promova pe Ponta si a inceput “Uite, pana si domnul Oprescu care este om serios, bucurestean, il sustine pe domnul Ponta”. Dupa aia a zis niste chestii care m-au uimit decat de ne-normale erau: “Nu trebuie sa voteze lumea cu neamtul. Nemtii sunt sadici, te pun sa muncesti. Daca au copii la 18 ani ii dau afara din casa si ii trimit la munca. Nu ca noi sa facem totul pentru copii”.

Cand am ajuns era foarte putina lume si o tanti care tipa ca “Nicusor Ceausescu e comisar sef la sectia 11 de politie si ca i-o trage lui Antonia care e parte din nustiuce ce familie.” Perseverenta tanti, cum vedea pe careva ca pare ca se uita in directia ei se duce sa-si spuna povestea.

Pe strada era o masina de la RTV cu un sofer inauntru cuminte care mai era intrebat din cand in cand de oamenii de acolo daca nu-i e asa sila un pic sa lucreze pentru aia.

Pe la 10 jumate asa s-au anuntat din gura in gura rezultatele partiale si Iohannis era presedinte. N-as putea sa descriu bucuria generala de acolo cand s-a aflat rezultatul.

Intre timp se scanda(u):

• PSD, ciuma rosie!
• Antena3, niste derbedei!
• DNA, ia-l si pe Ponta!
• Afara, afara cu Ponta din tara!
• Klaus, Klaus, scapa-ne de Mickey Mouse!
• Versuri din imnul Romaniei
• Jos comunismul!
• Diverse la adresa lui Ponta, Tariceanu (n-am retinut rimele). In principiu indemnuri de a se duce toti din PSD & Co. la Jilava.

Am dat de un om cu masina si am luat-o spre Piata Victoriei unde se zvonea ca e loc de demonstratie. Pe Lascar Catargiu veneau oameni dinspre Victoriei. La inceput doar pe sensul de mers dinspre Victoriei, dar un pic mai incolo si sensul celalalt s-a umplut si toate masinile s-au oprit sa nu se ciocneasca cu lumea de pe strada.

Toti erau bucurosi ca a iesit Iohannis si ca a pierdut Ponta. Toate scandarile erau impotriva lui Ponta, PSD si Antena3. Astia din urma erau huiduiti ca si in ultimul ceas ii dadeau inainte cu dezinformarea. E prima oara cand am vazut o mare de lume bucuroasa, pe tot bulevardul pe ambele sensuri de circulatie.

Am ajuns inapoi in Piata Universitatii unde deja ajunsese coloane de manifestanti din Victoriei (ca am stat ceva cu masina pana ne-am eliberat).

Scandarile impotriva PSD si a Antenei3 s-au intetit si se repetau des. Semn ca Ponta a reusit sa uneasca pe toti impotriva lui si a trompetelor de televiziuni folosite la propaganda.

Vorba ca vine Klaus Iohannis in Piata Universitatii ca facut ca toata lumea sa se imbulzeasca spre locul unde au tras niste masini. Am avut noroc ca eram relativ aproape si a reusit sa ajung la vreo 2 metri asa de Iohannis sa-l filmez.

Filmuletul este aici: https://www.youtube.com/watch?v=SvwcPv5KY_E.

Cum a aparut, lumea a inceput sa scandeze “Klaus, Klaus, l-ai batut pe Mickey Mouse”. Era o stare euforica greu de descris, cu atata lumea fericita ca PSD-ul cu toti mortii, fraudele si ce-a mai fost tot n-au reusit sa fure cat s-a votat pe bune.

Ce m-a bucurat nespsus: faptul ca desi suntem un popor cu destul de multe predjucati cand vine vorba de rasa si religie, s-a trecut peste toatea astea si s-a votat masiv Iohannis si pentru democratie. S-a votat omul si nu partidul.

Am stat pana a plecat, am mai facut niste poze si dupa aia am luat-o catinel spre casa.

Mi-a placut ce-am vazut in Piata Universitatii si sa fie intr-un ceas bun!

