venuto al mondo

venuto al mondo

“Sebina didn’t die right away. She was a gymnast. She wanted to win the gold medal in the Olympics.
– I’ll get you the best artificial legs in the world, I told her.

Someone found one of her sneakers, the ones that light up. So I made the stupidest bet with myself: As long as this sneaker flashes she will be alive.

And I lost.”

calatorii si destinatii

Primii ani sunt in fuga. Este perioada in care singurul tau tel este destinatia. Calatoria nu conteaza deloc, ai da orice sa poti sa inchizi ochii si sa te trezesti direct la destinatie.

O data ajuns la destinatie, o bifezi si gata. Gandesti deja care va fi urmatoarea destinatie si cum faci sa ajungi mai repede acolo. Toata viata devine o insiruire de destinatii.

Dupa o vreme insa, cand te uiti in spate incepi sa iti dai seama ca nu ai nici o idee cum de ai ajuns unde ai ajuns si nici experienta sa poti fi sigur pe tine ca ai sa alegi bine urmatorul drum.

Atunci este momentul in care incepi sa intelegi ca nu destinatia este cel mai important lucru. Destinatia este doar un punct pe o harta. Ales sau nu la intamplare.

Calatorind singur, calatoresti repede. Fara a putea impartasi experienta cu cineva, vei fi mereu prins intre calatorie si destinatie. Experienta castigata va fi fragmentata. Bucatele adunate la un loc pe care speri ca vei fi in stare sa le asezi cumva intr-un mod care-ti va folosi in viitor sau intr-o amintire.

Trairile cand calatoresti singur vor fi mereu estompate. Vei fi singurul care le poate intelege cu adevarat. Vei fi singurul care le poate sa le revada, sa le retraiasca.

Iti dai seama ca totul este intr-un album undeva in mintea ta si oricat ai incerca, nimeni nu o sa poata sa-l vada vreodata asa cum il vezi tu.

Calatorind impreuna, trairile sunt mai intense, amintirile mai bogate. Poti vedea lucrurile si dintr-o alta perspectiva, care uneori te poate surprinde. Dupa un timp devin un fel de caleidoscop. Le mai agiti un pic si o sa ai o alta imagine in albumul de amintiri.

Calatoriile impreuna sunt precum o cafea la pat intr-o dimineata ploioasa.

If you want to go fast, go alone.

If you want to go far, go together.

scrisul

Treaba asta cu scrisul e dubioasa.

Trebuie sa ai starea aia care sa te ajute sa fii inspirat, sa scrii ce trebuie. Ba sa fii nasolit rau sa scrii ceva mai trist, ba nervos sa scrii ceva sarcastic sau bucuros sa bagi ceva cu umor; asa cam cum zic englezii: “you need to be in the right mood”.

Ideile principale se aduna ba cand mergi aiurea cu masina, ba in tramvai, ba prin troleu, ba prin metrou.

Noroc cu tehnologia asta ca poti sa-ti iei notite oricand, oriunde. Acum studiez intens ideea de a folosi telefonul pe post de dictafon, ca asa cu scris pe telefon imi pierd gandurile/ideile ca scriu incet si cum Murphy nu doarme niciodata, imi vin ideile cand am nevoie sa fiu concentrat si la altceva important, ca de exemplu condusul sau vreo intalnire din asta la care trebuie sa contribui.

Ma trezesc in cele mai ciudate locuri cand imi vin idei de scris. Si bineinteles ca imi zic in cap “aha, sa tin minte asta pana ajung acasa” si instant uit ce trebuia sa tin minte.

Oare cum o fi sa poti sa pui pauza la timpul celor din jur si sa fii doar tu activ? Sa ai timp sa iti pui gandurile in ordine, sa notezi ideile, sa le inregistrezi, sa nu mai uiti nicioada. Si dupa aia sa dai iar play la timp ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Sau poate tocmai atunci uiti despre ce ce era vorba in timpul real :))

Ca tot zic de scris, am de prin noiembrie la dospit corporatia (3), dar pana acum n-am mai ars-o prin corporatii sa imi aduc aminte cum e pe acolo. Cred ca trebuie sa ma duc pe la niste interviuri corporatiste sa-i intreb pe aia de la HR chestii sa-mi termin si io textul.