Zeus a umblat din ţară-n ţară, pînă cînd a ajuns şi în Frigia. Era acum însoţit şi de pristavul său, de Hermes. Mergînd aşa-ntr-o bună zi, zeii au intrat într-un sat. Zeus, avînd toiagu-n mînă, se-nfăţişa ca un bătrîn sărac şi foarte obosit. Hermes, la fel de zdrenţuit, se prefăcea că-l sprijină. Mergeau prin praful drumului. Se arătau nepăsători, însă cu ochii cercetau, iscoditori, orişice loc – pe prispe, prin ogrăzi, pe drum – să vadă tot ce se întîmplă. Era la ceasul cînd drumeţii îşi caută un acoperiş, să poată înnopta tihniţi. Cerul era imens şi roşu ca o tipsie de aramă. Prin arborii grădinilor se cerneau ultimele dîre din ziua care-ncet trecea, lăsind în urmă numai pete întunecate, de rugină. Murmurul cei molcom al serii chema pe oameni la odihnă. Tot cercetînd cu grijă satul, au ajuns lîngă-o locuinţă. O locuinţă arătoasă, ţinută bine, pe stîlpi groşi, cu trepte largi şi acoperită, în chip temeinic, cu şindrilă. Prin curte mugeau vite grase, ce se-ntorseseră sătule de la păşunile din deal. Erau boi mari, cu părul alb, bivoli cu coarnele întoarse şi cai puternici, murgi şi roibi. Oile behăiau cuminţi într-un saivan, mai la o parte. Caprele, ca de obicei, săltau, tot neastîmpărate, şi, nesătule, mai rupeau mlădiţe pe lîngă zăplaz. In cuhnia din dosul casei se-auzeau zgomote de vase. Stăpîna pregătea mîncarea. Fumul se ridica alene, în lungi fuioare cenuşii. Mirosuri calde, aţîţătoare, de carne friptă şi fierturi, gîdilau nările lui Zeus. Nemaiputînd răbda ispita, a şi bătut degrabă-n poartă:
– Hei, oameni buni, ne găzduiţi ? Vă-ntreb în numele lui Zeus, stăpînitorul din Olimp.
Nu i s-a dat nici un răspuns. Poate că oamenii aceia nu auzeau în larma curţii, sau poate nu vroiau s-audă numele ce li se rostea. Atuncea zeii blestemînd au luat-o iarăşi mai departe.N-au mers prea mult, şi-n calea lor s-a arătat un alt lăcaş. Aici femeia mulgea lapte, un lapte gros, de bivoliţă, tocmai cum îi plăcea lui Zeus. De-aceea a strigat la gazdă:
– Deschide-n numele lui Zeus ! îţi cerem să ne ospeţeşti…
Numai că gospodina ceea era grăbită peste poate. Ridicînd capul către Zeus, a răsturnat un vas cu lapte. S-a supărat şi a răspuns:
– Plecaţi de-aici !… Am răsturnat, din cauza voastră, un şiştar… Vedeţi-vă de altă casă.
Şi tot aşa, nu ştie nimeni cum s-a-ntîmplat în acea seară, că dînşii n-au găsit niciunde un adăpost şi niscai hrană, deşi le spuneau tuturor că vin în numele lui Zeus.
Filemon şi Baucis tocmai se pregăteau să-şi facă culcuşul, pentru acea noapte, într-o căpiţă-nmiresmată de fîn, ce se afla pe cîmp, cînd iacătă o luminiţă… Uitîndu-se ceva mai bine, au înţeles că-i o colibă, cea mai sărmană dintre toate cîte văzuseră în sat. Hermes s-a apropiat de uşă şi a bătut uşor în ea. Uşa micuţă s-a deschis încetinel şi scîrţîind. In prag s-a arătat un chip. Un chip cuminte de bătrîn, şi-n urma lui, o bătrînică.
– Poftiţi !… Poftiţi în casa noastră, au rostit ei, fără să-ntrebe măcar o vorbă pe drumeţi, de unde vin şi cine sînt.
Cei doi bătrîni, aşa de buni şi primitori, se numeau Filemon şi Baucis. Deşi erau atît de-n vîrstă, rar să fi fost pereche-n lume mai strîns unită decît ei. Se îndrăgiseră din vremea cînd amîndoi erau copii. Mai tîrziu, se legaseră prin lanţul dulce-al căsniciei şi rămăseseră-mpreună şaizeci sau şaptezeci de ani, dacă nu, poate, şi mai bine… Iar lumea îi dădea drept pildă de căsnicie trainică. Fetelor, cînd se măritau, părinţii le făceau urarea:
– Să fii la fel de fericită, în anii tăi de căsnicie, cum este doar bătrîna Baucis.
Băieţilor, la-nsurătoare, părinţii le spuneau la fel:
– Să fii iubit ca Filemon de credincioasa lui soţie.
Şi dacă e să vorbim drept, nu avuseseră bătrînii nici un belşug în viaţa lor. Coliba-n care locuiau era din trestie uscată, cam coşcovită şi-aplecată, şi învelită cu şovar. Alături de coliba lor era un petic de grădină, tăiat în două de-un pîrîu. Aici lucra de dimineaţă şi pînă seara Filemon, săpînd şi cultivînd legume sau îngrijind pomii şi viţa, care creşteau la marginea pămîntului ce-l stăpîneau. Erau săraci, dar acest lucru nu-i împiedica deloc să îşi găsească mulţumirea în dragostea ce îi lega, în înţelegerea deplină ce domnea veşnic între ei. Aşa se face că puteau să-ndure orişice necazuri şi lipsuri grele, fără teamă sau plînsete zadarnice. Ba uneori mai ajutau şi pe-alţii, care-aveau nevoie, fie cu roade din grădină, fie cu sfaturi înţelepte iar în casa lor nu se găseau slugi şi stăpîni, ca pe la alţii. Singuri îşi porunceau şi tot ei îşi aduceau la-ndeplinire, sîrguincios, poruncile. O masă întinsă cu toată inima. Aceştia erau pămîntenii la care Zeus şi cu Hermes au poposit în acea seară. Cu feţe calde, primitoare, cu firea lor deschisă, bună, i-au poftit grabnic în colibă pe cei doi mîndri-olimpieni, fără să cate nici la haine, nici la cuvinte sau la feţe. Ba, tocmai fiindcă olimpienii păreau trudiţi, săraci, flămînzi, cei doi bătrîni s-au arătat mai săritori ca totdeauna, mai dornici să-i primească bine. Iar Filemon i-a îmbiat:
-Uitaţi-vă… laviţa asta. Şedeţi şi odihniţi-văde osteneala drumului, cît timp o să pregătim masa.
Baucis a-ntins pe scîndură o pătură din lînă moale, ţesută chiar de mîna ei ; apoi, s-a repezit la vatră, dezvelind din cenuşă jarul; a pus pe jar frunze uscate, surcele şi un lemn mai gros, suflînd din răsputeri într-însul. Focul a pîlpîit pe-ncetul, iar cînd a ars cu vîlvătaie, Baucis a potrivit deasupră-i un ceaun mare, plin cu apă; în vremea asta, soţul ei îi adusese din grădină legume proaspete, pe care le-au şi pus în ceaun să fiarbă. Filemon a mai coborît şi o bucată de slănină, care sătea de mult în grindă, păstrată pentru sărbători. Din ea a retezat bătrînul o felioară, nu prea groasă, şi i-a dat ‘drumul în fiertură, să-i dea gust puţintel mai bun.Pentru că masa-ntîrzia, gazdele, ca să-nşele vremea, stăteau cu oaspeţii de vorbă, glumind şi arătîndu-se veseli şi binevoitori. Filemon a turnat apă caldă într-un lighean din lemn de tei. S-a aplecat singur de şale, să spele, după datină, picioarele drumeţilor. Pe urmă-a luat un covoraş, cam învechit şi ros de timp, şi totuşi cel mai bun din casă. L-a aşternut frumos pe patul unde urma să doarmă zeii. Umblînd grăbită, bătrînica ştersese masa c-un mănunchi de mentă strînsă din grădină, iară pe masă adusese măsline puse-n saramură, cicoare, napi, brînză de vaci şi ouă coapte-n spuza caldă. Şi-ntr-un vas larg pusese vinul, destul de vechi şi aromat, în faţa fiecărui zeu era cîte o cană mică, din lemn de fag, şi smălţuită cu ceară albă de albine. După gustare a-mpărţit fiertura caldă de legume. Pe urmă a adus bătrînul un coşuleţ umplut cu fructe. Erau acolo nuci, curmale, prune ca nişte pietre scumpe, struguri cu boabe mari şi roşii, smochine dulci şi, la mijloc, un fagure de miere albă.Nu mai ştiau cum să-i slujească pe cei doi oaspeţi, ce să le dea, cum să-i îmbie. Mai ales Filemon, bătrînul, le turna vin neîncetat. Dar ce să vezi? Oricît turna vinul în căni, vasul de lut rămînea plin. Zeii se arată cine sînt. Stăpînul cerului dăduse, în acest fel, un semn că este un prea-puternic olimpian. Filemon a priceput semnul. Chemînd-o lingă el pe Baucis, s-au plecat zeilor cu teamă. Amîndoi şi-au cerut iertare că cina a fost prea săracă.Pentru că în coliba lor aveau şi-o pasăre, o gîscă, s-au repezit s-o prindă iute şi s-o gătească zeilor. Numai că ei erau bătrîni. Picioarele le tremurau. Iar gîsca era sprintenă. Sârea-n colibă ici şi colo şi gîgîia înfricoşată. Ba, parcă presimţindu-şi soarta ce o pîndea, pasărea şi-a căutat scăparea chiar sub picioarele lui Zeus. Acesta însă i-a oprit:
– Lăsaţi-o, n-o sacrificaţi. Este destul tot ce ne-aţi dat.
Şi Zeus, mulţumit în sine, pentru c-a fost recunoscut, a mai rostit bătrînilor:
– Aţi fost pentru noi gazde bune. Vecinii voştri însă nu ne-au primit ca oaspeţi, precum se cuvenea, deşi cerusem adăpost în numele Olimpului. Pentru nelegiuirea asta, ei au să fie pedepsiţi. Numai pe voi vă vom cruţa; dar trebuie să ne urmaţi pe muntele din apropiere…
Bătrînii cunoşteau prea bine că nu e chip să stea-mpotrivă, cînd zeii hotărăsc ceva. Le părea rău de casa lor, unde trăiseră o viaţă, în înţelegere deplină. Dar nu aveau, bieţii, ce face. Au trebuit să se supună. Luîndu-şi cîte-un toiag în mîini, au pornit după cei doi zei. Au mers ce-au mers, şi au ajuns aproape-n vîrful muntelui. Atunci Filemon a-ntors capul, să vadă ce s-a petrecut şi ce osîndă au dat zeii satului lor. Da-n locurile cunoscute, voinţa zeilor schimbase satul întreg într-un lac negru, care sclipea tăcut sub lună, închizînd taina-n apa sa. Priveliştea i-a-ndurerat pe cei doi soţi, şi lacrimi le-au ţîşnit din ochi.
-De ce aţi scufundat tot satul ? a spus bătrînul Filemon. Chiar dacă unii dintre ei greşiseră faţă de voi, ceilalţi erau nevinovaţi.
-Taci, Filemon, a rostit Zeus. Osînda noastră, cum o fi, este întotdeauna dreaptă. Priviţi mai bine spre coliba în care voi ne-aţi ospeţit…
Un stejar mîndru, ce parcâ-mbrăţişeazâ un tei în floare… într-adevăr, cătînd bătrînii înspre coliba lor cea veche, n-au mai văzut-o; însă pe locul unde fusese ea-nainte, se ridicase-o insulă. Pe insulă era un templu din marmură în care Zeus avea o statie de aur. Porţi mari, sculptate-nchideau templul. Grădini pline de flori şi rodii se întindeau în jurul său.
-Voi o să locuiţi în templu, a glăsuit solemn stăpînul. Vreau să vă dau şi o răsplată, pentru că i-aţi cinstit pe zei. Spuneţi o singură dorinţă. Poate vreţi aur, tinereţe sau frumuseţea mult rîvnită, putere, slavă sau mărire ? Spuneţi ce vreţi, şi vă voi da.
Filemon a privit spre Baucis. Ea către el, cu înţeles. Se de-prinseseră cu timpul să îşi grăiască fără vorbe, numai privindu-se in ochi.
-Nu, mare Zeus, nu vreau asta, a dat răspuns Filemon. Aurul mult se risipeşte. Puterea scade. Tinereţea trece cu anii, negreşit. Pacea şi dragostea în care am vieţuit cu buna-mi Baucis sînt lucruri de nepreţuit. De-aceea, dacă vrei să faci unor bătrîni sărmani un dar, îngăduie să-nchidem ochii, amîndoi, în aceeaşi clipă. Să nu-mi vadă soţia rugul pe care îmi vor arde trupul. Nici eu pe-al ei nu vreau să-l văd, căci m-ar îndurera prea tare…
-Numai atîta vă doriţi?
-Darul acesta ni-i destul… a dat din cap bătrîna Baucis.
-Bine. Fie pe voia voastră…
Şi Zeus a făcut un semn. Amîndoi zeii au pierit. N-au mai rămas, acolo-n munte, decît bătrînii. Filemon şi iubita-i Baucis s-au coborît pînă la templu. S-au aşezat în tinda lui, dorind să stea-n aceleaşi locuri, în care vie-ţuiseră încă de cînd erau copii. Anii s-au scurs pe îndelete. Cei doi s-au gîrbovit mai mult. Ochii li s-au înceţoşat ; nu mai vedeau nici la un pas. Ş-aşa, precum spune legenda, şedeau bătrînii, într-o zi, pe trepte-n faţa templului. Nişte drumeţi îi întrebau despre-ntîmplarea petrecută odinioară în coliba unde se odihnise Zeus. Ei povesteau, cu vorbă moale, tremurătoare, tot ce-a fost: cum le-a schimbat coliba Zeus în acel templu aurit. Pe cînd vorbea aşa, bătrînul a simţit că îl înfăşoară o scoarţă rece, pe la tălpi. Scoarţa creştea şi către mijloc, şi se urca spre gît, spre cap.Baucis simţea acelaşi lucru. Inţelegînd că i-a sosit sfîrşitul aşteptat, a spus uşor lui Filemon:
-Soţul meu scump, a sosit ceasul !… îţi spun adio…
-Adio !… a grăit şi dînsul, şi-a sărutat-o lin pe frunte. Mulţumesc pentru credinţa ce mi-ai purtat-o pînă la ultima suflare!
Şi poate că şi-ar fi spus cei doi bătrîni şi alte vorbe de-adio şi de mîngîiere ; dar gurile le-au amuţit, iar în preajmă s-a făcut tăcere. Cei care se-ntîmplaseră să se găsească lîngă ei priveau înmărmuriţi. Bătrînul nu mai era om, ci se făcuse-un stejar falnic. Baucis, în schimb, era un tei subţire, alb, cu flori micuţe, dar cu mireasmă-ameţitoare. Legenda spune despre templu că s-a sfărîmat, bătut de vînturi ; dar multă, foarte multă vreme, s-ar fi văzut încă acolo cei doi copaci : un stejar mîndru şi puternic, ce-mbrăţişa cu ramurile sale un tei cu trunchiul alb şi plin de floare…

La multi ani 2014!

Zilele astea, plimbandu-ma de nebun prin oras cu masina dupa vreo luna si o saptamana de stat pe bara, am ajuns io asa de capu meu la concluzia ca vreau sa am si io un kinder.

Asa ca in seara asta (adica duminica) am convocat piticul din dotare la o conferinta de familie pe Skype si i-am expus gandirea mea. Acu am un pitic fericit ca o sa aiba kinder :) deja cred ca se impacase cu ideea ca o sa aiba doar pisic, da acu o sa aiba si pisic si kinder.

Mergand io asa prin oras si gandidu-ma la una si la alta, mi-a trecut prin cap un gand aproape infricosator: cine o sa-mi duca mai departe awesomeness-ul ? Nu ma pot termina asa brusc cum am inceput. Trebuie sa existe o continuare, o noua versiune a mea, ca un de release nou si mult imbunatatit. Like, more awesome, desi asta e greu de conceput.

Conform concluziilor sedintei de familie din aceasta seara, o sa am kinder undeva in mai-iunie 2014 si o sa fie in zodia Gemeni :) Tre sa fie la fel ca tas’u ca altfel nu se poate si pe asta tre s-o nimerec bine ca nu e ca si cum pot sa-l dau inapoi sa zic ca vreau altul :)) Acum daca m-as prinde cum fac io sa iasa fata ar si mai cool, da asta cred ca e topic pentru o alta sedinta.

Unfuckingbelieveable, mi-a dat prin cap si ideea de a avea copchil. Nu neaparat asta ci faptul ca’s dispus sa am grija de copchil. Scary. Cred ca incep de devin uman :((